Motto: „O femeie îi atrage pe bărbaţi cu ajutorul
farmecului şi-i păstrează cu ajutorul viciilor masculine!” Somerset Maugham
Cel
mai mult îmi plac cuvintele care încep cu litera a. Nu ştiu de ce, nu am o
explicaţie coerentă, probabil că doar eu le găsesc aşa. Am mai spus că există
cuvinte frumoase şi urâte, „zemoase”
sau seci. Cuvinte ca adevăr, artist, actor, avion, aer, animal, astru, avid,
azur, agil, armată sau amant, mi se par cuvinte pline de formă şi de culoare.
Au gust. Au forţă. Nu se compară, de exemplu, cu înghesuială, pervaz, caniculă,
porc, deranj, soacră, chermeză, mărinimos, prost, ştrand, ginecolog, excavator
sau paralelipiped. Astea sunt cuvinte mai grele, mai pretenţioase, mai aspre.
Astfel, am ales astăzi, aleatoriu, analiza
arhaicului amantlâc! Dar ca şi fenomen, nu ca şi cuvânt. Cuvântul ştie
toată lumea ce înseamnă. Fenomenul există din cele mai vechi timpuri, de fapt,
cred că de când a apărut „al treilea”.
Dacă doi oameni sunt un cuplu, trei deja pot dezvolta un amantlâc. Romanii le
spuneau curtezane şi erau mereu binevenite la ospeţele lor. Sunt precursoarele
prostituatelor de astăzi, însă nu despre târfe voi vorbi aici, ci despre
amante. Diferenţa există şi am dezvoltat subiectul deja. Bărbatul, acest axis mundi, acest autointitulat l’ombelico
del mondo, considerându-se stăpân peste tot şi toate a făcut saltul
de la soţie la amantă fără nicio problemă. Natura însăşi a bărbatului este
poligamă, deci, cred că deşi ar fi vrut să se mulţumească doar cu soţia lui
nu-l lăsa această lăuntrică şi ispititoare pasiune. Sau, mai degrabă, impuls.
Deşi unii susţin că vina primordială aparţine femeii, pentru că Eva s-a lăsat
ispitită de şarpe, cred totuşi că ea este doar o victimă. Datorită firii sale,
datorită inconstanţei şi a acestei poligamii genetice, Adam, mai devreme sau
mai târziu, ataca şarpele chiar dacă nu se ivea al treilea/a treia. Evident, nu
pentru a-l ucide, ci pentru a căuta o plăcere nouă, pentru alungarea monotoniei
care pentru un bărbat echivalează cu capitularea. Nu Evele sunt de vină pentru
că Adamii se plictisesc. Armate de psihologi, de sexologi şi de sociologi dau
reţete, emit verdicte, lansează ipoteze, unele fantasmagorice, vis-a-vis de comportarea femeii în
relaţia cu partenerul ei. Îi dau sfaturi. Îi dau idei. Cred, însă, că totul e
în van. Femeia nu poate fi sfătuită cum să se transforme în zeci de femei în
decursul unei vieţi. Şi nu o poate face. Ea e unică. Bărbatul se îndrăgosteşte
de unicitatea ei, de faptul că, atunci, pentru el ea are totul. Nu mai există
nicio altă femeie pe pământ cu atâtea calităţi, atât de frumoasă, de deşteaptă
şi de unică. Doar că, în timp, gena poligamiei îşi cere jertfa. Deşi, poate,
bărbatul nu vrea neapărat, ceva din interiorul lui de titan, cedează. E om în
cele din urmă, deci coruptibil. Îşi iubeşte femeia, nu vrea să o părăsească,
vrea doar şi altceva. Vrea şi pe altcineva. Trebuie să recunoaştem că e o
fiinţă extrem de sociabilă... E hapsân, fără să fie vinovat pentru asta. Şi
caută o altă femeie păstrând-o, totodată, pe prima. Cu amanta îşi umple timpii
morţi din cadrul căsniciei. Cu ea se relaxează. Îşi satisface libidoul poligam
cu care a fost hărăzit. O face doar fiziologic, fără a investi sentiment. Ăsta,
sentimentul a rămas ancorat în soţia lui care e acasă. În loc să bea două ore
cu colegii, sau să meargă la un film sau pe stadion la meci, el merge la
amantă. O face din timpul lui liber. Nu e obligatoriu să-şi neglijeze familia.
Şi nici nu este vina lui, repet. E o vină ancestrală. O vină genetică.
Femeia
e monogamă. Ei îi ajunge un bărbat. Îi dăruieşte sufletul şi gata!, nu mai are
nevoie de altul cu care să îşi satisfacă fanteziile sexuale. Nu are niciun
impuls intern care să o facă să caute alt bărbat. Jertfa a fost făcută şi nu
mai are ce oferi altuia. Dar... viaţa e atât de frumoasă tocmai datorită
faptului că e plină de întâmplări, de încercări şi de rezolvări. Mulţi susţin
că viaţa e urâtă, că e de căcat, că nu au noroc, etc. Fals! Încă nu au reuşit
ei să-i descopere farmecul. Au abandonat lupta. Au capotat la încercările ei.
Dumnezeu ne pune mereu la încercare şi ne dă doar cât putem duce. Nu mai mult.
Dar după ce am dus „încercarea”, după
ce am parcurs-o, redevenim mai puternici şi mai înţelepţi. Constatăm frumuseţea
şi farmecul vieţii. O iubim... Aşadar, femeia care i s-a jertfit bărbatului ei
se simte împlinită. Iubeşte, e iubită, poate devine mamă şi viaţa i se pare
minunată. Dar drăcuşorul ăsta genetic din bărbat iese la iveală şi îşi cere şi
el jertfa. Dă din coadă animat de ceva nou. Falusul scaraoschian vrea
prospătură. Şi pentru că în popor se spune că „bărbatul trebuie să fie puţin mai frumos decât dracul”, o găseşte. Nu-şi neglijează casa şi familia,
ci le îmbină „bărbăteşte” pe
amândouă. Aşa crede el. Însă femeia dacă nu are „gena preacurviei” în ea, are altceva. Şi-anume un simţ
extrasenzorial, un simţ extern, care-o face să simtă că bărbatul îi „merge la curve”. Ce grosolan! Şi-a găsit
omul o femeie cu care se simte bine, iar soţia lui o numeşte pe-aia, curvă!
Jignitor! Sigur, are toate motivele, a fost trădată în sentiment, bărbatul nu o
mai consideră unica regină, iar rivalitatea feminină e feroce. Stă, plânge,
suferă (încercările vieţii, deh!) şi caută variante, soluţii de re-descoperire
a frumuseţii vieţii. Are doar două posibilităţi, oricât ar răsuci situaţia.
Divorţează şi uită trecutul cenuşiu pe care ea l-a crezut şi trăit, azuriu (ce
cuvânt frumos!) sau se răzbună pe bărbat. Cum o poate face mai bine decât
simţindu-se re-împlinită în braţele altui bărbat? Şi-şi „trage” un amant. Care, gentil şi galant, o umple, o re-umple de
viaţă. Familia nu se destramă, copilul creşte armonios (asta depinde mult şi de
gradul de cultură al cuplului!) şi toată lumea e bucuroasă.
În
concluzie, e puţin probabil să existe vreun cuplu în care să nu-şi facă apariţia,
mai devreme sau mai târziu şi al treilea/a treia. Amanţii şi amantele au existat
de când e lumea şi vor exista cât e lumea. Acceptând ideea vom descoperi ce
frumoasă e viaţa!
Sorin Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu