Motto: „Scuipat de univers pe pământ, omul îşi caută,
rătăcit, destinul” Marius Torok
Îmi
place sportul. E activitatea care te menţine sănătos şi puternic. Am făcut şi
eu şase ani de nataţie, unul de polo şi câteva luni de fotbal. Demult... Acum
îl privesc, doar, cu plăcere şi cu emoţie uneori. Există foarte multe
discipline sportive, însă cele mai populare, la noi, sunt fotbalul, gimnastica,
atletismul, tenisul, handbalul şi baschetul. Poate şi pentru că sunt
disciplinele care ne-au scos în lume alături de scrimă, canotaj şi judo. Există
vreo 95 de discipline sportive omologate la nivel mondial. Unele ciudate tare
precum curling-ul, hocheiul
subacvatic, petanque-ul sau skeleton-ul, altele care nu prea au de-a
face cu activitatea sportivă, ci cu cea intelectuală, precum şahul. Nu ştiu ce
muşchi face un şahist în timpul unei partide şi nici câte calorii distruge. I
se mai spune, preţios, „sportul minţii”
şi asta pentru că mai degrabă este un exerciţiu mental decât un sport. Pentru a
te pregăti pentru o partidă de şah nu cred că e nevoie de 50 de flotări, joc de
glezne şi 100 de genuflexiuni. Dar nu despre ciudăţeniile disciplinelor
sportive vreau să vorbesc aici, ci despre ciudăţeniile unor sportivi. Şi-anume:
fotbaliştii! Ei bine, mă întreb mereu de ce scuipă toţi fotbaliştii pe teren,
mai ales înainte de a executa o lovitură liberă?! Hamletiană întrebare. Sigur
că depun efort fizic, saliva li se adună în gură şi, combinată cu traspiraţia
se transformă într-o flegmă lipicioasă şi compactă. Adevărat, dar acelaşi
fenomen se produce şi la baschetbalişti şi la boxeri şi la tenismani şi la
handbalişti. Singurii sportivi care nu transpiră sunt şahiştii. Şi-atunci? Ce-i
determină pe fotbalişti să-şi arunce scuipaţii pe terenul de joc, în văzul
tuturor? Scuipatul, în sine, este un gest oribil, greţos şi lipsit de eleganţă.
Oriunde, fie pe stradă, în câmp sau în pădure. Darămite în văzul lumii, pe un
teren de sport! Baschetbaliştii de ce nu scuipă pe podea? Dar gimnastele de la
sol? De ce nu scuipă schiorii sau automobiliştii? Am văzut-o pe Simona Halep de
multe ori transpirată, dar, niciodată, nu i-am văzut scuipaţii plonjând peste
fileu. Ah, e femeie şi e mai fină?! Ok,
nu l-am văzut nici pe Roger Federer sau pe Horia Tecău! Deşi par îndepărtaţi ca
civilizaţie, jucătorii de rugby din Samoa au aceleaşi condiţii de joc, întocmai
fotbaliştilor: teren cu iarbă! Transpiraţi şi bărbaţi fiind, ei nu scuipă. Nu e
ciudat? Fotbaliştii sunt singurii sportivi care consideră că expectorarea unei
flegme pe teren e ceva firesc. Fără să se gândească la faptul că peste câteva
minute pot ateriza cu faţa-n flegmă, după o deposedare sprintenă a
adversarului. E grotesc, penibil şi greţos. Dar de data asta nu mă refer doar
la mioriticii noştri fotbalişti, ci la toţi. Aici nu suntem excepţii, ci mergem
la grămadă. Am văzut spanioli, francezi, italieni, mexicani, ruşi, cam toţi cei
care joacă fotbal, inclusiv, eleganţii şi educaţii nemţi. Să fii neamţ şi să
tragi o flegmă înaintea unei execuţii... în minge e un pic degradant. Dar, se
pare, că nici nemţii nu mai sunt ce-au fost! Mai ales că au început să se înnegrească...
Oricât
mă gândesc nu pot găsi o explicaţie normală a acestui gest oribil, pe care-l
fac fotbaliştii de pretutindeni. De ce ei, iar ceilalţi sportivi, nu? Zău că
este un mister care nu se poate justifica. N-are nicio logică, nicio noimă. Apropos, vi-l mai amintiţi pe Dorinel
Munteanu? El nu dădea flegme, dădea „şpriţuri”:
mici, scurte şi dese! Dar, altfel mare fotbalist!
Vă cer
scuze, dragi cititori, pentru acest subiect după care sunt convins că nu
salivează nimeni, însă mă obseda de multă vreme. E adevărat, nu e musai să ne
exhibăm toate obsesiile, dar am considerat că e un subiect virgin, neatins
încă. E normal, de altfel, nu e uşor să prelucrezi flegmele. Poate după această
lectură... umezită, unii vor trece la şah. Deşi nu e tocmai uşor să driblezi
cai, nebuni, dame şi regine, după ce-ai driblat femurul tăvălit prin flegme al
partenerului de joc. Iar dacă simţiţi nevoia de umezeală apucaţi-vă de... curling. Şi aici obiectul e tot rotund.
Iar cineva mereu îi freacă traseul. Şi pentru că se joacă pe gheaţă, poate nu
mai transpiraţi atât de tare încât să vi se amestece lichidele prin gură,
cerându-se imperios să zboare, cu boltă, în natură.
Dificilă
e natura asta umană! Şi de neînţeles, adesea... Oricum, sper ca jucătorii
echipei naţionale de fotbal să ne aducă bucuria calificării la Campionatul
Mondial din 2018, din Rusia. Cu sau fără flegme. Dar cu goluri...
Sorin Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu