Artiştii – paria societăţii?

Motto: „Cel ce se urcă pe scenă se urcă în cer unde ceasul mâncării nu bate niciodată” Matei Millo

          

           România, se ştie, o duce rău! În ultimii 26 de ani de după Revoluţia furată de Iliescu Ion, ţara uşor depopulată merge şontâc-şontâc spre o lume mai bună. Spre un trai mai bun. Spre prosperitate şi bunăstare. Cauzele, multiple şi cunoscute nu le mai dezbat acum. Le ştim cu toţii.

Scăpând de un regim comunist (mă rog, oficial, dar în practică nu tocmai!) şi trecând la unul capitalist, unii dintre români au început să prospere, să facă averi (şi aici se poate discuta!). Au devenit patroni cu zeci şi sute de angajaţi şi o duc bine. Chiar şi unii dintre angajaţii lor o duc bine. Dar ce ne facem cu bugetarii? Cu amărâţii ăştia care servesc, direct, Statul român? Cu profesorii, cu doctorii, cu poliţia şi armata? Ce ne facem cu poştaşii, cu şoferii de autobuze şi cu angajaţii din primării şi consilii judeţene? Ce ne facem cu muzeografii, cu bibliotecarii şi cu artiştii? Dintre toate categoriile enumerate mai sus, profesorii, doctorii şi poliţiştii sunt cei mai mulţi. Şi cei mai vocali. Cum fac o grevă, cum le creşte salariul. Mă rog, mai puţin Poliţia care nu prea greveşte. Ci stă... că n-are combustibil pentru munca de teren. Dar ceilalţi mizează pe faptul că încetând lucrul paralizează România. Elevii rămân abulici, dar nu mai mult decât o fac mergând la şcoală, bolnavii mor, neoperaţi, cu şpaga-n jeb, iar criminalii şi hoţii se veselesc pe Coaste de Azur sau de Eve efemere. Aici toţi au dreptate; şi bugetarii şi Statul. Ei grevesc, Statul le dă. Le dă puţin, e drept, dar Statul de-aia e Stat ca să-şi fută poporul. Să le-nchidă gura cu două-trei kile de mălai, la fiecare grevă. Pentru mămăliga mioritică, desigur! Buuun... dar ce face Statul cu ceilalţi bugetari? Cu cei care nu fac greve pentru că n-ar paraliza nimic (poate doar pe ei înşişi, de foame!). Şi mă refer aici, cu precădere, la cei care deservesc arta şi cultura. Muzeografi, bibliotecari, actori, cântăreţi lirici, referenţi culturali, artişti de circ... Ce face Statul ăsta sublim pentru cei care deservesc cultura Statului? Simplu. Le dă muie. Îi ignoră. Îi lasă să moară de inaniţie. Dar stai puţin, băi, Statule prost! Bugetarii sunt toţi ai tăi, Statule prost şi, ca atare, toţi trebuie trataţi la fel. Şi muzeograful, şi bibliotecarul, şi actorul, şi medicul, şi profesorul au absolvit nişte şcoli mai „înalte”, băi prostule de Stat, iar asta te obligă, prostovane, să-i tratezi la fel. Că proful îşi bate capul cu loazele tale, medicul îţi taie pacienţii care te-au deservit şi-i pune pe picioare (sau în coşciug, depinde de... opţiuni!), poliţistul îţi umflă delicvenţii care ţi-au ajustat bugetul, muzeograful le arată tuturor de unde ne tragem, bibliotecarul îi ajută pe toţi să priceapă toate astea, iar actorul îi face pe toţi ăştia, la un loc, să râdă sau să plângă, idiotule de Stat! Circarul le taie respiraţia, tuturor, când sare de la trapez. Boule! Mezzosoprana îţi gâdilă ceara din urechi, imbecilule, iar baritonul îţi furnică toate organele..., da, chiar şi ăla. Măgarule!

Băi, Statule, tu ai putea să trăieşti cu 800 de lei pe lună, cât are un maşinist la un Teatru de provincie? Maşinist care vine primul şi pleacă ultimul, după ce demontează decorul în care actorul tău, Statule neghiob, i-a făcut să râdă pentru 1.000-1.300 de lei, pe iubiţii tăi cetăţeni. Înţelegi, Statule fără minte şi fără suflet, cum stă treaba cu artiştii tăi? Tu ne dai, şarpe ce eşti, 1300 de lei pe lună, iar pe „înalţii demnitari”, ăia care te compun, îi recompensezi cu 6-7.000 de lei? Şi le mai asiguri şi indemnizaţii de „înalte demnităţi” de 4-5-6.000 de lei, în funcţie de cât timp te-au slujit? Băi, tu eşti prost? Băi, tu eşti nebun? Înalţi demnitari, haida de...! Şi care-s „scunzii demnitari”, idiotule? Te-ai gândit să-i numeşti şi pompos. Şi asta doar pentru faptul că ştiu să doarmă frumos în fotoliile tale, neruşinatule! Şi să se joace pe telefoanele mobile de serviciu, în timpul şedinţelor, nu? Cică au responsabilităţi şi trebuie plătiţi bine... Bine mă, cretinule de Stat, dar pentru profesori e uşor să studieze mereu pentru a-ţi educa progeniturile? E uşor să ţină în frâu 30-40 de „fii ai ploii” şi să le facă educaţie? Pentru doctor e facil să-ţi taie oamenii, să le scoată tumori şi cancere, infecţii şi buboaie purulente? Poliţistul se plimbă liniştit, ca la promenadă, când amuşinează paşii criminalilor şi-ai tâlharilor? Actorii, crezi că doar citesc, o dată, textul şi apoi urcă pe scenă pentru a te face să vibrezi? Crezi că ei nu au responsabilităţi? Ia încearcă tu, Statule hain, să urci pe o scenă şi să reciţi o poezie. Despre mamă. Sau despre mă-ta! Ai tu habar, nemernicule, cât consum psihic şi fizic se produce într-un actor când acesta e pe scenă? Înalţii tăi demnitari ar putea, oare, să facă asta? Nu vreau să susţin că suntem zei, dar nici ultimii oameni nu suntem, dobitocule! Suntem, cu toţii, oameni care te slujim. Fiecare cu specializarea lui. În consecinţă, trebuie să fim egali în ochii tăi, orbule!     

Băi, Statule leneş, te chinui de ani de zile să scoţi legea salarizării bugetare, una şi aceeaşi pentru toţi. De ce nu poţi, incapabilule? Un Stat sănătos, normal, o scoate-ntr-o lună, băi, Pierde-vară! Tu o tot freci până face spume. Ştii cine face asta, Statule drag? Lăbarii. Eşti o labă de Stat sau un Stat făcut din labă! Nu din creier, nu din inimă, ci din labă... Şi nici măcar din laba piciorului, onanistule! Apropos, ştii care-i pluralul de la labă, Statule doct? O labă, două labii... Asta o să-nveţe fiii tăi dacă nu-ţi plăteşti profesorii să-i educe. Apoi doctorii o să le taie labele accidentate pe drumurile patriei, pentru că vor conduce bolizi cu permise luate pe şpagă, de la poliţiştii pe care nu-i plăteşti, zgârcitule! Iar la final, actorii vor râde de toate astea, chiar flămânzi fiind, pentru că ei pot să râdă şi atunci când sufletul le plânge. Dar, nota bene, pot să râdă şi atunci când tu, Statule, vei plânge. Mă rog, tu sau „stâlpii” tăi! Care mai nou încep să lăcrimeze când li se pun brăţări la labe. Da, la labe, nu la mâini, că stâlpii tăi au labe hapsâne cu care delapidează economia ta, Statule tâmp!

Aceşti „copii de duminică” sau aceste „cronici vii ale timpurilor lor” nu te vor iubi atâta timp cât tu, Statule oligofren îi marginalizezi şi-i plăteşti cu parcimonie, în timp ce giganţilor demnitari le dai toată truda ta. Lăbarule!

                                                                                                      Sorin Oros