Aventurile sexuale

Motto: „A intra ca un vis în sufletul unei femei e o artă, a ieşi e o capodoperă” Soren Kierkegaard

Fiecare om, bărbat sau femeie, are în viaţa sa aventuri sexuale. Unii au înainte de a se căsători, alţii după divorţ şi majoritatea bărbaţilor, tot timpul. La femei, procentul aventurilor sexuale din timpul căsniciei nu e majoritar, dar există. Aceste aventuri sexuale întăresc ideea că omul nu poate trăi (bine!) fără sex. Că omul este, aproape, subjugat sexului. În general, această activitate se desfăşoară în compania unui partener, dar, în lipsa lui, se poate realiza şi fără. E chiar indicat uneori, pentru sănătatea psihică a individului. Sau a individei, pentru că la femei lipsa îndelungată a activităţii sexuale se observă mai uşor şi produce dereglări psiho-fizice. Prin sex, omul scapă de tensiuni şi presiuni cotidiene care-l pot disturba (nu masturba!) de la activităţile sociale. Se eliberează. Scapă de o povară, de un gând care-l distrage de la munca sa. Ştiţi senzaţia aceea acută de foame, când vă arde stomacul şi nu puteţi face nimic până nu-mbucaţi ceva? Aşa e şi-aici: până nu vă plimbaţi palmele peste nişte buci dorite, arsura din creier nu vă dă pace!

Pe vremuri, onestitatea şi cinstea femeii echivala cu virginitatea. Probabil şi la bărbaţi, dar la ei, virginitatea nu se putea constata. Încântarea soţului era uriaşă dacă din muierea lui ţâşnea sânge, în noaptea nunţii. Nimeni nu se gândea că bietei fiinţe îi trebuiau apoi, poate ani, ca să simtă plăcere, descătuşare, eliberare sexuală. Ea nu ştia ce să facă, nu avea antrenament, nu avusese aventuri sexuale cu alţii, care să o ajute să dea randament. Era virgină şi novice. Bărbatul, chiar dacă nu mai penetrase alte vagine dezvirginate, dar „o labă” tot îşi făcuse până atunci. Avea cunoştinţă despre materialul clientului şi ştia ce-i poate organul. Or, femeia, cu organul ei sigilat habar n-avea ce explozie de trăiri posedă înauntru.

Acum lucrurile s-au schimbat. Şi asta e bine. Virgine nu prea se mai mărită acum decât călugăriţele răspopite. După 16-17 ani, fetele încep să-şi deschidă porţile cunoaşterii trupeşti şi încearcă gustul păcatului. Au relaţii sexuale şi-şi învaţă corpul. Gustă, pupă, ling, sug... diferite senzaţii, care le inundă sau nu, de plăcere sexuală. Se descoperă şi se eliberează. Asta le ajută ca atunci când îşi pun pirostriile să ştie ce e aceea o pulă. Băieţii, la fel. Dau din buci pe unde apucă şi se antrenează pentru viitoarea soţie pe care o vor inunda cu plăceri şi senzaţii nemaipomenite. Numai că tot ce e frumos durează puţin. Şi apare plictiseala. Dorinţa de altceva, la bărbat şi dorinţa de tandreţe şi afecţiune, la femeie. Plictisit, bărbatul îşi ignoră soţia care e nevoită să se angreneze în aventuri. Găseşte un bărbat care se ocupă de ea şi-i dă ce-i trebuie. Tandreţe şi sex. Bărbatul, sastisit de bucile soţiei pe care le-a călărit ani de zile, caută altele, noi. Sex şi-atât! La el e mai simplu. El nu vrea bătăi de cap. Doar de buci!

Aventurile sexuale nu fac rău nimănui. Dimpotrivă! Sunt ca un antrenament iniţiatic, la început, apoi pigmentează şi dau culoare şi savoare vieţii. Ne ajută să descoperim plăceri care diferă de la aventură la aventură. Niciuna nu e la fel. Din fiecare aventură sexuală ne alegem cu ceva. Unii cu plăceri savuroase, alţii cu copii, iar unii cu blenoragie. Dar toate trec şi rămâne amintirea clipei, savoarea ei. Frumuseţea descătuşării orgasmice... Rămâne cunoaşterea. Ceea ce e esenţial în viaţă. Un om care nu se cunoaşte pe sine este un om eşuat. Sexul ajută la cunoaşterea de sine mai mult decât orice altceva. Iar sexualitatea individului se cultivă şi se dezvoltă prin aventuri sexuale.

Bărbaţii au ca „program de guvernare” cucerirea sufletului femeii. După ce îl cuceresc primesc şi trupul. De care, după un timp, se satură. Ies din el şi pleacă. Uitând că au rămas în sufletul cucerit iniţial. Suflet care se chinuie şi suferă deznădăjduit. Dar aşa cum afirmă Kierkegaard, e nevoie de artă, de măiestrie, pentru a putea părăsi sufletul în condiţii de non-suferinţă. Unii bărbaţi au această capacitate, alţii nu. Cei din urmă devastează suflete şi pleacă în căutarea altor trupuri, noi. Până într-o zi în care li se înfundă. Rămân prizonierii unui suflet al cărui trup participă la aventuri sexuale, fără ca ei să ştie. Pentru că nu-i aşa?, şi femeia e om! Altfel spus, orice naş îşi are naşul!

În concluzie, nu vă feriţi de aventurile sexuale. Trăiţi-le cu pasiune, cu tot ce incumbă ele, iar la final, când părăsiţi „locul faptei” faceţi-o cu artă. Nu lăsaţi suferinţă în jurul vostru, ci amintiri plăcute. Spuneţi tot ce trebuie spus şi ajutaţi-vă partenerul de aventură să înţeleagă povestea unui suflet şi-a unui trup, care-au fost cândva contopite într-o osmoză sexuală nepereche. Ceea ce rămâne nespus provoacă durere şi ură. E păcat să se termine aşa o poveste despre iubire şi plăcere. Parol!

Sorin Oros