Divorţuri

Motto: „Nu mai e nimic de făcut cu tinerii... Ca să mai găseşti dragoste, trebuie să iubeşti un bărbat de la 40 de ani în sus.” Mircea Eliade

      

Amuzante dar cam adevărate vorbele lui Eliade. Din păcate! După cum ştim, totul se schimbă, totul se transformă mereu. Lumea e într-o transformare perpetuă. Şi, evident, odată cu lumea se transformă şi oamenii. Iar cum oamenii au sentimente, se transformă şi acestea. Mai degrabă, suferă modificări; se subţiază, în cazul iubirii şi se întăresc, în cazul urii. Astfel, iubirea tinde să dispară făcând loc unei uri primejdioase.

În alte vremuri, oamenii se cunoşteau pe câmp, la hore, pe uliţele satelor. Mai apoi, pe la licee, ori în tabere sau excursii. Se priveau galeş, cu emoţie şi cu obrajii îmbujoraţi. Se plimbau. Îşi scriau scrisori. Unii „comiteau” poezii stupide. Alţii se comportau stupid. Dar erau vii şi aveau sentimente. Sufereau, iubeau... Trăiau viaţa, o simţeau. Până să ajungă „să şi-o pună” treceau câteva luni. După un timp, se căsătoreau şi, cu toate că nu aveau o viaţă „ca-n poveşti” în fiecare zi, rata divorţurilor era scăzută. Şi, lucru important, atunci când se căsătoreau oamenii aveau o maturitate sănătoasă, solidă, a sentimentelor. Atunci contau alte chestii, valorile morale şi cultura „luau faţa” ţâţelor şi-a bucilor de azi. Pe lângă toate astea, atunci divorţurile erau mai rare şi pentru că exista o ruşine, un simţ civic (dacă vreţi!), care îi responsabiliza pe soţi. Atunci nu prea existau „babaci” care să îi ajute cu bani, case şi maşini, iar în cazul unui divorţ, bărbaţii ajungeau vai de capul lor! Unii, desigur, nu generalizez, dar ideea este că atunci te descurcai mai greu, după un divorţ. În plus, comic de-a dreptul, te ruşina şi întreprinderea, uzina sau fabrica la care munceai. Erai criticat în şedinţele de partid şi pus la zid. Colegii şi tovarăşii şefi te considerau un „element nesănătos”. Evident că nu existau atâtea tentaţii, munceai în condiţii grele, în frig, erai urmărit, tracasat, nu prea îţi ardea „s-o arzi” cu tovarăşa colegă de strung. Mergeai de la fabrica îngheţată la casa friguroasă unde tovarăşa de viaţă, cu criogenia-n trup îţi servea o supă transparentă şi, din cincinal în cincinal, o bucată de pizdă îmblănită. Şi, asta doar în sezonul estival. Pentru că se ştie „iarna nu-i ca vara”! Cu toate că blana ţinea de frig în acele vremuri... îngheţate, oamenii făceau amor mai rar.

Acum totul e schimbat. Tinerii se cunosc pe internet, în spaţiul virtual, îşi trimit inimioare şi buze colorate, îşi trimit poze cu muşchi, maşini, ochelari de soare, ţâţe, buci, silicoane, botox şi crăpături în care li se pierde tanga. Practic, ei şi-o trag înainte să se cunoască. Partidul nu-i mai mână de la spate să-şi întemeieze familii şi să intre-n „câmpul muncii”. Sunt liberi să se bucure şi să se delecteze cu deliciile trupului uman. Cu atâtea tentaţii, non-stop, şi fără un sentiment solid, nu e de mirare că partenerii se plictisesc iute unul de celălalt şi caută mereu altceva. Bărbatul, oriunde se uită, vede sfârcuri: la televizor, pe toate posturile (mai puţin pe Trinitas şi pe Minimax!), în orice ziar, pe facebook, la colegele de liceu, în cluburi, în Mall-uri, pe străzi, pe terase. Sfârcuri, buci şi labii despicate-n două de câte-un şnur ce aminteşte de nojiţele de la opincile lui Crişan, răsculatul spânzurat la Alba Iulia-n cetate. Acum femeile netratate corespunzător de Mama-Natură se tratează singure. Merg la magazinul de ţâţe de plastic şi-şi cumpără. Iar ochiul bărbatului scapără ca amnarul şi vrea să-i dea scânteie. Coup de foudre, logic, dar se stinge mai repede decât un artificiu de pe bradul de Crăciun. Apoi ochiul glisează la „bălţata” de peste drum. Desigur, nici doamnele nu se lasă mai prejos. Scanează „taurii” şi-i aleg pe ăia cu muşchiul gros la bicepşi, tricepşi, deltoizi, fesieri şi sternocleidomastoidian. Nu-i interesează ăia care au citit Crimăşi pedeapsă sau Rondelul Crinilor a lui Macedonski. Dacă masculul cu ochelari de soare Ray Ban, mai învârte pe inelar şi brelocul de la BMW, iubirea-i gata. Sex şi... groază, după câteva luni. Dacă între timp, au apucat să spună DA, la starea civilă, acum vor căuta un avocat bun. Sentimentul a devenit mercantil şi comercial, nu mai are nicio legătură cu iubirea sau ataşamentul sufletesc. De-aici şi atâtea eşecuri „sentimentale”.

Până pe la 35-40 de ani bărbatului îi place „să zburde”. Asta înseamnă că nu prea e dispus să „se lege” definitiv de o femeie. Nu vreau să spun că femeile care vor o familie trebuie să caute bărbaţi de această vârstă. Dar bărbaţii de această vârstă sunt mai dispuşi la căsătorie decât cei mai tineri. Totodată, sunt şi mai aşezaţi mental şi pot genera stabilitate, echilibru şi înţelegere. Tinerii vor doar să-şi îndeplinească norma şi să se afişeze cu prada. Ăla de 40 ştie ce a putut, ce  poate, şi nu mai e aţâţat de dorinţa de-a se expune cu ţâţele partenerei. Cred că ăsta e motivul pentru care căsătoriile au scăzut mult, iar divorţurile au crescut, la fel de mult. În vremurile astea mulţi preferă concubinajul pentru că dacă ceva nu merge cum şi-ar dori, se despart uşor. Se tem de legături solide şi sănătoase, preferând o incertitudine continuă. În plus, tinerii de azi se bazează mult şi pe ajutorul „babacilor”. „Lasă, dragă, era un bou, nu te mai gândi la el, te muţi în chirie şi te linişteşti. Îţi plătim noi chiria, îţi dăm şi maşina, lasă...!” Dar timpul trece. Şi poate fata întâlneşte alt „bou”. Şi „boul” întâlneşte altă... fată. Şi pe la 40 de ani se căsătoresc amândoi. Fiecare cu altcineva. Şi gata!

Sorin Oros