Există Dumnezeu?

Motto: “Dumnezeu nu vine când îl chemi, dar întotdeauna vine la timp” Tennessee Williams

        

         

Această întrebare a fost pusă de miliarde de ori, de-a lungul istoriei, iar cele două răspunsuri  - DA sau NU – au avut tot felul de interpretări ştiinţifice, empirice, mistice ori laice. Nu cred că cineva ştie, cu exactitate, dacă există sau nu. Unii cred că există, alţii nu cred. Iar ceea ce este absolut cert, e faptul că nimeni nu l-a văzut. De aici, dilema scepticilor care au un raţionament logic: cum poţi să crezi în existenţa cuiva pe care nu l-a văzut nimeni, niciodată? Tot de aici şi certitudinea misticilor, care nu au nevoie de vizualizare, ci doar de încredere. Lor le ajunge “să fii”, nu e nevoie “să fii văzut”. Dar cum oamenii nu sunt la fel, e firesc să existe logici, păreri şi simţiri diferite. Vă propun nişte situaţii cu care v-aţi întâlnit toţi în viaţă, măcar o dată. Răspunsurile variază de la om la om, de la stare sufletească şi emoţie, la logică. 
    Există Dumnezeu? Da, există atunci când trecem printr-o boală incurabilă… dar ne însănătoşim (m-a ajutat Dumnezeu!). Există atunci când duşmanul nostru a păţit ceva rău (l-a bătut Dumnezeu!). Există atunci când, după secetă, vine ploaia, iar ţăranii sunt bucuroşi (a dat Dumnezeu ploaie pentru pământ!). Există când scapi nevătămat dintr-un accident de maşină (m-a ferit Dumnezeu!). În toate situaţiile limită, când omul reuşeşte să iasă cu bine din ele, afirmă că Dumnezeu există. Şi chiar crede în existenţa lui fără să-şi mai folosească logica. A scăpat, e bucuros, deci Dumnezeu există pentru el. Dar…

Dumnezeu nu există! Nu există atunci când moare un copil. Nu există nici atunci când o mamă îşi abandonează pruncul la tomberon. Nici atunci nu există când armatele bombardează civili. Dumnezeu nu există nici atunci când oamenii se sinucid. În general, Dumnezeu nu există niciodată când se petrece o tragedie. Aţi auzit expresii ca “oameni fără Dumnezeu”, “unde eşti, tu, Doamne, să vezi?”, “dacă exista Dumnezeu nu lăsa să se întâmple aşa ceva”. Iată, deci, că Dumnezeu e asociat cu binele, cu faptele bune, cu lucrurile frumoase. Când totul e roz, Dumnezeu există. Când totul e negru, nu mai există. Probabil, atunci apare Dracul!  Paradoxal, nici Dumnezeu, nici Dracul nu au fost văzuţi de nimeni niciodată. Dar ei există, aşa susţin unii. Dacă îi credem şi nu cercetăm, există şi pentru noi. Dacă începem să cercetăm există şansa să credem că... nu există. Problema cu existenţa lui Dumnezeu este că mulţi dintre noi o acceptăm doar atunci când ne convine nouă. Până şi în această problemă… dumnezeiască dăm dovadă de un egoism atroce. Generozitatea umană e condiţionată de ceea ce ne place. Nu suntem generoşi mereu, nu aducem jertfe spirituale pe altarul lui Dumnezeu, nu mergem să ne rugăm în biserici sau acasă, tot timpul, ci doar înaintea unei provocări majore. Înaintea unei operaţii dificile, înaintea unui examen, a unui concurs ori când suntem foarte bolnavi. Când suntem sănătoşi ocolim biserica şi ideea de Dumnezeu, şi poposim în crâşme. Atunci nu ne interesează Dumnezeu, ne considerăm noi înşine nişte Dumnezei mai mici, dar atotputernici. Probabil că stăm la masă cu Dracul, fără să ştim asta. Pentru că la beţie mulţi îşi uită cuţitul în inima amicului de pahar. Ori îl mângâie, frăţeşte, cu pumnii încleştaţi, dându-l cu capul de beton. A doua zi, toţi ăştia se roagă la Dumnezeu să-i ierte. Dar… care Dumnezeu? Că ieri nu exista în viaţa lor. Dificilă problema asta… dumnezeiască! Spunea cineva, om important, că “omul este ceea ce se face”. Nu cred. Mai degrabă omul este ceea ce este. Un egoist inconsecvent. Chiar dacă “se face” un erudit manierat, un “domn” cocoşat de doctorate neplagiate, un savant de renume mondial (ca şi Coana Leana cu polimerii şi “codoii”ei!), nu e obligatoriu să creadă în existenţa lui Dumnezeu. Crede doar în el, în munca sa. Dar când se îmbolnăveşte, cu siguranţă merge în pelerinaj pe la Arsenie Boca, pe la Nicula ori pe la bisericile în care poposesc moaştele făcătoare de minuni, plimbate generos de popii ultraortodocşi şi milostivi până la… dezumanizare. Recentul exemplu cu talanga de 500.000 de euro şi 25 de tone e grăitor. Dar cu toate astea, există riscul ca tonul dumnezeiesc să nu fie auzit de toată lumea. Asta pentru că mulţi slujitori în sutană sunt surzi şi orbi la tonurile suferinţei umane. Dar e firesc să fie aşa pentru că, am mai spus-o, preoţii sunt înainte de toate, oameni. Cu bune, cu rele, cu har, cu talent, cu smerenie şi înţelepciune. Sau fără.

Aşadar, există Dumnezeu? Răspunsul corect ar fi: depinde pe cine întrebi. În fond, chestiunea dumnezeiască este una umană. Aşa cum unii cred în puterea P.S.D.-ului, alţii în cea a P.N.L.-ului. Şi unii şi alţii trec, adesea, dintr-o tabără în alta. De la Dumnezeu la Satana, şi invers. Ca tot omul, schimbător.

Personal, nu ştiu dacă există Dumnezeu. Nici Dracul nu ştiu dacă există. Cred, însă, că ceva există. Ceva ce e mai presus de înţelegerea omului, ceva ce controlează totul, în Univers. Nu ştiu cum arată, nu ştiu cum este, dar este! Uneori mă tem, alteori mă rog. Sigur că spun şi eu ca tot omul “Doamne, ajută-mă… iartă-mă!”, nu pot spune “ceva ajută-mă… iartă-mă”! La fel spun şi “să te ia Dracul”, fără să ştiu exact ce e sau cine e Dracul. Probabil că vom afla odată cu toţii. La final. După “marea trecere”. Dar cum nimeni nu s-a întors din moarte, rămânem cu dilema “dumnezeo-drăcească” şi cu speranţa că Dumnezeu, există sau nu, dar vine întotdeauna la timp.

Sorin Oros

P.S. Oare Dumnezeu a lăsat să existe foametea, genocidul şi epurările lui Stalin, dispariţia celor şase milioane de evrei în lagărele naziste, Hitler, Mengele, teroriştii arabi, I.S.I.S.-ul, decapitările creştinilor, Siria, violurile femeilor din Occident, din zilele noastre? El sau Dracul?