Ziua Mondială a Sexului

Motto: „Viaţa e o boală mortală care se transmite pe cale sexuală” Coluche

Acum că tot au trecut sărbătorile de Paşte şi am ieşit din post cred că putem vorbi şi despre sex.                                                     

Societatea contemporană este una a ipocriziei. Pozăm cu toţii în oameni serioşi, demni, corecţi şi sinceri, dar nu suntem deloc aşa. Suntem doar nişte slujitori devotaţi pe altarul zeului Sex. Scrobiţi şi eleganţi în societate ne lepădăm iute cravata şi costumul când ajungem într-o încăpere închisă, pentru a scoate prepuţul la înaintare, săvârşind pasional jertfa sexuală. Femeile la fel, rujate şi machiate ca-n reviste, elegante pe stradă, cum dau de o cameră „cu suflet” îşi ridică poalele-n cap, îşi rulează dresurile şi-şi întind rujul pe trupul bărbatului norocos, care, mai apoi, are parte şi de-un vagin cald şi primitor. După consumarea ritualului sexual fiecare redevine sobru, respectabil şi respectat. Omul, spre deosebire de animale, are nevoie de sex continuu, nu doar pentru procreare. Noi ne acuplăm pentru plăcerea intrinsecă, nu doar pentru a aduce pe lume alţi ipocriţi. Cu toate astea, societatea asta plină de putregai nu are o zi dedicată sexului. Avem Ziua Mondială a Femeii, a Teatrului, a Apei, a Diabetului, a Copilului, a Pământului, a Păcii, a Familiei, a Rezervaţiilor Naturale, a Comemorării Victimelor Holocaustului, a Invenţiei Automobilului, a Bolnavilor de Lepră, a Zonelor Umede, a Cancerului, a Bolnavilor, a Îndrăgostiţilor, a Justiţiei Sociale, a Scriitorului, a Drepturilor Consumatorului, a Somnului, a Poeziei, a Meteorologiei, a Păcălelilor, a Păsărilor (nu a „păsăricilor”!), a Romilor, a Sănătăţii, a Rock-n-Roll-ului, a Proprietăţii Intelectuale, a Dansului, a Muncii, a Tineretului, a Libertăţii Presei, a Mamei, a Radioului, a Luminii, a Crucii şi Semilunii Roşii, a Muzeelor, a Surorilor Medicale, a Sportului, a Luptei Împotriva Fumatului, a Mediului, a Pescarului, a Medicului şi a Farmacistului, a Soarelui, a Populaţiei, a Stângacilor, a Frumuseţii, a Păstrării Stratului de Ozon, a Geologiei, a Turismului, a Persoanelor în Vârstă, a Animalelor, a Locuinţei, a Poştei, a Sănătăţii Mentale, a Standardelor, a Femeilor din Mediul Rural, a Mişcării, a Osteoporozei, a Mersului pe Jos, a Vegetarienilor, a Calităţii, a Alimentaţiei, a Nevăzătorilor, a Toleranţei, a Recunoştinţei, a Televiziunii, a Filozofiei, a Luptei Împotriva SIDA, a Voluntariatului, a Anticorupţiei (la noi nu se sărbătoreşte!), a  Drepturilor Omului, a Munţilor, a Emigranţilor, a Oceanelor, a Jazz-ului şi multe altele, ciudate de-a dreptul. Dar Ziua Mondială a Sexului? De ce să nu aibă şi sexul o zi a lui? Mai ales că nu există nicio zi fără sex... pe glob. Şi mai ales că foarte multe lucruri pe care le facem au ca finalizare sexul. Bărbaţii merg la sală să facă muşchi, pentru a arăta bine, se îmbracă elegant, se parfumează şi ies la „agăţat”. Femeile fac cure de slăbire, se machiază, se siliconează, îşi pun haine sexy, pentru ca bărbaţii să le observe. Nici ele, şi nici bărbaţii nu fac asta doar pentru a sta la o simplă cafea, unii cu ceilalţi. Cafegiii îşi beau cafelele acasă, dimineaţa când se trezesc. Cafeaua băută în oraş e un preludiu hormonal, un dans al poftelor sexuale nemaiţinute-n frâu. La cafea, cei doi parteneri se tatonează, se amuşinează, se simt sau se refuză. Dar premiza e sexul. E un adevăr! Şi-atunci de unde atâta ipocrizie? De ce să nu ne asumăm şi faptul că aşa cum mâncăm, bem, muncim, construim, respirăm, ne mai şi futem? Mai ales, repet, că toate celelalte le facem pentru a ajunge la sex. Doi parteneri, înainte de a şi-o „trage”, aleg cafeaua sau vinul pentru tatonare reciprocă. Nimeni nu şi-o „pune” cu una/unul de pe stradă exact atunci când se văd. Iar femeia acceptă sau nu. Asumându-şi ieşirea la bar nu e firesc să-şi asume şi partida de sex? Asumându-şi partida de sex nu e normal să nu se ascundă de acest lucru? Doar faptele mişeleşti se ascund, furtul, crima, bătaia... dar sexul, de ce? Mai ales că fără sex nu ne mai năşteam! Oamenii merg la zeci sau sute de restaurante să mănânce şi totul e în regulă. Ce e în neregulă dacă merg la zeci sau sute de parteneri ca să facă sex? Cel care „iubeşte” sarmalele mă îndoiesc că refuză, ocazional, o salată grecească. Cel care-şi iubeşte partenerul de ce ar trebui să-l refuze pe unul nou? Doar din pricina unei morale ipocrite, a unei pudori păguboase, din pricina unei educaţii ancestrale ancorată în misticism? Problema sexuală a omenirii e atât de învăluită în ipocrizie încât mă şi mir că oamenii mai fac sex. Dar văzând încă oameni pe pământ, înclin să cred că sexul învinge în lupta cu morala mistică şi socială. Oamenii fac sex, şi nu doar pentru perpetuarea rasei. Asta pentru că unii înţeleg că Dumnezeu există, dar că El nu le poate rezolva problemele sexuale. El poate rezova doar... dorinţa de a crede în El. Celelalte probleme, sexuale, alimentare, sociale, familiale şi le rezolvă omul. Doar el. Şi nu El!

Chiar nu pot înţelege de ce sexul este atât de hulit, de criticat, de „ascuns sub preş”, mai ales că toată lumea a făcut, face şi va mai face până la dispariţia acestei dorinţe şi plăceri. Când ne vom folosi organele sexuale doar pentru a urina, putem spune că sexul a apus. Dar până atunci? Sexul este o necesitate fiziologică; respirăm, mâncăm, bem, defecăm, urinăm şi facem sex. Ce-ar fi să-i dăm, atunci, respectul cuvenit? O Zi Mondială a Sexului ar fi ceva firesc pentru ceea ce înseamnă acesta pentru oameni. S-ar ţine simpozioane şi prelegeri (sau preludii!), lumea ar fi instruită şi educată, iar ziua s-ar încheia cu o „serbare câmpenească”... nu, nu cu mici şi bere, ci cu sex de plăcere. Vorba ardeleanului: „nu-i slănină să se gate”! Iar dacă pudibonzii, preoţii şi mult-prea-adânc-pătrunsele de Dumnezeu, alături de cei care încă mai cred că au fost aduşi de barză, ar face apoplexie, propun să se ţină pe data de 29 februarie. Adică, din patru în patru ani. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, ceva îmi spune că peste trei-patru sute de ani am sărbători Ziua Mondială a Sexului! Zilnic!

Sorin Oros