Rebeliunea puberilor

Motto: „Nu merită să fii liber, dacă nu ai şi libertatea de a face greşeli” Mahatma Gandhi

       

       

Tinereţea – cea mai frumoasă vârstă! O vârstă a zborurilor, a inconştienţei fascinante, a descoperirilor hedoniste, a dragostei pure şi-a tuturor libertăţilor. O vârstă a „fărăgrijilor”. Cam un deceniu temporal, cuprins între liceu şi facultate; de la 15 la 25 de ani! Perioada în care ne credem zmei, şi în care credem că putem face tot ceea ce n-au făcut ceilalţi. Ani plini de fantezii în care băieţii se cred Tarzani, Rahani, Rambo-i şi Sandokani, iar fetele Ecaterine Teodorii, Madonne, primadone şi Angele Merkel. Vise, speranţe, şi prea puţine certitudini. Zboruri neîncetate până la topirea aripilor de ceară. Iluzii... E frumos şi e necesar. E perioada încercărilor de tot felul. Şi a autocunoaşterii bazată pe acţiune. Dacă până pe la 15 ani ne spuneau părinţii ce să facem, după această vârstă acţionăm conştienţi de libertatea noastră. Ne apucăm de fumat, de băut şi ne dezvirginăm. Facem toate astea pentru a fi în pas cu lumea, nu neapărat pentru că ne place. Dacă n-o facem, amicii se uită cu superioritate la noi şi ajungem subiect de glume. Nu suntem „cool”! Foarte puţini sunt cei care nu se lasă influenţaţi de anturaj, care au personalitate. În general, oamenii sunt animaţi de spiritul de turmă. C-aşa-i adolescentul, fragil!

          Nu uit că şi eu am fost puber, şi că am făcut toate prostiile care-mi treceau prin cap. Am furat un obiectiv fotografic de la Casa Pionierilor; am furat schelete dintr-un şantier arheologic, şi cărţi din librării. Am furat catalogul în clasa a VIII şi l-am ars. Într-a XII, beat fiind, am spart două scaune, tabla şi tabloul cu Ceauşescu din clasa în care învăţam ca  să devin un element de nădejde al patriei socialiste. Am făcut sex, în aceeaşi clasă, pe catedră, după terminarea orelor de studiu. Am fumat în „buzile” liceelor prin care-am trecut şi-am chiulit sistematic. Am băut în timpul orelor în cimitirul de lângă liceu. Am rămas repetent... În concluzie, am fost un element nesănătos, motiv pentru care mă intersectam destul de des cu miliţienii epocii, şi cu burţile lor rubensiene. Am scăpat de Şcoala de Corecţie şi Reeducare doar datorită achitării prejudiciilor de către părinţii mei dragi, şi a intervenţiei lor cu „plocoane” la diferiţi şefi, şefuţi şi tovarăşi sus-puşi. Apoi, din armată am dezertat de nouă ori. Ce să fac eu la Mihai Bravu în Giurgiu, la artilerie, ori la Brăneşti în Ialomiţa,  la irigaţii, când iubitele mele erau la Cluj... neirigate? Aşadar, nu uit „faptele de vitejie” pe care le-am comis. Şi nici durerea pe care le-am provocat-o părinţilor la fiecare contact cu... valurile vieţii. Nu îi critic pe adolescenţii de azi. E normal să facă prostii. E chiar indicat. Aşa se pot cunoaşte mai bine pe ei înşişi, şi pot gusta şi alege felii de viaţă.

          Dar există un lucru care mă „dă pe spate” chiar şi pe mine: prietenia, atât de intimă, a fetelor cu nenea Bachus! Şi fetele noastre „trăgeau la măsea”, dar cum „sug” astea noi, rămâi perplex. Îi lasă, clar, pe mulţi băieţi în urmă. Se adevereşte şi de data asta, că femeile sunt mai puternice decât bărbaţii. Chiar şi la băutură. Spun asta pentru că am văzut eleve de liceu care într-o oră au golit o sticlă de Unicum sau două de vin. Femei, frate!  Apoi râdeau depersonalizate, borau prin „buzi”, se trăgeau pe jos şi ţipau isteric. Fete tinere şi frumoase. Delicate. Fragile. Am văzut fete care beau fără să se strâmbe, pahare cu whiskey ori shoot-uri de tequilla. Sticle de vin sau gin tonic. Beau aproape orice alcool, în afară de bere. Asta nu le place pentru că e amară. Iar ele, nişte fiinţe atât de dulci, în fond, nu vor să-şi strice esenţa. Dar, din păcate, după ce îngurgitează alcoolul, dulceaţa le dispare şi se transformă în nişte arătări groteşti. Un bărbat beat e dizgraţios. Admit şi accept. Dar o femeie beată e o imagine tristă şi penibilă. E degradant să vezi o fetişcană beată urlând şi gesticulând incontrolabil. Unele se pişă pe ele. Altele îşi întind voma pe haine. E ceva apocaliptic. Şi deloc delicat.

          Nu ştiu ce se poate face în acest sens. Nu am nicio idee. Nu le putem interzice să bea, dar nici nu le putem trasa o limită. E la aprecierea fiecăreia; una poate se face „mangă” după trei pahare, alta doar după şapte. Singura şansă ar fi ca ele să poată controla acel moment în care simt că au ajuns la limită. Dar cum tinereţea e atât de incontrolabilă, şansele sunt destul de mici. Nu blamez pe nimeni. Doar am semnalat acest aspect. Pentru meditaţie.

Sorin Oros