Snobii

Motto: „În intimitate suntem la fel, cultura e singura care face diferenţa” Confucius

       

          

Oamenii se nasc la fel: neajutoraţi, fragili şi prostuţi. Fără cultură şi fără nicio deprindere socială. Dar e cert că nimeni nu vrea să rămână aşa. Vrem, cu toţii, să ajungem puternici, culţi şi deştepţi. Dar şi bogaţi... mai ales cei cu o cultură precară. Asta pentru că niciodată un om cult nu va alerga după arginţi. Pentru el, bogăţia reprezintă altceva. Nu e ahtiat după palate, moşii ori imperii financiare. Astea, îndeobşte, sunt apanajul celor care au „oi multe şi cornute”, al celor care scriu „miam loat” bacul, şi-al celor care au avut flotant, o vreme, pe la Aiud, Gherla ori Poarta Albă. Un intelectual, un om cultivat şi rasat nu bravează cu nimic. Nu vrea să demonstreze nimic nimănui. Ştie ce ştie şi când nu ştie nu se ruşinează să întrebe. Un om cultivat ştie că nu are cum să le ştie pe toate şi că nu e nicio ruşine să întrebi. Ceilalţi, însă, lipsiţi de o cultură adevărată, solidă, bravează şi pozează în mari devoratori de orice fel de artă. Ei le ştiu pe toate şi le fac pe toate. Ei nu întreabă. Ei sunt. Îşi sunt suficienţi lor înşişi. Au bani suficienţi încât să aibă orice. Îşi cumpără mereu tot ce le poate îmbunătăţi exteriorul, imaginea de faţadă: haine scumpe, cosmetice, telefoane la preţuri exorbitante (uitând că telefonul este un accesoriu necesar pentru a suna şi pentru a fi sunat; ei ar vrea ca acesta să le facă şi masaj!), maşini de lux cu care să epateze, etc. Dar intelectul rămâne „nemobilat”. Asta face ca sufletul şi mintea lor să se simtă stinghere în societate. O simt şi ei, dar şi cei cu care interacţionează. Şi-atunci, pentru a epata, bravează. Caută orice ocazie care ar putea să-i pună în lumină. Postează pe facebook citate motivaţionale, fără să amintească autorul, dând astfel impresia că sunt vorbele lor măreţe. Asta îi face să se simtă culţi, îi face să le crească stima de sine. Mai ales după ce amicii lor încep să-i laude. Supralicitează şi încep să comenteze apoi la postare. Dar, ghinion!, cratima le joacă feste. Ba n-o pun, ba o pun unde nu e cazul. O vorbă înţeleaptă spune că „dacă tăceai filozof rămâneai”. Ei bine, ei nu tac şi astfel demonstrează tuturor cât sunt ei de... deştepţi. Apoi, cu orgoliul gâdilat, se împopoţonează şi participă la orice eveniment artistic din oraş sau de oriunde. Chiar dacă nu e amator de teatru, când află că în oraşul său vine o trupă cunoscută din Bucureşti îşi cumpără cele mai bune bilete din sală. E bine să fie văzut alături de intelectualii urbei, savurând arta. Deşi, de multe ori nu înţeleg nimic din spectacol, e obligatoriu să pună două-trei poze din sala Teatrului şi să anunţe că au fost părtaşi la eveniment. Desigur, asta se întâmplă mai rar, deoarece la producţiile artistice ale Teatrului din propriul oraş nu se înghesuie. Astea nu sunt de nasul lor. Nici spectacolele, şi nici actorii. Ei vin doar la vedetele din Bucureşti. Asta e de bonton! Nu se sinchisesc să dea 100-150 de lei pe un bilet, la un spectacol elitist de la care ies cu neuronii opăriţi. Cum să dea ei doar 30-40 de lei pentru un bilet la spectacolele Teatrului din oraş? La asemenea preţ nu-şi pot etala bolidul, costumul ori rochia de firmă. Pentru că la ei totul se măsoară în bani. Snobii sunt convinşi că elitele culturale se găsesc doar acolo unde banul e stăpân. Ei îşi suplinesc pseudocultura cu bani. Cei săraci, pentru ei nu contează, nu există. Banul echivalează cu intelectualitatea, cu rafinamentul, cu eleganţa. Ai bani, eşti cult; n-ai bani, eşti prost!

Atâta timp cât se simt bine, şi se cred mari devoratori de cultură, nu prea e treaba noastră, a celor fără mulţi bani şi mai prostuţi. Deranjul nu e prea mare. Fiecare aleargă pe culoarul său. Important e să ajungem şi unii şi alţii, la destinaţie. Cu ce bagaj de cunoştinţe trecem linia de sosire contează prea puţin. Acolo toţi suntem la fel. Proşti, deştepţi, săraci ori bogaţi, nu ne întreabă nimeni de operele lui Shakespeare, şi nici nu trebuie să ţinem dizertaţii despre Prolegomenele lui Kant. Oricum, snobii sunt, adesea, nişte apariţii fascinante în sălile de teatru ori la concerte. Se simt de la o poştă, degajă opulenţă şi folosesc un singur cuvânt pentru a caracteriza opera artistică: „Interesant”! Ăsta e cuvântul pentru tot ceea ce nu pot să explice. Deh, au şi „intelectualii” scăpările lor!

Sorin Oros