Regele a murit! iliescu trăieşte!

Motto: „Nu regatul face un rege, ci naşterea” Alexandre Dumas

      

           

În data de 5 decembrie a.c. Regele Mihai a încetat din viaţă! O dată cu el a încetat o epocă, epoca regalităţii în România. Deşi din 30 decembrie 1947, de când a fost izgonit din ţară sub şantajul pistoletului bolşevic, România nu a fost o monarhie constituţională ci o republică comunistă, abia din 5 decembrie 2017 comuniştii pot răsufla uşuraţi. Din 1 ianuarie 1948 şi până în 5 decembrie 2017, comuniştii au trăit cu frica perpetuă că Regele poate fi înscăunat din nou. Şi că ei îşi vor pierde toate privilegiile meschine. Despre Regele Mihai s-au spus multe poveşti fantasmagorice, născocite de minţile descărnate de neuroni ale tovarăşilor „născuţi” din Pauker, Luca şi Dej. S-au inventat vini inexistente. Numele i-a fost mânjit cu flegmele spurcate ale imbecililor ajunşi la putere. El însuşi a fost umilit în 1990, la prima întoarcere în ţară după abdicare, de către un limbric roşu, nelu din Olteniţa, şcolit la ruşi. Regele Mihai le-a dus pe toate-n cârcă, elegant și cu demnitate. Cu o demnitate pe care tovarăşii nu o s-o aibă în vecii vecilor. Nu vreau să dezvolt aici faptele regale, reale şi nu „vopsite” de tovarăşi. Cine e interesat poate afla din cărţile serioase, scrise de oamenii responsabili care şi-au asumat ceea ce au scris. Istoria comunistă e „vopsită”, cărţile scrise în acea perioadă sunt doar maculatură. Şi dezinformare. Minciuni roşii. Iar aia cu trenul plin cu aur e demnă de Fraţii Grimm. Dar orice rege îşi are povestea lui. Regele Mihai şi-a scris-o prin fapte. Apoi prin suferinţa de-a nu fi acasă. Prin umilinţa de-a fi izgonit de-acasă, a doua oară, în 1990, de acel limbric mai sus amintit. Regele Mihai a simbolizat speranţa unui popor necăjit. A fost o alternativă, dar una neacceptată de neocomuniştii de după 1990,  şi de poporul prea tâmpit şi prea prostit de comuniştii vechi şi noi. Acum, când Regele Mihai a murit unii se bucură. Evident că ăştia sunt mai proşti decât o găină, dar este problema lor. Ei vor muri la fel de proşti, pe când Regele Mihai rămâne pe veci, în istoria acestei ţări triste. Problema e mai delicată acum, după decesul Regelui. Neavând băieţi care să-i urmeze la tron (unul simbolic, desigur!), Regele a desemnat-o pe Principesa Margareta drept succesoare. Care, în combinaţie cu Prinţul Radu Duda (prinţ prin căsătoria cu fiica Regelui, deoarece fostul actor s-a născut proletar!), are prea puţin din aura şi prestigiul unei Case Regale. Cei doi nu au niciun şarm regal şi, se vorbeşte că l-au îndepărtat voit pe nepotul Regelui Mihai, desemnat iniţial drept succesor. Acesta a fost acuzat că ar avea un copil din flori pe la Braşov, dar câţi bastarzi regali au populat Europa ultimelor sute de ani? Chestiunile sexuale sunt umane, aparţin şi de regi, şi de pălmaşi. Însuşi tatăl Regelui Mihai, Regele Carol al II lea a avut femei cu nemiluita. Zizi Lambrino şi Lupeasca sunt doar două din cele cu care priapicul rege se delecta neglijând-o pe nefericita Regină Elena, mama Regelui Mihai. Dar trebuia găsită o vină sau, mai degrabă inventată, pentru ca un fost actor şi Principesa să urmeze la tron. Ei vor fi şefii Casei Regale, dar regalitatea a murit pe data de 5 decembrie 2017. Comuniştii nu mai au de ce să se teamă pentru că dacă pe Regele Mihai, poate, poporul l-ar fi vrut înscăunat, pe Principesă şi pe Prinţ nu îi vrea nimeni. Povestea cu regi, prinţi şi prinţese a României s-a sfârşit. Deşi au funcţionat în paralel, de-acum ne-a rămas doar povestea cu iliescu. Şi, credeţi-mă, e una tare urâtă! E povestea prin care un comunist a pus mâna pe ţară, ucigând oameni nevinovaţi, povestea unor incursiuni ale „omului din subterană” în Bucureşti, încheiată cu alţi morţi nevinovaţi, povestea implementării corupţiei generalizate şi-a jafului naţional, povestea accederii în politica de vârf a tuturor mecanicilor auto, a şefilor de autobaze, a maiştrilor din fostele uzine distruse, a generalilor izmenari, a secretarelor din Teleorman şi-a oricărui neavenit, neşcolit şi neştiutor, dar fidel soldat în slujba p.s.d.-ului nenorocit. Asta e povestea care ne-a mai rămas acum. O poveste iliesciană, macabră, seacă şi tristă. O poveste despre un om mic, care, de frică, l-a alungat pe un Rege din propria ţară. Cu toate astea, singura poveste care rămâne şi care contează este povestea Regelui Mihai.

          Am regretat de multe ori că nu m-am născut într-o ţară cu regi şi cu regine. Şi, poate într-o altă epocă. Şi uite că n-am nici norocul confratelui meu în ale Thaliei să mă combin c-o prinţesă, principesă, contesă ori baronesă. Aşa că mă resemnez şi trăiesc viaţa pe care-o am. Cu basmele de doi bani ale tovarăşului iliescu.

          Dumnezeu să-l aibă în paza lui pe Regele Mihai!

    Sorin Oros