Motto: „Am locuit o vreme în sufletul unei femei. Mare
înghesuială” Valeriu Butulescu
Femei hărţuite sexual de bărbaţi
au fost de când e lumea. Din cele mai vechi timpuri bărbatul era vânător iar
femeia vânat. Asta nu pentru că aşa a vrut bărbatul, ci pentru că aşa e gena
lui. Are „armă”. Ce vină are leul că
e leu şi nu gazelă? Apoi, bărbatul e
poligam, femeia e monogamă. Ea se mulţumeşte cu un singur bărbat, dar acestuia
niciodată nu-i ajunge o singură femeie. Astfel, le vânează pretutindeni. Pe
stradă, la locul de muncă sau oriunde ochii lui intră în contact cu o „pradă”. Nu e nimic greşit în asta pentru
că aşa cum spuneam, bărbatul este vânător. Greşeala apare atunci când bărbatul
foloseşte o forţă disproporţionată în acţiunea de hăituire a „prăzii”. Nu forţa fizică, ci cea
socială. Mai concret, atunci când datorită poziţiei lui sociale o determină pe
femeie să-i accepte pipăielile. Dacă un bărbat ar folosi o abordare romantică,
elegantă şi fără să întreacă măsura nu cred că ar fi nicio problemă. Femeii îi
place să fie curtată şi „observată”.
E una dintre marile ei bucurii existenţiale. Dar atâta timp cât bărbatul o
curtează cu promisiuni de mărire sau de obţinere a unui avantaj ori a unei
funcţii, este cât se poate de mârşav. Condiţionarea a ceva pentru altceva este
o mizerie pe care, iată, bărbatul nu se sfieşte să o aplice. Pentru o bucată de
pulpă, fără zgârci, bărbatul e în stare să promită şi luna de pe cer. În acest
război sunt total de partea femeilor. Dar, oare, unele femei nu ar trebui să se
întrebe dacă luna de pe cer ar putea fi pogorâtă la picioarele lor? Sigur,
naivitatea nu este o infracţiune, ele nu pot fi pedepsite pentru că au cedat.
Şi, culmea, nici bărbaţii nu pot fi pedepsiţi pentru că au promis luna. Nu-i
doare gura să promită orice, dar îi doare orgoliul şi ratarea pulpei râvnite.
Scandalul
actual a pornit din cetatea filmului, de la Hollywood. Câteva actriţe au spus
că acum mulţi ani au fost hărţuite, pipăite, unele chiar violate, de către un
mare mahăr de-acolo. Apoi au primit rolurile în filmele produse de acesta, iar
unele au luat şi premii. Pentru prestaţia artistică pe celuloid, nu pentru cea
fizică din aşternut. Acuma eu zic aşa: dacă au fost hărţuite şi violate de ce
nu au semnalat asta atunci? În America şi dacă o atingi, din greşeală, pe o
femeie poţi fi săltat, darămite să-ţi înfigă unul membru-n blană. Dacă semnalau
atunci fapta nu mai primeau rolul, dar nici Oscarul. Iar ăla nu mai ajungea să
hărţuiască alte zeci sau sute de actriţe. Accept că au tăcut din frică. Dar mai
cred că au acceptat şi din dorinţa de a face film. Din posibilitatea primirii
unui Oscar. În balanţa lor, a actriţelor, cântărea mai mult filmul decât agresiunea
sexuală. Iar când intervine alegerea într-un caz de felul ăsta cred că nu e în
regulă. Bărbatul insistă dar nimic nu te poate obliga să cedezi. Nimic în afară
de moarte. Sau nimic în afară de un calcul meschin. „Mă culc cu el, iau rolul şi, poate, Oscarul”! Nu e ok. Sună puţin a curvăsărie. Femeia
acceptă hărţuirea sau violul pentru un avantaj. Nu, feministelor, nu-mi săriţi
în cap! Nu sunt deloc de acord cu ceea ce a făcut producătorul. Nu accept
hărţuirea, agresiunea sau violul femeilor. Spun doar că unele au cedat, şi nu
pentru că îl plăceau pe ăla, nu pentru că erau îndrăgostite de el, ci pentru un
avantaj. Dacă îl reclamau de la început, ăla nu mai ajungea să pipăie alte
aspirante la Oscar. Dar, cariera lor era alta, certamente. E tardiv să vii după
5-10 ani şi să urli că ţi-a băgat unul unghia-n chiloţi. Bărbatul cam asta vrea
să facă mereu când vede o femeie frumoasă. Dar femeia aia frumoasă are mereu
două opţiuni: să accepte ori să reclame! Dacă-l reclamau 20 atunci, acum nu mai
erau 200. Nu ştiu cifra reală, nu asta e important, ci ideea. Nu îi iau
apărarea acelui bărbat, e pervers ceea ce a făcut şi mi se pare meschin să
obţii o femeie prin şantaj sau constrângeri, de orice fel. O femeie se
cucereşte cu poezie, cu romantism, cu idei, cu tandreţe. Dacă n-o poţi cuceri
cu aşa ceva eşti demn de milă. Eşti bun de aruncat la lada de gunoi. Sexele
sunt egale, iar dragostea fizică dintre doi parteneri se face, exclusiv, cu
acceptul ambilor, fără nicio constrângere fizică sau psihică. Dacă bărbatul condiţionează
ascensiunea femeii în carieră de un futai e un bărbat slab şi prost, iar dacă
femeia acceptă e slabă şi... curvă. Se presupune că a ajuns să ia Oscarul
într-un mod fraudulos, deschizându-şi cracii ca să-i intre... inspiraţia
artistică.
În
încheiere propun spre meditaţie varianta inversă, a hărţuirii sexuale de către
femei, a bărbaţilor. Când vezi pe stradă o femeie cu sânii împinşi în faţa
bieţilor tăi ochi, cu fuste mini sau cu pantaloni mulaţi prin care despicătura
îţi face şugubăţ, cu ochiul, vizibilă şi de pe Lună, ce ar trebui să facem?
Poate n-ar strica un „Tatăl nostru”!
Să nu îmi spuneţi că femeile îşi scot ţâţele şi ne arată buza pentru că aşa
simt ele să umble pe stradă. O fac, clar, pentru a fi observate de bărbaţi. Iar
mulţi dintre noi văd în asta o invitaţie. Pentru că dacă nu vrei să dai ţâţa
nimănui îţi tragi un parpalac lung şi lat să nu-ţi vadă nimeni formele. Or,
dacă ţâţa se iţeşte-n buza ta în tramvai, ce poţi face? Ataci. Unii cu poezie,
alţii cu constrângeri. E o chestie de nuanţă, de măsură. Dar întrebarea revine:
pentru cine şi de ce se gătesc femeile astfel? Nu e limpede că aşteaptă
vânătorii cu bani sau cu putere de decizie? Oare cum ar fi să umble bărbaţii cu
coaiele pe-afară, să le iasă, ca din întâmplare din buzunare, iar prepuţul
imberb să zâmbească tuturor făcând spume la gură?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu