Muzica de fond

4 martie 2018

Organul mioritic




Motto: „ Prins în flagrant, foarte-afectat
               Pe poliţişti i-a implorat:
               Nu m-arestaţi, rog a discerne
               Lucrez şi eu tot la Interne”  Nelu Vasile

       
          În întreaga lume civilizată, excluzând triburile africane, amazoniene şi cele din Oceania, statele au instituţii care veghează asupra liniştii populaţiei şi care luptă împotriva criminalităţii de orice fel. Instituţii care sunt militarizate, ai căror angajaţi au arme şi respectă un cod al onoarei, iar prezenţa lor are darul de-a transmite populaţiei siguranţă şi linişte. Se numesc Poliţii. Sau Miliţii, cum a fost şi în România până în 1989.
          La noi primele atestări în acest sens datează din vremea lui Neagoe Basarab şi Mihai Viteazu şi purta denumirea de Agie. O istorie, iată, de 500 de ani. Din 1806 devine Poliţie până în 1949 când, sub îndemnul tovărăşesc al ruşilor se transformă în Miliţie. Această denumire se regăseşte mai mult în statele comuniste sugerând o organizaţie  a poporului simplu, neşcolit, needucat şi deloc burghez. Se transformă din nou în Poliţie în decembrie 1989, iar în 2002, după îndelungi dezbateri, Poliţia Română este demilitarizată. Adică, pot face parte din rândurile ei şi civili care nu au urmat şcoli militare. Bun!
          De la început, Agia, Miliţia sau Poliţia a fost percepută ca o instituţie neprietenoasă cu oamenii. Asta pentru că, îndeobşte, urmărea respectarea legilor, aplica amenzi şi corecţii, mai ales Miliţia, iar oamenii nu erau nişte sfinţi. De când e lumea oamenii furau, omorau şi violau, iar asta pentru că erau şi sunt oameni, nu îngeri. În perioada comunistă, Miliţia avea dreptul şi chiar obligaţia să bată elementele declasate, antisociale şi periculoase regimului, asta ca să folosesc o sintagmă a acelor timpuri. Cam toţi miliţienii de-atunci erau împliniţi bine, cu nişte burtoaie care le-acopereau paftaua. Şi, unora, chiar şi organul. După 1989, burtoşii au devenit poliţişti. Schimbare de nume, nu de esenţă. Au activat o vreme, apoi au ieşit la pensie sau au murit. Cadrele noi sunt, consistent, schimbate în bine. Au studii, mulţi sunt intelectuali, au scăpat de burdihane, dar lumea tot nu îi agreează. Încă persistă teama faţă de organ. Sigur, mulţi dintre ei alimentează această teamă prin abuzuri. Considerând că au legea în mână şi bastonul în dotare, deseori au făcut exces de zel. Şi de funcţie. Pe de altă parte au şi ei dreptate, în dese cazuri de nesupunere sau de necunoaştere a legii. Ceea ce nu ştiu mulţi concetăţeni e faptul că Poliţia are dreptul oricând să te legitimeze. Or, mulţi dintre noi considerăm asta un abuz, ceea ce e greşit. Poate părem suspecţi, poate semănăm cu cineva dat în consemn, e absolut firesc să ne legitimăm la cererea unui poliţist care ne solicită acest lucru. Dar noi suntem ofensaţi din naştere şi antrenăm, adesea, opinia publică pentru a dezavua gestul poliţistului. Mai e necesar să amintesc de Poliţia americană unde, în cinci secunde, eşti pus la pământ şi încătuşat, dacă nu cooperezi? La noi au fost şi sunt încă poliţişti huiduiţi, loviţi şi chiar omorâţi de cei luaţi la întrebări. Nu e normal.
          Cred că această neîncredere în poliţişti are suficiente motive să persiste. Şi asta chiar din vina lor. A unora, evident, şi-anume a celor corupţi. Dar într-o societate coruptă de ce ar face notă discordantă nişte poliţişti? Sunt zeci de cazuri în care poliţişti corupţi închid ochii şi lucrează pentru infractori. Traficanţii de ţigări, de droguri, de carne vie, au mereu câte-o „cârtiţă” în uniformă care-şi primeşte partea pentru a-i acoperi pe borfaşi. Unii poliţişti sunt acoperiţi chiar de colegii lor, din pură colegialitate. Camarazi adevăraţi! Recentul caz al poliţistului pedofil, despre care colegii lui ştiau ce apucături are e elocvent. La fel, cazul reţelei de prostituţie a chinezului „Mihai” , în care multe stele grele sunt implicate. Mergea poliţistul la adresa indicată de „Mihai” şi minorele asiatice ori autohtone se zbăteau să lase organul în stare flască. Am dat doar două exemple, dar sunt foarte multe. În fond, poliţistul e om, iar omul nu e perfect. Şi chiar dacă ar fi, societatea e imperfectă. Atâta timp cât corupţia e pretutindeni e greu să-i ceri organului fidelitate şi corectitudine. E bine, totuşi, că sunt doar cazuri şi nu e un flagel. Sunt mulţi poliţişti de partea legii, iar asta ar trebui să ne dea o oarecare linişte. În fond, dacă nu faci nimic rău, ce-ţi poate face organul? Te legitimezi şi mergi mai departe.
          Iar poliţiştii poate că ar trebui să fie mult mai atent verificaţi psihologic. Dacă aceste controale s-ar fi făcut ca la carte s-ar fi putut evita unele drame provocate de organul Statului. Dar noi luăm măsuri, întotdeauna, după comiterea dramelor şi, niciodată, înainte. Nu prevenim ci reparăm, ceea ce, uneori, distruge organul.

Sorin Oros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu