Modestie sau tupeu?

Motto: „Modestia este calitatea celor care nu au alte calităţi” Napoleon Bonaparte

        

    

Cândva modestia era o calitate extrem de apreciată, mai ales în societăţile burgheze. Echivala, oarecum, cu cuminţenia şi transmitea linişte. Un om modest era inamicul scandalurilor şi-a ieşirilor necontrolate în societate. Nu ieşea în evidenţă cu farafastâcuri vestimentare, nu se implica în scandaluri, şi nu se certa cu nimeni. Trecea ca o umbră lăsând admiraţie în urma lui. Vremurile s-au schimbat. Obiceiurile, la fel. Iar unele calităţi au devenit defecte, iar defectele calităţi. În societatea contemporană cei modeşti sunt perdanţii de serviciu. Se pierd în ceaţa evnimentelor şi rămân cu buzele umflate. Sunt ignoraţi, ocoliţi şi daţi în spate. Modestia, acum e catalogată drept prostie, slăbiciune. Dacă nu te bagi în faţă eşti considerat laş, „fără coaie”, un om slab. Dacă treci neobservat şi nu faci glume porcoase la serviciu, colegii te evită şi nu te cheamă cu ei la bere. Fetele te ocolesc pentru că nu ai personalitate. Nu te îmbraci extravagant, nu ai BMW şi nu-ţi pui poze din locaţii exotice pe facebook? Eşti şters, cenuşiu, neinteresant. Adică, exact cum spunea Napoleon, eşti un om fără calităţi. Marele Împărat a ajuns din Franţa până la Moscova pe cal, cu armata sa călare, pentru că nu a fost un om modest. Avea ambiţii uriaşe şi nu a stat deloc „în banca sa”. Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici, nu militez pentru acţiuni războinice de cucerire a altor ţări. Ceea ce încerc să spun e că, acum, tupeul a fost ridicat la rang de calitate. Atenţie, tupeul, nu curajul! E diferenţă mare între aceste două cuvinte. Un om modest poate avea curaj, dar niciodată nu va fi tupeist. Un om modest îi va spune colegului că a greşit, dar niciodată nu îl va certa cu superioritate. Tupeistul, în schimb, are manifestări de lider, nu-i place să stea la grămadă şi trebuie să iasă mereu în faţă. În general, tupeiştii nu au cultură şi cu greu pot scrie o cerere de angajare, fără greşeli de gramatică sau de exprimare. Tupeistul e agresiv şi certăreţ. Doar el are dreptate. Doar el e deştept şi le ştie pe toate. Ţipă, gesticulează, şi devine furios dacă e contrazis. Argumentele reale nu există pentru el, doar argumentele lui sunt valabile. Creează presiune pe oameni pentru a-i domina. Nu are cunoştinţe de morală, de respect, de etichetă şi de bune maniere. El nu e fraier, ştie cum să procedeze pentru a fi mereu în avantaj. Ruşinea nu există pentru el, nu-l interesează că se face de râs. De fapt, el nici nu realizează asta. El e mândru că şi-a spus punctul de vedere. Că s-a impus. Chiar şi cu pumnul, dacă situaţia o cere.

          Jalnice timpuri trăim! Au ajuns nişte indivizi fără cultură şi fără multă şcoală, dar cu tone de tupeu să devină modele pentru alţii. Mass media poartă, evident, toată vina pentru că dacă îl ignora pe unul ca Gigi Becali, acesta nu ajungea să fie mai cunoscut decât Andrei Pleşu. Şi ca el sunt foarte mulţi tupeişti, fără consistenţă, dar mai cunoscuţi decât oamenii de cultură sau artiştii adevăraţi. Oare cine sunt mai cunoscuţi dintre MM Stoica, Giovani Becali, Borcea (opt prunci cu cinci muieri!), Vasile Turcu (emenangită!), Nicolae Guţă (copii fără număr!), Copilul Minune, Monica Tatoiu, Pomohaci (printre craci!), plus alte sute de tupeişti, şi oameni ca soprana Mariana Nicolesco, violoniştii Răzvan Stoica şi Alexandru Tomescu, pictorul Adrian Ghenie, scriitorii H.R. Patapievici ori Radu Paraschivescu, sau actorii Marcel Iureş şi Anca Sigartău, de exemplu? Pe primii îi ştiu toţi analfabeţii, pe ultimii îi ştiu doar o mână de oameni. Asta e diferenţa dintre tupeu şi modestie. De calitate... a calităţilor.

Sorin Oros