Motto: „Tragedia vieţii constă în ceea ce moare într-un
om în timp ce trăieşte” Albert Schweitzer
Conştiinţă
= sentimentul înţelegerii existenţei personale şi a integrării ei în univers şi
sentimentul pe care omul îl are asupra moralităţii acţiunilor sale.
Politician
= persoană care face politică urmărind, în primul rând, satisfacerea
intereselor personale, iar, mai apoi, a intereselor de grup.
Acum că
ştim despre ce vorbim să vedem ce e cu această conştiinţă, a politicienilor. În
primul rând, pentru a înţelege de ce exişti, cum te integrezi în univers şi cât
de morale sunt acţiunile pe care le faci, e nevoie de multă minte şi de foarte
multă cultură. Boul, vaca şi găina nu înţeleg de ce există şi cât e de moral să
se acupleze în faţa oamenilor. Nici integrarea în univers nu e un motiv de
meditaţie pentru un babuin, pentru o gâscă (fie ea chiar din Videle!), ori
pentru şacali. Toate animalele, păsăretul şi insectele trăiesc din instinct, nu
se gândesc la morală, păcate, pedepse şi alte asemenea chestiuni specifice
humanoizilor. Din aceste motive, animalele nu fac politică. Această grea
sarcină îi revine omului. Dar nu tuturor oamenilor, ci doar celor aleşi de
soartă.
Politicianul
vrea binele. Binele său personal, evident, pentru că de-aia face politică la
nivel înalt. Nu a ajuns senator sau deputat pentru a-i ajuta s-o ducă mai bine
pe nişte amărâţi din Teleorman, de exemplu. Nu. El s-a sacrificat pentru el şi
pentru familia lui. Iar sacrifiul lui constă în uciderea omeniei din el. Devine
rece, fără sentimente, fără morală, fără conştiinţă. Morala şi conştiinţa fiind
atribute umane, politicianul devine bou, babuin, şacal, sau vacă, gâscă ori
găină. Să aibă el, să-i fie bine lui, restul nu mai contează. Ce dacă a promis
că va face aia şi aialaltă pentru comunitate? Doar nu e greu să spui ceea ce
vor să audă proştii. Apoi începe să se integreze în univers clădindu-şi imperii
financiare cu care să-şi înţeleagă existenţa personală printr-o moralitate
personală, strâmbă. Nu e moral ce e moral, ci e moral ce-mi place mie. Iar mie,
senator sau deputat îmi place banul, nu şcoala. Cu bani rezolvi totul, dar cu
şcoală multă nu faci mai nimic. Ai doar gânduri în plus. Mai mult de jumătate
dintre cei care ne decid viaţa sunt absolvenţi de şcoli înalte, nu la 22-23 de
ani cum e normal, ci pe la 40-50. Dacă cineva crede că ăştia au făcut şcoala „pe bune”, e cel mai naiv om de pe
planetă. Dar neavând conştiinţă, pe aleşi nu-i interesează părerea lumii.
Scopul scuză mijloacele. Iar scopul lor e unul singur: să facă orice ca să le
fie bine lor! Doar lor. În aceşti oameni a murit tot ceea ce ar fi trebuit să trăiască
atâta timp cât trăiesc şi ei. Desigur, e tragic, dar mai tragic e pentru noi,
cei care suntem nevoiţi să le suportăm deciziile. Aici mai apare o problemă. A
noastră. De ce le suportăm acestor nemernici, fără conştiinţă, mârşăviile?
Răspunsul e simplu: pentru că suntem proşti! Politicienii s-au ridicat dintre
noi, nu au aterizat aici din altă ţară, sau de pe altă planetă. Or, dacă
populaţia e proastă, redusă şi incultă credeţi că cei care se ridică deasupra
ei sunt academicieni? Nicidecum.
Un
argument solid care demonstrează prostia ambelor tabere, alegători şi aleşi, e
mitingul recent organizat de P.S.D. împotriva abuzurilor. Abuzuri ale cui, măi,
P.S.D.-ule? Că eşti la putere de doi ani, ai schimbat trei Guverne proprii şi
tot tu eşti cel abuzat? De către cine, maică? Cine te fute, astfel încât să
nu-ţi poţi îndeplini Programul de Guvernare? Cine conduce ţara? Portarul de la
uzină îl abuzează pe director, sau invers? Dar, oare, nu e un abuz când îţi
obligi oligofrenii să participe la miting? Nu e un abuz când îţi sperii „intelectualii” că le tai ajutoarele
sociale dacă nu ies la miting? Nu e un abuz când le spui oamenilor că-i dai
afară de unde sunt angajaţi dacă nu strigă „Sus
P.S.D.” şi „Jos Statul paralel”?
Cine abuzează pe cine, abuzatule? Nişte proşti, mai deştepţi, pe alţi proşti,
mai proşti.
Cuvântul
conştiinţă cred că ar trebui retras din vocabularul limbii române. Este un
cuvânt mort, întocmai oamenilor de pe aceste meleaguri, care sunt morţi, deşi
sunt vii.
Sorin Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu