Războaie pentru pace

Motto: „Dorinţa mea este să văd această boală a omenirii, războiul, eradicată de pe pământ” George Washington

Mda... Washington a crăpat şi nu numai că nu şi-a văzut dorinţa îndeplinită, dar nici după mai bine de 200 de ani de la aceasta nu se întrezăreşte pacea la orizont. Din păcate, războaiele nu se vor sfârşi niciodată, oricât ar vrea oamenii acest lucru. Se găsesc mereu tot felul de motive pentru a începe un război, pentru că se găsesc mereu tot felul de oameni bolnavi care-şi doresc asta. Hitler e cel mai bun exemplu. Un om bolnav care a crezut că e mai presus de Dumnezeu. Şi-a dorit o rasă pură, ariană, ignorând faptul că Dumnezeu a lăsat pe pământ pe lângă caucazieni, şi evrei, ţigani, negri şi asiatici. A decis că ăştia nu sunt oameni pentru că nu sunt blonzi cu ochi albaştri. Culmea, a decis asta un brunet cu ochi căprui.

Americanii. Ei pornesc războaie în numele păcii. Acolo unde izbucneşte un conflict apar şi ei să instaureze pacea. Aşa au făcut în Coreea, în Vietnam, în America Latină, în Afganistan, în Iraq, şi acum în Siria. Se bagă peste tot, pentru pace, evident. Pace care înseamnă armament vândut afganilor, controlul petrolului în Iraq, şi alte asemenea nuanţe ale păcii planetare.

Rusia. Putin n-are nicio treabă cu pacea. El îşi vrea pământul înapoi. Pământul Crimeii. Războiul lui e de reîntregire. S-ar putea ca într-o zi să vrea să reîntregească întreaga Europă... la maica Rusie. Pentru că poate.

Fosta Iugoslavie. Sârbii, croaţii, bosniacii, slovenii şi kosovarii n-au mai putut trăi împreună. S-au măcelărit între ei, din orgolii tâmpite, până a intervenit NATO să aducă pacea. Adică nişte americani, englezi şi francezi, care nu au alt interes decât pacea, evident. (sunt 28 de state NATO, dar nu putem compara S.U.A. cu România sau cu Islanda!).

Africa. Aici războaiele sunt ca serbările şcolare. Dese, anuale şi scurte. Triburi, dictatori, familii se omoară toţi între ei fără să aibă un motiv foarte clar. Aici nu poate fi vorba de rasă sau de culoarea pielii. Eventual, de numărul de capre al vecinului de tufiş.

Siria. Nimeni nu ştie ce e acolo. În afară de Rusia şi S.U.A., evident. Adică, promotoarele păcii în lume.

Marea Britanie. În 1982 Anglia s-a trezit că mai are nişte insule taman în celălalt capăt al pământului, lângă Argentina. Astfel a început Războiul Malvinelor, unul scurt, de vreo trei luni, în care au murit 907 oameni. E mult? Nici vorbă, în comparaţie cu numărul populaţiei de pe planetă; în 2015 erau 7.300.000.000 de indivizi. Fără să mă calculeze şi pe mine.

Imperiul Otoman. Ce căutau turcii în Moldova, în Ucraina, în Ungaria sau Serbia? Pacea, nu? Evident, pacea sufletească a sultanilor care se credeau Dumnezei. Sau Allahi.

Şi-acum, ajungând la Allah, ce caută pseudostatul I.S.I.S. prin Europa? De ce vin teroriştii lor să arunce-n aer europeni? Aici nu mai e vorba de pace, ci de credinţă. Ei duc un război sfânt, războiul religiilor. Pentru ei nu există Dumnezeu, nu există cruce, nu există femei egale cu bărbaţii. Când vin în Europa sar câte zece pe vreo necredincioasă blondă, înainte de a-i tăia capul. O fut şi-o omoară în numele lui Allah.

Războaiele vor exista atâta timp cât va exista omul. Iar ele vor fi câştigate mereu de cei puternici. Pentru că e vorba de bani. Imaginaţi-vă ce se întâmpla dacă Republica Moldova ataca Ucraina şi ocupa Crimeea? Dar dacă a făcut-o Putin cu a lui măreaţă Rusie, NATO dă din colţ în colţ. Are curaj NATO să atace Rusia? N-are. O atacă doar în declaraţii. Că sancţiuni economice, că bla, bla... Dar dacă Putin taie gazul Europei trecem, cu toţii, pe lemne.

Milioane de oameni au murit şi alte milioane vor  muri în războaiele omenirii. În numele păcii, în numele democraţiei, în numele religiei. De fapt, în numele banului. Să nu ne amăgim că ar fi altfel.

Sorin Oros