Tandreţea violurilor

Motto: „Pierzând cerul fericirii tale, cu anevoie mai poţi găsi pământul de unde ai plecat” Veronica Micle

      

Violul cred că este cel mai îngrozitor lucru de pe faţa pământului. Victima unei crime nu mai simte nimic, pe când o femeie violată va trăi toată viaţa cu această rană care ne se va închide niciodată. Va simţi toată viaţa atingerile brutale ale barbarului, mădularul scârbavnic care-i cotrobăie vaginul, mirosul şi respiraţia agresorlui. Se va teme de bărbaţi, de apropierea lor, de atingerile lor, iar când va face dragoste de bunăvoie îi vor apărea, mental, secvenţe dureroase din timpul agresiunii trecute. Trecute, dar neuitată. Trecute, dar transformată într-o rană perpetuă care va sângera dureros. Trecute, dar prezentă mereu. În ea, în trupul ei, în mintea ei. O femeie care a fost violată este o femeie distrusă. Orice ar face ea şi orice am face noi, cei din jurul ei nu o mai putem transforma în femeia care era înainte. Dacă unui om îi amputăm un picior cangrenat pentru a-i salva viaţa, el va umbla până la moarte într-un singur picior. Nu va mai avea două picioare niciodată. O femeie violată va avea, până la moarte, acel penis nenorocit pe care-l va purta cu ea. Nici ea nu va mai fi la fel niciodată. Nu există un criteriu după care femeile cad pradă purtătorilor de pulă fără creier. Urâte, frumoase, slabe, grase, tinere ori babe de 80 de ani, toate sunt posibile victime ale violatorilor. Singura condiţie este să fie femei. Ceea ce e extrem de trist. Bărbaţii nu au această teamă, ei nu trăiesc cu pericolul unui viol, oricât ar fi de singuri şi oricât ar fi de sexy. Dacă se poate spune aşa, e o mare nedreptate sexistă. Mai mult decât atât, ei nu numai că nu sunt expuşi violurilor, dar sunt exact autorii lor. Ei violează şi distrug viaţa femeilor, femeile nu se violează între ele. Mă refer la aspectul cotidian şi normal, nu la excepţia din puşcării. Se ştie că în puşcărie nu sunt reguli, sau dacă există, ele sunt regulile puşcăriei, care se aplică doar acolo. Iar dacă vorbim de dragoste fizică între două femei, aceasta incumbă tandreţe şi nu violenţă. La heterosexuali, până şi amorul fizic, acceptat de ambii parteneri conţine nuanţe agresive. În multe cupluri, femeia trebuie să facă dragoste exact atunci când vrea bărbatul, chiar dacă ea nu are niciun chef pentru aşa ceva. E tot un fel de viol, unul psihic. Unde mai pui că, în unele cazuri, femeia e „frăgezită” înainte de acuplare de către soţul pofticios. Ăsta e violul conjugal, între parteneri şi e cel mai greu de dovedit în instanţă. Femeia nu are drepturi, femeia nu poate viola, femeia nu e egala bărbatului. Deşi sunt aproape convins că niciun bărbat nu ar refuza să fie violat de femei. Dimpotrivă, ar coopera. Ceea ce ar face ca violul să fie tandru nu violent. Deşi, aceşti doi termeni sunt antagonici: viol tandru! Cuvântul însuşi înseamnă violenţă şi nu are de-a face cu tandreţea, cu fineţea şi cu gingăşia. Totuşi aş vrea ca şi femeile să poată viola, şi s-o facă, exclusiv, cu violenţă. Cu metodele lor, cu forţa lor, cu violenţa lor. Să se adune câte patru-cinci şi să-l violeze pe nemernic, după ce în prealabil, l-ar bate bine la ouă. Să-l facă să-i fugă pământul de sub picioare şi cerul să i se pară o izbăvire după care va tânji toată viaţa. Să simtă ce simte o femeie violată şi să-şi care povara-n conştiinţă până la moarte.

Sorin Oros