100

Motto: „ Acum o sută şi ceva de ani

               Am făurit o Românie nouă,

               Cu sânge apărând-o de duşmani,

        S-o vândă unii după optze’j’nouă.” 

Stelică Romaniuc

      

         

În 1918 provinciile româneşti s-au unit şi au format România Mare. Datele şi amănuntele le găsiţi pe Wikipedia dacă sunteţi interesaţi. Eu vreau să vă supun spre analiză ce s-a petrecut în aceşti o sută de ani în România şi în lume.

Din 1918 până în 1946 România a avut un regim democratic. Deci, 28 de ani. Atunci, se spune, ţara a dus-o cel mai bine, iar Bucureştiul era “micul Paris”. Sigur, exceptând anii războiului, 1939-1945, în România se trăia bine. Apoi au venit comuniştii. Blestemaţii ăştia, fără şcoală, fără cultură, fără scrupule au pus mâna pe ţară şi, deşi au construit-o, sacrificiile nu se justifică. Din 1946 până în 1990, comuniştii au transformat România într-un lagăr. 44 de ani. Au fost sacrificii umane, economice şi sociale. Demnitatea umană a fost călcată în picioare şi-a înflorit delaţiunea, teama şi spălarea creierelor. Au murit oameni nevinovaţi în temniţe doar pentru că erau intelectuali şi anticomunişti. Au murit muncitori clădind comunismul, la Canal, la Casa Poporului şi în mine. Oamenii nu aveau hrană, electricitate, combustibil, nu aveau mai nimic. Ba da, aveau obligaţia de a-şi turna colegii la Securitate. Pâinea, uleiul, zahărul, făina erau raţionalizate, iar în magazine găseai doar conserve din peşte, chifteluţe din peşte şi creveţi vietnamezi. Electricitatea se lua zilnic câteva ore, seara, când oamenii erau acasă şi aveau nevoie de ea, nu aveai benzină să poţi circula cu Dacia 1300 pe care ţi-o cumpărai după aşteptări îndelungi înscris pe lista întreprinderii la care munceai. Latura socială era moartă, de asemenea. Spectacole măreţe despre “Cântarea României”, piese de teatru ideologice, cu “omul nou” creat de comunişti, divertisment doar  o oră, duminica la televizor, pentru că-n rest erau difuzate marile realizări ale lui Ceauşescu şi-a Lenuţei, chimista, nu puteai pleca în concedii în străinătate decât după zeci de verificări ale arborelui genealogic de către tovarăşi. Ce Brazilii, Madagaskare, Dubaiuri, Spanii, Italii, Tunisii ori Grecii? Amare, Căciulate, Sovate (să se prindă sămânţa viitorului şoim al patriei!), Saturnuri şi Eforii. Defilări pe 1 Mai şi 23 August şi Hora Unirii pe 24 ianuarie. Atât! Calculatoare, telefoane mobile, tablete? Poate piramidon… Îmbrăcăminte de firmă, ţipătoare şi colorată? B.M.W.-uri, Audi, Mercedes-uri? Kiwi, mango, papaya, roşii cherry, bame? Pizza, hot-dog, spaghetti bologneze? Geamuri termopan, vopsea lavabilă? Canale tv porno, creştine, de ştiinţă, gastronomice sau cu filme artistice imperialiste? Utopii. Toate astea de mai sus se găseau în Occident, nicidecum în România comunistă.

Apoi, din 1990 şi până azi trăim într-un regim democratic. Aşa e oficial. Concret nu e nici pe departe aşa. Democraţia e la suprafaţă, pe etichetă, dar în fondul problemei se regăsesc tot comuniştii. Neocomuniştii, cei cu faţă umană. Impuşi şi acceptaţi de Iliescu din 1990 încoace. Cei din eşalonul doi, cum susţin unii şi mă tem că au dreptate. Ăştia au luat puterea după Revoluţie şi o ţin cu dinţii. Acum le avem pe toate cele descrise mai sus, dar nu mai avem demnitate. Şi democraţia asta românească a mai venit cu ceva. A relevat uriaşa prostie a acestui popor. Mai ales în ultimii doi ani. Electoratul P.S.D.-ului, al neocomuniştilor e campion în etalarea prostiei. Cu ajutorul acestui electorat au pus în vârf “monumente” ca Şerban Nicolae, generalul Oprea, Carmen Dan – văduva, transpiratul ăla de la Economie, şi, cu toţii, depăşiţi de dama de Videle. Asta e fabuloasă. Pur şi simplu, când o văd îmi vine să plâng. Deh, aşa sunt eu, mai sensibil. Tanti Viorica şi cu domnul Ion I.C. Brătianu pe acelaşi fotoliu! La interval de o sută de ani. Mor cuvintele aici… nu se mai poate spune nimic. Ăsta e motivul pentru care plâng când o văd şi o aud pe tanti Viorica.

Dar să vedem ce au făcut ceilalţi în ultima sută de ani. Printre altele au inventat:

- energia nucleară

- computerul

- avionul

- automobilul

- racheta

- submarinul

- antibioticul

- televiziunea

- internetul

- radioul.

În acest timp noi i-am persecutat pe evrei, ne-am aruncat elitele în puşcăriile comuniste, unde majoritatea au murit, am înlăturat intelectualii şi oamenii de ştiinţă din funcţiile de conducere şi i-am pus pe muncitorii semianalfabeţi loiali P.C.R.-ului, am călcat în picioare drepturile omului şi i-am uniformizat pe toţi, am instaurat teroarea în societate, şi întunericul şi frigul în case, ne-am turnat la Securitate prietenii şi familiile, i-am tolerat pe hoţii şi analfabeţii neocomunişti, am acceptat ascensiunea “ciumei roşii” care acum a cangrenat societatea, am ridicat şpaga la rang de artă, am legalizat furtul banului public şi tăcem, în continuare, când îi vedem pe cei din Parlament şi Guvern că nu pot lega o propoziţie simplă în limba maternă. În aceşti o sută de ani, România nu doar că a bătut pasul pe loc, dar a şi regresat. Lucrul cel mai grav este că a permis analfabeţilor să decidă. Dacă erau contemporani, tanti Viorica era, cel mult, femeie de serviciu la şcoala la care studia băiatul lui Ion I.C. Brătianu. În 2018, însă, ea ocupă fotoliul de Prim Ministru al României şi nici măcar nu ştie nimic despre predecesorul ei. Culmea e că nu ştie nici ce înseamnă predecesor.

Cred că în Anul Centenarului ar trebui comemorată moartea României demne şi nicidecum sărbătorită România, ca stat democratic şi european.

Viorico, m-ai transformat într-un misogin şi nu pot decât să-ţi spun: “Marş, fă, la cratiţă şi dă cu mopul, că pute locul”!

                    Sorin Oros