Motto: „Pocăinţa este învoiala cu
Dumnezeu pentru a doua viaţă” Sfântul Ioan Scărarul
Cine stăpâneşte
mintea unui om deţine controlul. Cine stăpâneşte mintea mai multor oameni
deţine puterea. Iar cum oamenii vor să fie puternici, să stăpânească şi să aibă
belşug fac tot ceea ce pot în acest sens. Unii ajung stăpâni, alţii sclavi. Cei
dintâi le speculează fricile celorlalţi cu ajutorul lui Dumnezeu. Îl folosesc
pe tipul ăsta cum vor ei, în toate felurile, şi fără să-i ceară voie. Nici
măcar nu-i plătesc drepturi de autor. Îl reinterpretează cum simt ei că e în
avantajul lor pentru a stăpâni. Astfel, au apărut tot felul de culte
religioase, de secte, desprinse toate din cea de bază, creştinismul.
Aşadar, avem
penticostali, baptişti, Martorii lui Iehova, adventişti, Creştini după
Evanghelie, nazarineni, Oastea Domnului, secerători, betanişti şi stilişti. Cam
astea sunt cele mai importante de la noi. În lumea largă există multe alte
secte sau grupări religioase, care, în România, nu au penetrat la scară largă.
De exemplu: grupările indiene (Crâşna, Meditatorii Transcedentali), grupările
arabe (Bahai), grupările asiatice (Moom, Sika Gakai), cei din Lumea Nouă
(scientologii, Fiii păcii, Ufolatrii, Mormonii, Copiii Domnului), cei din
Europa Occidentală (Armata Salvării, Metodismul, Marele Graal, Prietenii
Omului, Biserica Liberă), sectele ucigaşe şi sinucigaşe (Războinicii Regelui
Hristos, Templul Popoarelor (vezi Guyana, 1978), Templul Soarelui, Davidienii)
sau sectele satanice (Biserica Satanismului, Biserica Luciferului,
Fraternitatea albă).
Vă daţi seama
câţi Dumnezei sunt pe acest glob pământesc, tot mai trist, tot mai bolnav şi
tot mai toxic? Fiecare propovăduieşte altceva, după cum dictează liderii
fiecărei secte. Iar adepţii nu stau tare mult pe gânduri ca să judece dacă
poate fi adevărat sau e doar o bazaconie. Unii îşi urmează liderul (pastorul)
până la moarte. La moartea impusă. E clar că asta nu mai e credinţă, ci
fanatism religios în stare pură. Nu dezbat doctrinele acestor secte, le găsiţi
uşor pe Google, dacă sunteţi
interesaţi. Vreau doar să vă spun că nu sunt lucruri normale, curate. Adevărul
nu-l deţine nimeni, nici penticostalii, nici Fiii Păcii, nici Marele Graal şi
nici ortodocşii. Nici catolicii şi nici adventiştii. Fiecare deţine adevărul
din perspectiva religioasă a doctrinei sale, nu pe cel absolut. Pentru unii nu
există duh, pentru alţii nu există spirit. Pentru satanişti nu există Dumnezeu.
Dar adevărul, cred eu, e că pentru mulţi nu există minte. E adevărul meu, în
care cred. Şi mai cred că Dumnezeu e unul singur. Sectele nu fac altceva decât
să se bată pentru acesta, pentru a-l înregimenta în oastea lor. Şi pentru că,
logic, nu reuşesc îşi îndreaptă atenţia către pământeni. Îi racolează pe oameni
pentru că pe Dumnezeu nu-l pot băga în echipa lor. Stau ore-ntregi pe străzi,
cu pliante, şi încearcă să-i convingă pe oameni că nu se ştiu ruga, ori că-i
aşteaptă Dracul la cotitură dacă nu se leapădă de credinţa lor, cât mai iute,
pentru a trece în tabăra Dumnezeului lor. Oare dac-ar munci, în acest timp,
i-ar bate Dumnezeul din tabăra adversă? Alţii sună pe la uşi, cu acelaşi scop.
Taman când să-ţi încaleci soţia, s-o penetrezi dumnezeieşte îţi sună doi la uşă
să te cheme-n echipa lor de învingători. Ai două variante: ori să-i penetrezi
pe ei, în gură, ori să te gândeşti că Dumnezeu a considerat că nu e momentul
pentru acuplare întru iubire, şi ţi-a trimis doi soli. Ideea e următoarea: de
ce doar pocăiţii racolează oameni pentru a-i duce în tabăra lor? Ortodocşii nu
o fac, nici reformaţii şi nici catolicii. Şi-apoi, pocăiţii nu sunt nici pe
departe sfinţii sfinţilor! Sunt doar nişte oameni, ca oricare alţii. Iar
printre ei, mulţi farisei. Am cunoscut o baptistă care era regina sexului, o penticostală
măritată care „murea” după mătărânga
aproapelui întâlnit pe drumul vieţii, şi mulţi bărbaţi pocăiţi care-şi clăteau
grumazul cu alcool. Nu îi judec, ştiu doar că pocăiţii susţin că nu beau şi că
nu au voie să comită adulter. Şi nu e nicio problemă că fac aceste lucruri...
lumeşti, dar atunci nu pot să-mi sune la uşă ca să mă cheme în lumea lor
impecabilă, fără păcate, fără greşeală, fără impostură. Prefer lumea mea, cu
păcate, cu alcool, cu femei şi cu orgii, dar sinceră. Şi cu lucruri asumate.
Aşadar, lăudat
fie Isus! În veci, Amin!
Sorin Oros
P.S. 1 E bine de
reţinut că pe lângă toate aceste secte mai există şi grupări dizidente,
desprinse din Baptişti – 12 grupări, printre care: Baptiştii vechi, Baptiştii
Liberi, Baptiştii Cufundători şi Baptiştii Femeilor Mironosiţe, din Adventişti
– două grupări: Adventiştii reformişti si Profeţii noi, şi din Penticostali –
şapte grupări: Creştinii Botezaţi cu Duhul Sfânt, Ucenicii Domnului,
Penticostalii de ziua a şaptea, Universaliştii, Penticostalii negri (Al
treisprezecelea Apostol), Creştinii Liberi şi Biserica Nouapostolică.
P.S. 2 Ca un
detaliu picant, Martorii lui Iehova sunt destul de cruzi şi pretind că ştiu
data exactă când va veni Isus, pentru a doua oară, pe pământ. Doar ei ştiu
asta, reţineţi! Nici Papa de la Roma nu ştie, nici Patriarhul nostru
ÎntâiStătătorşiBiruitorPoleitînAur şi nici vreun alt guru de pretutindeni. Cine
vrea să afle, ţuşti!, în sânul martorilor... sau ale martorelor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu