Presa – oglindă sau cancer?

Motto: „Dacă nu citeşti ziarele, eşti neinformat, dacă le citeşti, eşti dezinformat” Mark Twain

        Astăzi toată lumea face presă. Scrisă sau televizată, deopotrivă. Absolvenţi de diverse facultăţi, în special, private, se regăsesc în colectivele de redacţie ale multor ziare, televiziuni sau publicaţii online. Extrem de puţini au studii de jurnalism, făcute la zi, în care să fi aflat de deontologie profesională. Extrem de puţini citesc mai mult decât scriu. Ziarista croată, Tanja Torbarina i-a caracterizat foarte bine când a afirmat că “ziaristul care scrie mai mult decât citeşte, nu are cum să-şi informeze cititorii”. Trecând peste faptul că au studii de drept, economie, ştiinţe politice, politehnică ori… management, mulţi dintre ei sunt oameni care nu ştiu să scrie corect. Excepţii sunt, desigur, dar o proporţie covârşitoare dintre aceştia, sunt ziarişti făcuţi din mers. Ce credibilitate poate avea un asemenea… ziarist? Când faci greşeli gramaticale poţi să fii orice, în afară de jurnalist. Când eşti părtinitor, şi nu echidistant, iar nu ai cum să te numeşti jurnalist. Eventual, mercenar agramat. Când eşti plătit să scrii ce ţi se dictează, nu ţi se predă şi gramatică. Iar când scrii un material şi-l publici, fără să-l reciteşti şi corectezi, eşti cel mult, un amator care se pretinde ziarist. Nemaivorbind de faptul că mulţi dintre ăştia nu ştiu că o informaţie trebuie verificată, din cel puţin trei surse, înainte de a o publica. Aceşti ziarişti nu informează, ci caută să şocheze. Ei livrează şocuri nu informaţii. Extraordinare, senzaţionale, unice. Dar, vai!, agramate şi, deseori, eronate! Nu au metafore, nu au poezie, nu au discurs. Sunt doar nişte însăilări de vorbe simple, din care, adesea, lipsesc litere ori apar altele, în plus. Nu îmi pot imagina ce îi opreşte pe aceşti… ziarişti să recitească materialul înainte de a-l arunca pe piaţă. Sigur că mai poţi face greşeli, în graba după exclusivitatea anunţării unei ştiri… senzaţionale, dar reciteşte, nene, materialul înainte de a-i da “bun de tipar”! Sau “bun de online”! Amatorismul a cangrenat şi presa, cum era de aşteptat, de altfel, atâta timp cât profesioniştii din orice domenii sunt înlocuiţi cu amatori docili şi servili, avizi după bani, cu orice preţ. În plus, e comod să fii ziarist. Atunci când nu poţi să faci mare lucru în viaţă, te apuci de presă. Nu ai program fix, nu lucrezi în fabrică, ai liber când vrei, intri cam peste tot moca, te plimbi şi apoi scremi două-trei cuvinte pentru un articol de căcat. Dar jurnalismul e cu totul altceva, dragi ziarişti! E o poveste. Cu reguli, cu adevăr, cu metafore, uneori, şi cu obligaţii. Un ziarist e obligat să spună adevărul, pe post sau în ziar, pentru că induce în consumatorul informaţiei o stare. De acea stare poate depinde societatea; cei care citesc sau văd pe post o informaţie acţionează în consecinţă. Nu toţi oamenii pot decela o informaţie reală de una falsă. Şi-atunci, aruncându-le ştirea “senzaţională” poţi să faci ce vrei cu ei. Dar în haosul pe care-l trăim, incompetenţa, amatorsimul, necunoaşterea limbii române ori mişelia unor jurnalişti trece neobservată. Însă lasă în urmă zoaie, minciuni, erori şi idoli falşi, care nu vor înnobila defel viitorul unei naţii. Presa are misiunea de a modela conştiinţe. Acum ea le deformează.

Sorin Oros