Motto: „Înainte de a te îndrăgosti,
asigură-te că ai o soluție de rezervă. Asta te ajută întotdeauna să-ți revii”
Murphy
Cred că
nimic nu ne poate face să simțim mai bine viața decât dragostea. Orice am avea,
orice vis ne-am împlini, dacă nu cunoaștem dragostea nu suntem împliniți sufletește.
Nu cred că afirm un lucru nou, știm asta cu toții. Nu există o rețetă despre
cum să ne îndrăgostim, și nici despre cum să scăpăm de dragoste. Pentru fiecare
e altfel, dar cu același efect devastator. Unii se îndrăgostesc de frumusețea
persoanei, alții de inteligența sau cultura ei. Unii, poate, de bunătatea și
altruismul ființei cu care intră în contact. Motivele diferă de la om la om, de
felul în care suntem structurați fiecare. E lesne de înțeles că un idiot nu se
poate îndrăgosti de o femeie inteligentă, atâta timp cât nu au nimic în comun. Deși
dragostea, adesea, nu ține cont de coeficientul de inteligență al nimănui. De
fapt, dragostea nu ține cont de nimic. Apare când vrea ea, nu când ne dorim noi
și răvășește suflete, tulbură minți, distruge căsnicii ori chiar vieți, și, în
majoritatea cazurilor (ce noroc!) produce bucurii, clipe frumoase și
perpetuează viața. Când ne îndrăgostim ne transformăm, cu toții. Devenim de
nerecunoscut pentru prieteni și familie. Ce nu ne plăcea ieri, brusc, ne place
azi când suntem cu sufletul franjuri și bine fezandați în sosul dragostei. Nu vedem
defecte, nu ascultăm pe nimeni, nu credem nimic. Doar NOI știm cum e dragostea
și, implicit, ființa care ne-a fascinat. Ea e soarele și luna, apa și aerul,
cerul și pământul. Nimic nu mai contează, nimic nu mai există. Doar noi,
răvășiți, îndrăgostiți și ciudați, și ea, ființa care ne-a furat rațiunea. Suntem
în malaxorul dragostei, locul în care luciditatea nu este acceptată.
Îndrăgostirea e un fenomen care dă peste cap absolut tot ceea ce știam despre
noi, făcându-ne să descoperim că suntem capabili să facem lucruri pe care nu ni
le imaginam niciodată. Niciun efort nu este prea mare, nicio piedică nu poate
fi ocolită pentru a produce bucurii ființei de care ne-am îndrăgostit. Și,
evident, nimeni nu ne poate înțelege. Ne construim lumea noastră de vis, poetică
și aproape ireală în care ne petrecem clipele dragostei. O lume în care totul e
minunat și feeric. O lume de basm. Însă basmele nu durează o veșnicie și chiar
dacă dragostea rezistă, povestea se sfârșește. Iar din atmosfera de poveste,
îndrăgostiții se trezesc, brusc, în realitatea deloc idilică. Încep să observe
defectele persoanei care le-au furat „uzul
rațiunii”, lacunele și viziunile diferite asupra vieții. Despre ceea ce-și
doresc fiecare de la viață. Dacă în acest moment al relației, impricinații
înțeleg să comunice, să-și disece ideile și să accepte micile compromisuri
inerente unei coabitări îndelungate, povestea lor continuă, cu dragoste,
prietenie și luciditate. Se poate spune că sunt compatibili. Că dragostea nu
le-a deformat rațiunea. Șansele să fie împreună „până la adânci bătrâneți” sunt foarte mari. Dacă, însă, cei doi au
probleme de comunicare și viziuni total opuse, marea dragoste nu a fost decât o
mare iluzie. Se despart, de obicei, cu certuri și cu multă ură, și fiecare
merge pe calea sa. Dacă ar fi atât de ușor precum afirmă Murphy, fiecare ar
apela la soluția de rezervă. Dar nimeni nu-și propune CÂND să se îndrăgostească
și prea puțini au o soluție de rezervă. Mai ales, în cazul femeilor...
Sorin Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu