Motto: “Toți corupții, toți penalii,
Traseiștii
și venalii
Sunt de
condamnat la voi
Da-i
primim cu drag la noi…” George Budoi
După 30 de
ani, timp în care mișcarea social-democrată a condus România, se pare că
aceasta dă semne de impotență politică. Ceea ce cred că e foarte bine. Mă
explic. Social-democrația este, în esență, o doctrină bună. Sigur, cu elemente
extrase din doctrina comunistă, în care pălmașii trebuie să fie egali cu
bogătașii, cu elitele, și alte asemenea inepții. La noi, această mișcare
social-democrată a deraiat de la cursul firesc. Evident, din cauza liderilor,
apoi din cauza căpușelor din jurul lor. La început amărăștenii (și la cap și la
buzunar!) au fost încântați că sunt ajutați de acest partid care se apleacă
asupra nevoilor omului de rând. Iar partidul nu i-a dezamăgit. A dat la
ajutoare sociale cât pentru întreaga Africă. Astfel și-a cumpărat electoratul,
mai adăugând înainte de alegeri punguța cu de-ale gurii. Între timp, liderii și
căpușele lor au început să sape economia, să-și umple conturile și burdihanele,
să-și angajeze odraslele, frații, surorile, mătușile, copiii din flori, mamele
și mamelele amantelor. Prostimea nu a observat acest lucru pentru că partidul
le dădea bani, iar ei stăteau acasă. Sau la birt. Omului simplu poți să-i spui
că faci autostrăzi pentru că nu-l interesează. Nici măcar nu va circula pe ele
pentru că nu iese din bătătura casei. Dar dacă-i dai câteva sute de lei ajutor
social, în fiecare lună, îi mai pui cinci lei la pensie, la doi-trei ani, îl
mai lovești c-o făină, c-un ulei și cu-n zăhărel, e omul tău. Rămâne setat pe o
idee fixă: psd-ul ne-a dat! Acest partid social-democrat a știut să speculeze
problema oricărui om simplu – să-i umple mațul – fără ca acesta să muncească.
Mă rog, unii mai munceau… peste saltelele soioase munceau la bucile Julietelor
lor. Pentru “alocății”. La șapte-opt
copii se adună ceva. În ultimii ani partidul social-democrat a devenit o forță
de nezdruncinat. Nu mai putea fi distrus de nimeni… decât de oamenii săi.
Escaladarea la cârma partidului, a cariatului încarcerat și sărac (ca orice
membru social-democrat!) a însemnat începutul sfârșitului acestui partid-stat.
Au apărut fisuri (aproape anale, dar penale cu certitudine!) printre oamenii de
bază, iar partidul a dat semne de slăbiciune. Coroborat cu atitudinea
tineretului școlit și a antreprenorilor blocați într-o birocrație aiuristică,
liderii social-democrați au clacat. Oamenii au înțeles că votul este o armă și
au început să o folosească. În paralel, i-au ajutat pe cei orbiți de vraja pesedistă să vadă realitatea. Unii au
înțeles, alții continuă să se lase impregnați de pata de ulei și de dulceața
zahărului. Dar deja balanța înclină în altă parte. După 30 de ani poporul vrea
altceva. Vrea altă clasă politică. Alte fețe, alți oameni. Partidul
social-democrat e posibil să fie aruncat la gunoi. Însă nici liberalii sau
ceilalți, care-au schimbat și au inventat tot felul de partide noi, cu aceiași
oameni, nu stau bine. Lumea s-a săturat de Ponta, de Băsescu, de Orban, de toți
cei care stau de ani de zile prin Parlament. Toți au schelete prin dulapuri.
Poate cineva să creadă că Ponta din Pro România e alt om decât Ponta din psd?
Gândește altfel, acționează altfel? Nicidecum.
După părerea
mea partidul care poate da un impuls renașterii clasei politice românești este
U.S.R.-ul. Oamenii de aici nu au fost prin alte partide, sunt tineri și au
școala făcută la timp și la zi, sunt dornici de schimbare și sătui de stagnare.
Nu sunt perfecți, nu le știu pe toate. Dar Napoleon era perfect? Cred că dacă
au intrat în politică înțelegând că rolul lor este de a reclădi țara sunt șanse
ca acest lucru să se petreacă. Dacă au intrat sperând să facă bani, vor fi doar
niște social-democrați cu față umană, cum spunea bătrânul comunist care se
încăpățânează să rămână printre cei vii. Miza este uriașă pentru U.S.R. Pot
scrie istorie sau se pot căca pe ea.
Sorin Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu