Motto: „Puţini sunt cei care ştiu, cât de mult ar trebui
să ştie, ca să ştie cât de puţin ştiu!” W. Shakespeare
România
este o ţară frumoasă. Cândva a fost şi bogată. Acum bogăţia ţării s-a
transferat în buzunarele unor şarlatani, fără scrupule, care există, nota bene!, nu trăiesc, ci există, doar
pentru a strânge averi inutile. Majoritatea sunt implicaţi în politică pentru
că este singura metodă prin care te poţi îmbogăţi, peste noapte, nemuncind. Nu
este nevoie de multă minte pentru asta şi deşi, aproape toţi au doctorate,
puţini sunt cei care şi le-au scris singuri. Ce mai, suntem o ţară de doctori!
Dar, paradoxal, deşi doctorii se regăsesc aproape pe fiecare stradă, populaţia
este atât de bolnavă încât mă tem că penicilina lui Sir Alexander Fleming este
inutilă.
Suntem
un popor deştept, carevasăzică! Dar deşteptăciunea se manifestă prin a ne
descurca, prin a fenta, prin a sustrage. Majoritatea doctorilor politici nu
excelează în domeniile în care au studiat, pe coate, tainele materiei. Aproape
toţi fac carieră în economie şi finanţe-bănci. Este cea mai îndrăgită materie
pentru că intrând bine în ea şi-o pot asimila. Şi, recunosc, o asimilează foarte
bine, în conturi, în proprietăţi, în vile şi terenuri. Păi cum ar fi să lase
materia să li se scurgă printre degete? De aceea, mulţi folosesc mănuşi.
De ce
afirm că la noi penicilina nu are efect? Pentru că aceasta nu poate trata
educaţia civică şi cultura socială. Acestea nu prea există în gena geto-dacă
şi-atunci cum să tratezi ceva ce nu ai? Românul nu ştie că nu ai voie să arunci
pe geamul maşinii flacoane, doze, pungi, ambalaje sau orice altă mizerie. El nu
vrea să înveţe că e obligatoriu să semnalizezi schimbarea direcţiei de mers, chiar
dacă eşti singur pe şosea, sau că la o intersecţie e de bun simţ să nu obturezi
vizibilitatea celorlalţi cu maşina ta... sau, dacă nu sunt semne de circulaţie
să permiţi trecerea alternativă a maşinilor. În România toţi şoferii se
grăbesc. Nimeni nu ştie unde şi de ce o fac. Din când în când, unii mai află.
Dar, de pe lumea cealaltă nu ne pot transmite şi nouă rezultatul.
Dacă
alţii, prin alte părţi de lume aruncă mizeria doar la coşul de gunoi, românul
aruncă hârtia de la hot-dog ori
pachetul gol de biscuiţi, pe stradă. La picnic, în sânul naturii, după plecarea
lui, poţi afla uşor meniul printr-o simplă privire peste gunoaiele lăsate-n
iarbă. Puţini români ştiu că un tricou, o cămaşă, o bluză, se poartă o singură
dată, după care trebuie spălate. Ei le poartă o săptămână. Dacă transpiră şi
put nu e treaba lor. E doar problema colegilor care trebuie să stea pe lângă
ei, cu nările bombardate de miasme năucitoare.
Pentru
român nu prea există obişnuinţa de-a respecta legea. Legea e doar pentru alţii,
niciodată pentru ei. Aici, fiecare are legea lui, proprie, în funcţie de
educaţia pe care a primit-o de la babaci.
De aici derivă această lipsă de educaţie socială, de cultură civică. Pentru că
nu contează dacă ai o cultură generală uriaşă, dobândită prin sutele de cărţi
citite, dacă îţi arunci mizeria pe geamul maşinii sau parchezi în buza
intersecţiei, tot repetent social rămâi!
Vă spun
o scurtă întâmplare pe care-am trăit-o în Olanda acum câţiva ani. Eram la
ştrand cu o familie de olandezi în care doamna era româncă şi fumam liniştit pe
pătură. A venit la mine o fetiţă de vreo cinci-şaşe ani şi a început să mă
certe. Deduceam asta din vehemenţa cu care îmi adresa sunetele, deoarece nu
pricepean nimic din limba lui Van Gogh. Prietena româno-olandeză mi-a tradus
imediat. Fetiţa mă certa pentru că fumez, iar ea ştia, foarte clar, că fumatul
ucide şi, astfel, este interzis. Deşi batavii nu stau unii peste alţii, ca
românii la Mamaia, fetiţa era contrariată că fumul ţigării mele poate străbate
cei 20 de metri până la pătura ei. M-am simţit prost şi deşi am mai fumat, mai
târziu, am făcut-o îndepărtându-mă de fetiţa olandeză cu simţ civic, cu încă
vreo 20 de metri. Cred că asta ne lipseşte nouă; atitudinea şi simţul civic.
Părinţii români nu le inoculează progeniturilor regulile şi legile nescrise ale
convieţuirii în comun, pe aceeaşi planetă. Noi ne credem unici şi ne bazăm pe
alţii care să vină şi să culeagă mizeriile noastre de pe şosele sau de pe
câmpuri. Mereu ne bazăm pe alţii care să vină şi să facă ceva bun pentru ţară.
Noi facem, exclusiv, doar pentru noi. Iar politica este cea mai facilă cale.
Politica şi mitocănia, care merg mână-n mână. Într-o ţară de doctori,
doctoranzi şi doctoraşi, populaţia e la reanimare. Pentru că deşi ne credem cei
mai deştepţi din lume am rămas repetenţi la cultura civică. Despre aia generală
nici nu vreau să vorbesc. Spun asta pentru că acum suntem într-o perioadă în
care nimeni nu mai citeşte din… lipsă de timp. Acum toţi sunt ocupaţi cu
scrisul cărţilor, a doctoratelor şi-a platformelor politice. Şi-atunci cine
să-i mai înveţe pe tineri educaţie civică? De aici confuzia dintre coş de gunoi
şi şosea sau dintre mitocănie şi eroism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu