Popa Prostu’!

Motto: „Dumnezeu a creat sexul. Preoţii au creat căsătoria” Voltaire

Când eram mic am învăţat un joc de cărţi. Se numeşte Popa Prostu’. Atunci îl jucau toţi: copiii, în curtea blocului, navetiştii, în trenuri sau autobuze răblăgite, soldaţii, în armată, familiştii, pe la chefuri... Atunci nu ştiam că popa este sinonim cu preotul. Sau cu părintele! Noi doar ne jucam şi ne feream să rămânem cu Popa Prostu’ în mână. Era umilitor să râdă ceilalţi de tine!

Mai târziu am aflat de la mama că popa e un om bun, pe care trebuie să-l asculţi necondiţionat. Că el este trimisul lui Dumnezeu pe pământ. Măi, să fie! Dumnezeu îşi trimite soli printre noi, muritorii, deci e clar să sunt nişte indivizi aleşi, cu puteri supraomeneşti. Mă temeam de ei, iar când mama mă ducea „la spovedit” le ascultam, cu sfinţenie, canoanele pe care mi le dădeau. Dar ce păcate puteam să am eu, un copil de 9-10 ani? Nu am ucis pe nimeni, nu am furat, nu ajunsesem să preacurvesc. Singurul meu păcat era că m-am născut. Dar nici de ăsta nu eram eu vinovat. Desigur, asta am aflat-o mult mai târziu. Dar atunci, popa, preotul sau părintele, îmi dădea drept pedeapsă, pentru spălarea păcatelor, câteva rugăciuni pe care să le spun dimineaţa şi seara. O vreme le-am zis. Apoi am crescut. Şi nu le-am mai zis. Deşi, acum când ajunsesem mare trebuia să le spun mai abitir. Pentru că, logic, devenisem un păcătos real. Minţeam, înjuram, furasem din avutul obştesc, degustam din deliciile trupeşti ale sexului opus, ajunsesem sclavul lui Onan, ce mai!, îmi lipsea doar o crimă din palmares! Dar, cu toate astea, am început să-l ocolesc pe popă şi să conştientizez că este doar un om ca şi mine. Nici vorbă să fie vreun trimis de-al Domnului! Mă şi amuzam imaginându-mi cum popii, călare pe mătură, zboară până la cer, ascultă indicaţiile Domnului apoi coboară printre noi, transmiţându-ne mesajul divin. Era clar că totul este doar o cacealma, o metodă prin care Biserica să-şi ţină enoriaşii sub control, într-un întuneric demn de Iadul înspăimântător.

De-atunci îi tolerez pe popi şi îi consider (ceea ce şi sunt, de fapt!) doar nişte cetăţeni care s-au integrat în societate şi care muncesc. Ca şi forjorii, taximetriştii, inginerii, doctorii, actorii, profesorii sau vânzătoarele de la Mall. Adică, fiecare cu meseria lui. Pentru că, orice am spune, nicio meserie nu are nicio treabă cu credinţa în Dumnezeu a individului. Sau cu necredinţa. Un actor, un forjor, un profesor pot să creadă în Dumnezeu, aşa cum un taximetrist, un inginer sau un popă pot să nu creadă. Dar... e nevoie de armata de popi, cu catedralele lor impunătoare pentru a ţine în frâu norodul. Norod care în lipsa unei terori psihice şi sufleteşti e în stare de revoluţii, de răzvrătiri. Dar cum să te răzvrăteşti că popa din oraşul tău circulă cu ultimul tip de Mercedes, că locuieşte într-o vilă ca-n poveşti şi că nu ştie pe unde să-şi mai pitească arginţii? Dacă faci asta ai belit-o! Te ia mama dracului şi hop-ţop, popa te trimite în Iad! De parcă el e patronul agenţiei de turism Blue Sky Srl, care-ţi oferă o cursă low-cost, cu Wizz-Air-ul, în Rai sau în Iad, după pioşenia de care dai dovadă!

Din păcate, popii se comportă aşa pentru că norodul acceptă. Norodul ăsta e o chestie tâmpită, idioată, care oricât ar învăţa şi ar evolua spiritual, tot s-ar teme de mânia proletară şi divină a popilor. Pe asta mizează domnii popi, şi datorită acestui motiv pot să emită tot felul de aberaţii. Ultima – interzicerea căsătoriei între doi parteneri dacă nu sunt ambii ortodocşi! Sfântul Sinod a decis că aşa ceva nu se poate. Aceşti trimişi ai Domnului, mult superiori faţă de simpli popi de la ţară, care au puteri mai mititele, au stat la sfat de seară, printre rugăciuni, mătănii şi boscoane şi au decis că nu contează dacă Sfânta Pulă ortodoxă o iubeşte pe Preasfânta Pizdă hindusă. Până ce pizdulicea hindusă nu se lasă botezată în apa sfântă a Iordanului ortodox, mai puţin sfânta pulică trebuie să aştepte. Sau să se ţină de labă. Cine-a mai auzit aşa ceva? Un ortodox c-o hindusă? O catolică şi-un penticostal? Un martor iehovist c-o musulmană?... Ce mai contează că Isus a spus „Iubeşte-ţi aproapele” şi că trimişii Domnului pe pământ trebuie să propovăduiască vorbele divine? Aproape, aproape, dar să fie ortodox! Altfel, dacă e hindus, musulman, evreu sau catolic, nu mai e aproape, nu mai e un semen de-al nostru. În viziunea Sfântului Sinod, cine nu e ortodox nu e om; deci nu are dreptul la căsătorie. Altfel spus, ori pupi poala popii, ori rămâi cu „poala” nepupată. Sau ţi-o pupi singur.

Ia uite, frate, au ajuns nişte cetăţeni care au absolvit Institutul Teologic să ne impună nouă, celorlalţi, care am absolvit Facultatea de Medicină, Politehnica, Universitatea, Dreptul, Academia de Muzică sau Teatru, sau, poate, doar liceul, să ne spună cu cine să ne-o tragem. Cu cine să ne facem o familie. Pe cine să iubim. Ei bine, nu cred că aceşti absolvenţi au alte drepturi pe lângă alţi oameni. Medicii, profesorii, inginerii, avocaţii, sau oricine altcineva nu ne spun, nu îi preocupă subiectul matrimonial. Pe popi, însă, da! Vorba lui Dabija, pe ei îi fute grija... futaiurilor noastre!

Nu ştiu cine e în acel Sfânt Sinod, dar ştiu sigur că ideile şi deciziile luate acolo sunt Sfânt cretine şi deloc dumnezeieşti. Mă întreb dacă nu cumva Diavolul s-a strecurat printre ei punându-i să joace Popa Prostu’! Sfântule Sinod, faci ce faci şi o dai în bară! Mai bine stai pe curul tău şi lasă-ne pe noi să ne oferim cururile cui dorim.

Sorin Oros

P.S. Acum nu mai joc Popa Prostu’. Dar am învăţat ce înseamnă un popă prost. Sau mai mulţi.