Cultura civică la... mioritici!

Motto: „Puţini sunt cei care ştiu, cât de mult ar trebui să ştie, ca să ştie cât de puţin ştiu!” W. Shakespeare

         

         

România este o ţară frumoasă. Cândva a fost şi bogată. Acum bogăţia ţării s-a transferat în buzunarele unor şarlatani, fără scrupule, care există, nota bene!, nu trăiesc, ci există, doar pentru a strânge averi inutile. Majoritatea sunt implicaţi în politică pentru că este singura metodă prin care te poţi îmbogăţi, peste noapte, nemuncind. Nu este nevoie de multă minte pentru asta şi deşi, aproape toţi au doctorate, puţini sunt cei care şi le-au scris singuri. Ce mai, suntem o ţară de doctori! Dar, paradoxal, deşi doctorii se regăsesc aproape pe fiecare stradă, populaţia este atât de bolnavă încât mă tem că penicilina lui Sir Alexander Fleming este inutilă.

Suntem un popor deştept, carevasăzică! Dar deşteptăciunea se manifestă prin a ne descurca, prin a fenta, prin a sustrage. Majoritatea doctorilor politici nu excelează în domeniile în care au studiat, pe coate, tainele materiei. Aproape toţi fac carieră în economie şi finanţe-bănci. Este cea mai îndrăgită materie pentru că intrând bine în ea şi-o pot asimila. Şi, recunosc, o asimilează foarte bine, în conturi, în proprietăţi, în vile şi terenuri. Păi cum ar fi să lase materia să li se scurgă printre degete? De aceea, mulţi folosesc mănuşi.

De ce afirm că la noi penicilina nu are efect? Pentru că aceasta nu poate trata educaţia civică şi cultura socială. Acestea nu prea există în gena geto-dacă şi-atunci cum să tratezi ceva ce nu ai? Românul nu ştie că nu ai voie să arunci pe geamul maşinii flacoane, doze, pungi, ambalaje sau orice altă mizerie. El nu vrea să înveţe că e obligatoriu să semnalizezi schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă eşti singur pe şosea, sau că la o intersecţie e de bun simţ să nu obturezi vizibilitatea celorlalţi cu maşina ta... sau, dacă nu sunt semne de circulaţie să permiţi trecerea alternativă a maşinilor. În România toţi şoferii se grăbesc. Nimeni nu ştie unde şi de ce o fac. Din când în când, unii mai află. Dar, de pe lumea cealaltă nu ne pot transmite şi nouă rezultatul.

Dacă alţii, prin alte părţi de lume aruncă mizeria doar la coşul de gunoi, românul aruncă hârtia de la hot-dog ori pachetul gol de biscuiţi, pe stradă. La picnic, în sânul naturii, după plecarea lui, poţi afla uşor meniul printr-o simplă privire peste gunoaiele lăsate-n iarbă. Puţini români ştiu că un tricou, o cămaşă, o bluză, se poartă o singură dată, după care trebuie spălate. Ei le poartă o săptămână. Dacă transpiră şi put nu e treaba lor. E doar problema colegilor care trebuie să stea pe lângă ei, cu nările bombardate de miasme năucitoare.

Pentru român nu prea există obişnuinţa de-a respecta legea. Legea e doar pentru alţii, niciodată pentru ei. Aici, fiecare are legea lui, proprie, în funcţie de educaţia pe care a primit-o de la babaci. De aici derivă această lipsă de educaţie socială, de cultură civică. Pentru că nu contează dacă ai o cultură generală uriaşă, dobândită prin sutele de cărţi citite, dacă îţi arunci mizeria pe geamul maşinii sau parchezi în buza intersecţiei, tot repetent social rămâi!

Vă spun o scurtă întâmplare pe care-am trăit-o în Olanda acum câţiva ani. Eram la ştrand cu o familie de olandezi în care doamna era româncă şi fumam liniştit pe pătură. A venit la mine o fetiţă de vreo cinci-şaşe ani şi a început să mă certe. Deduceam asta din vehemenţa cu care îmi adresa sunetele, deoarece nu pricepean nimic din limba lui Van Gogh. Prietena româno-olandeză mi-a tradus imediat. Fetiţa mă certa pentru că fumez, iar ea ştia, foarte clar, că fumatul ucide şi, astfel, este interzis. Deşi batavii nu stau unii peste alţii, ca românii la Mamaia, fetiţa era contrariată că fumul ţigării mele poate străbate cei 20 de metri până la pătura ei. M-am simţit prost şi deşi am mai fumat, mai târziu, am făcut-o îndepărtându-mă de fetiţa olandeză cu simţ civic, cu încă vreo 20 de metri. Cred că asta ne lipseşte nouă; atitudinea şi simţul civic. Părinţii români nu le inoculează progeniturilor regulile şi legile nescrise ale convieţuirii în comun, pe aceeaşi planetă. Noi ne credem unici şi ne bazăm pe alţii care să vină şi să culeagă mizeriile noastre de pe şosele sau de pe câmpuri. Mereu ne bazăm pe alţii care să vină şi să facă ceva bun pentru ţară. Noi facem, exclusiv, doar pentru noi. Iar politica este cea mai facilă cale. Politica şi mitocănia, care merg mână-n mână. Într-o ţară de doctori, doctoranzi şi doctoraşi, populaţia e la reanimare. Pentru că deşi ne credem cei mai deştepţi din lume am rămas repetenţi la cultura civică. Despre aia generală nici nu vreau să vorbesc. Spun asta pentru că acum suntem într-o perioadă în care nimeni nu mai citeşte din… lipsă de timp. Acum toţi sunt ocupaţi cu scrisul cărţilor, a doctoratelor şi-a platformelor politice. Şi-atunci cine să-i mai înveţe pe tineri educaţie civică? De aici confuzia dintre coş de gunoi şi şosea sau dintre mitocănie şi eroism.

Sorin Oros