Femeia pe tarabă

Motto: „Ca să-şi apere punctul de vedere, avocatul îşi pune roba. Femeia şi-o scoate!” Coluche

      

În vremurile astea, totul de vinde, totul se cumpără. Cu o singură excepţie: cultura! Aceasta a ajuns un produs nevandabil, perimat şi anacronic. Aşadar, înafară de cultură găsim pe piaţă, la ofertă, orice: ace, brice şi carice, vinuri, blănuri şi alămuri, oale, ţoale şi covoare, paturi, hap-uri şi port-hart-uri, becuri, flecuri şi-acareturi, cizme, clisme şi-aforisme, bretele, curele şi manele, vaci, saci şi raci, pui, gutui şi frigărui, telefoane, avioane şi batoane, seringi, grinzi şi-oglinzi, sentimente, condimente şi paste al dente, politicieni, academicieni şi acarieni, diplome, lame şi bame, ulei, clei şi femei...! Ce trist! Ce dureros e că femeile au ajuns o „marfă” de vânzare! Ionel Teodoreanu, autorul cărţii (deh, cultura!) Lorelei spunea despre femei că „odinioară femeile erau un foşnet pentru suflet. Acum au devenit un marş”. Parafrazându-l, aş spune, mai degrabă, o marfă. Desigur, din cele mai vechi timpuri, exceptând epoca matriarhatului, femeile îşi ofereau trupul pentru nişte avantaje, pentru a duce o viaţă mai uşoară. Deşi era urât ca un coşmar, omul de grotă se furişa între picioarele unei Eve preistorice, fără probleme, dacă îi lăsa în peşteră o fleică de căprioară. Aceasta, la rândul ei, desfăcea picioarele, mânca fleica, apoi şi le deschidea pentru alt om de grotă care-i oferea nişte măruntaie de  bizon, pentru tocana pe care-o făceau „gospodinele” acelor vremuri. Prin Evul Mediu şi Renaştere era la fel. Tinerele fete aveau diferiţi amanţi care le dădeau gologani, ba de-o blană de urs, ba de-o crinolină, pentru balul de sâmbătă seara, de la castel. Ele nu aveau altceva de făcut decât să geamă niţel, cu picioarele desfăcute, sub greutatea protectorului, şi cu gândul la fraţii de-acasă, care mâncau rădăcini. În epoca modernă nu s-a schimbat nimic. Dimpotrivă, a evoluat acest comerţ cu „păsări” vii, înfiinţându-se bordeluri legale, unde bărbatul plăteşte cu cardul, primeşte bon fiscal şi, poate, îşi deduce şi cheltuiala. La noi, cică se poate plăti şi cu bonuri de masă. Ingenios! În loc să-ţi iei pulpe de pui, de la supermarket, dai bonul fetei şi-ţi dă pulpa ei. Fezandată bine de cumpărătorii de dinaintea ta. Asta-i diferenţa dintre pulpa de pui şi cea de „puică”. A doua se vinde şi se cumpără de mai multe ori şi nu e de mâncat. Bine, poţi să-ţi freci gingia de ea un pic, dar asta doar pentru încălzire.

Pe lângă fetele astea care se vând, la propriu, pe bani, bonuri de masă sau produse, există şi fete care se vând la figurat. Adică îşi caută şi ele un cumpărător dar pe care îl vor doar pentru ele. Un soţ, altfel spus. Şi pentru asta, logic, îşi expun „marfa”. Spaţiul virtual e bombardat de ţâţe, buci, deschizături care-ţi fac cu ochiul, buze, feţe şi-abdomene, aranjate, dichisite, umflate, bombate şi-apretate. Fetele îşi expun „marfa” şi aşteaptă „userii”. Sau „luzării”?! Care apar iute din toate colţurile... internetului. „Bună. Eşti frumi. Cf superbo...? Pupiciii...”. Odată ce contactul e stabilit, fata trece la selecţii. „Ciao. Bn... acum mam trezit. Mersiii...”. După un timp în care cei doi „se cunosc” vizual, virtual şi morfologic, eludând orice fărâmă gramaticală, fata acceptă invitaţia lui „la un suc”. Imberbul apare elegant, parfumat şi gelat, şi trece la atac. O „face” din vorbe şi când îi mai cadoriseşte, pe lângă sucul iniţiatic şi-o „cioco” caldă, fata se topeşte. A doua zi îşi schimbă status-ul de pe facebook – „într-o relaţie”! Prinzându-l pe prinţ de mădular,  fata e convinsă că e piciorul lui Dumnezeu! E logic că nu stă bine nici la anatomie după ce a eşuat cu gramatica. Dar ce mai contează atâta timp cât toate prietenele ei ştiu deja, că în câteva luni, fata se mărită!? Ştie şi crede şi ea, evident. Doar prinţul nu ştie. Şi nici nu-i trece prin cap să o ia de soţie. Cum să stea cu ea o viaţă când există riscul ca în loc de piftie, din picioruşe de râmător, să-i facă un gulaş în care i s-a scurs rimelul, oja şi siliconul? Aşa că prinţul o „freacă” un timp,  apoi fata e nevoită iar să-şi modifice status-ul – „singură”! Stolul de „vulturi bipezi” atât aşteaptă. Se reped ca escadroanele japoneze la Pearl Harbour şi ciugulesc cărniţa şi pulpiţa... cucerind fetiţa!

E trist ce se petrece acum cu distinsele Eve, dar mă tem că este, exclusiv, vina lor. Cu un pic de şcoală şi vreo trei-patru cărţi citite, nu ar mai cădea pradă „vulturilor bipezi” care le vânează doar pentru carne şi lapte. Ar putea deveni din vânat vânător şi, astfel, ar putea să aleagă.

Curaj, fetelor! Încercaţi să vă împiedicaţi de cărţi, nu de flecurile de la tocurile-cui cu care umblaţi ca nişte caraghioase, strâmbe de spate!

Sorin Oros