Muzica de fond

10 septembrie 2017

Hiba Uniunii Europene!


Motto: „Lumea e atât de neliniştită încât nu se gândeşte aproape niciodată la viaţa prezentă şi la clipa în care trăieşte, ci la aceea în care va trăi.” Blaise Pascal


În 1776 câteva state de pe continentul nord-american şi-au declarat independeţa, iar apoi s-au unificat devenind Statele Unite ale Americii. Atunci, în timpul Războiului de Independenţă (1775-1783) 13 colonii britanice s-au revoltat împotriva coroanei engleze şi, după ce au fost sprijinite de forţe armate franceze şi spaniole, au reuşit să-i învingă pe colonişti. Astfel, se năştea cea mai mare naţiune din lume... Între timp statele americane au ajuns la 50.
În Europa, în 1951 câteva state au înfiinţat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, punând bazele viitoarei Uniuni Europene, care se înfiinţează, de jure, în 1958. Atunci erau şase state... acum sunt 28.
Dacă proiectul american rezistă de 230 de ani, mă tem că cel european, deşi are doar 58 de ani, e pe cale să dea chix. Desigur, în orice proiect sunt şanse de reuşită sau de eşec. Cauzele nu sunt la fel niciodată pentru nicio variantă. Nimeni nu poate garanta că după implementarea unui proiect o să fie bine. Sau că dacă acel proiect a fost bun în Statele Unite ale Americii, o să fie la fel de bun şi în Uniunea Europeană. Sau în Africa.
În cei 230 de ani de existenţă a Statelor Unite ale Americii nu am auzit ca vreun stat să-şi exprime intenţia de a ieşi din Uniune. Dimpotrivă, pe lângă cele 13 de la început, alte 37 au dorit să intre în componenţa unei Americi potente economic, social şi politic. Şi, da, militar...! Au constatat că tuturor le merge bine. Ba mai mult decât atât au ajuns să conducă lumea.
În Europa sunt astăzi 50 de state. Sigur, e dificil de înţeles, geografic vorbind, de ce Israelul, Kazahstanul, Georgia şi Azerbaidjanul figurează în Europa. Dar cum politicienii pot schimba uşor harta lumii, suntem nevoiţi să-i credem. Cine ştie, poate peste ani o să aflăm că e în Europa şi Togo sau Africa de Sud! Mai ales că în ultima ţară populaţia e albă în proporţie de... 10%! Deci trebuie alipiţi Europei. Cu riscul de a-i extermina pe ceilalţi 90%. Oricum, harta viitoare a lumii va suferi modificări majore! Cum spuneam, din 50 de state care figurează în Europa, doar 28 fac parte din componenţa Uniunii Europene. Celelalte nu îndeplinesc condiţiile de aderare şi de integrare. Probabil că unele vor fi ajutate să le îndeplinească, aşa cum a fost ajutată şi România. E normal ca Uniunea să aibă nevoie de extindere, fapt care ar ajuta-o politic, economic şi strategic. Dar dacă S.U.A. conduce lumea şi îşi împarte influenţa politică şi militară aşa cum vrea, mă tem că U.E. n-o va putea face niciodată. Acolo, peste Ocean s-au pliat toţi pe o politică mult mai democratică lăsând orgoliile personale pe plan secund. În U.E. aceste orgolii primează, iar asta face ca proiectul iniţial, de unificare, să se apropie de faliment. Spun asta deoarece deja apar nemulţumirile şi revoltele. Sunt state care se văd pe punctul de a-şi pierde identitatea şi tradiţiile. Şi asta pentru că politica U.E. este de a impune şi nu de a accepta. De exemplu, U.E. impune acum prin vârful de lance, Angela Merkel, o cotă fixă de refugiaţi musulmani pentru toate statele membre. Cred că americanii nu le-au impus celor 50 de state componente să-i găzduiască pe indienii apaşi, sioux, dakota şi navajo, pe care i-au găsit pe coclaurile lor. Şi, nota bene!, alea erau triburi indigene, piei roşii de-ale lor. Or, musulmanii nu sunt ai noştri, ai Europei. Apoi U.E. ne mai impune şi cum să ne belim porcii de Crăciun. S.U.A. nu impune niciunui stat de-al său cum să-i belească pe criminalii lor. Drept dovadă, din cele 50 de state doar în 31 se aplică pedeapsa cu moartea pentru infractorii extrem de periculoşi, cu crime odioase. În celelalte 19 condamnarea la moarte a fost abolită. Acolo fiecare stat are un guvernator care conduce după legile specifice acelui stat, nu după ce dictează Washingtonul.
Pe lângă toate astea, în Europa există un stat care dă frisoane oricui, oricând: Rusia! Rusie care nu doreşte o U.E. unită şi puternică. Rusie care oricând poate ataca pe oricine, inclusiv pe S.U.A. Apoi, nici S.U.A. nu doreşte o U.E. puternică, pentru că astfel i-ar strica socotelile de pe piaţă. Acum 230 de ani fiecare dorea să se unească; acum fiecare doreşte să conducă, să fie lider. Din acest motiv mă tem că U.E. se va destrăma. Marea Britanie a votat pentru ieşirea din Uniune, Polonia dă din coate să facă la fel, întocmai Cehiei. Pe unguri îi doare-n cur de Bruxelles şi de Merkel şi, cu curaj, au împrejmuit ţara cu sârmă ghimpată, împotriva emigranţilor. Chiar dacă e o metodă medievală şi cu conotaţii naziste, Ungaria şi-a impus punctul de vedere al statului care nu se lasă călcat în picioare. Noi, ce facem? Stăm cu laba-ntinsă ca milogii, la vistieria U.E., motiv pentru care suntem obligaţi să ne ţinem gura-nchisă şi să executăm ordinele. Care, iată, se dovedesc din ce în ce mai aiuritoare. Acest lucru va duce, în curând, la o dezintegrare spectaculoasă. Pentru că întotdeauna marii inamici ai marilor proiecte apar din interior. U.E. va face implozie ajutată fiind şi de sutele de mii de „oameni-dinamită” pe care-i distribuie „organizat” prin statele ei. Acum ei sug ţâţa mămichii adoptive, dar, în curând, vor avea chef să se zbenguie, să salte şi să sară... prin aer! Împreună, evident, cu U.E. care va fi nevoită să-şi schimbe denumirea statelor. Atunci se vor numi califate!

    Sorin Oros                    


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu