Muzica de fond

10 septembrie 2017

Homofobia îngroapă România


Motto: „Dacă din mâini şi din picioare rămân, cel puţin, nişte oase, după moarte, penisul, sprijinul vieţii mele, va dispărea fără urmă.” A. S. Puşkin

       Pornind de la cugetarea lui Puşkin voi încerca să militez, astăzi, pentru toleranţă. Pentru că aşa cum, plastic, se exprimă autorul Damei de pică, dintr-un om nu rămân decât oasele, după dispariţia sa. Iar aceste oase nu au alt rost decât să susţină carnea, carnea asta împuţită care este apanajul păcatului. Pentru că atunci când doi oameni simt o atracţie fizică, unul spre celălalt, simt atracţia cărnii nu a oaselor. Creierul este tot o bucată de carne, iar acesta trimite informaţia inimii, iată, altă bucată de carne. Inimă care simte că iubeşte, că doreşte, că vrea să facă sex cu celălalt. Iar celălalt nu contează că este bărbat sau femeie, contează doar că există şi că doreşte. Asta ar trebui să conteze în parcursul nostru pământesc. Biblia ne învaţă că Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia pentru a se înmulţi şi pentru a popula pământul. Ok, accept ideea! Dar dacă eu nu vreau să mă înmulţesc? Dacă eu nu pot să mă înmulţesc? Acest „nu vreau” şi „nu pot” nu ar trebui să mă împiedice să îmi trăiesc viaţa. Poate că eu „vreau” şi „pot” să o trăiesc în alt mod. Poate că eu „vreau” şi „pot” şi „simt” o atracţie fizică pentru un semen de-al meu, care, ca şi mine are puţă. Nu vreau să mă înmulţesc, dar vreau să mă joc cu puţa semenului meu. Şi el vrea asta. Trebuie să ne înfrângem plăcerea jocului doar pentru că cineva a scris, în Biblie, că fiinţele de acelaşi sex nu au voie? Acel cineva (şi nu mă refer la Dumnezeu, pentru că am certitudinea fermă că Dumnezeu nu ştia să scrie!) a mai scris că nu e voie să ucidem, să furăm, să minţim, să ne necăjim părinţii, să râvnim la femeia aproapelui nostru (de râvnitul femeii la bărbatul apropiatei sale nu se specifică!), etc. Ei bine, lumea e plină de crime, de jafuri, de minciuni, de certuri familiale, de adultere şi de alte lucruri interzise de Biblie. Dar nimeni nu sare să-i arunce în focul gheenei pe aceştia. Pe homosexuali şi lesbiene sar toţi. Mă rog, mai abitir pe homosexuali, pentru că lesbienele sunt tolerate de bărbaţi. Bărbaţi cărora le-ar plăcea să le vadă înlănţuite în tandreţuri. Bărbaţi care conduc lumea, motiv pentru care consideră că au mai multe drepturi decât femeile. Printre care şi acesta de a privi. Dar o femeie de ce să nu aibă dreptul de a privi doi bărbaţi care se iubesc şi-şi înlănţuie trupurile în dansul cărnii? Din nou apare acea inechitate care bântuie pe pământ, referitoare la cele două sexe. Eu cred, însă, că sexele trebuie să fie egale şi libere.
Ce vină are un homosexual că e atras de bărbaţi? Ce vină are un om că e vegetarian? Ce vină are o femeie că după cinci-şaşe relaţii eşuate, cu bărbaţi grobieni, beţivi şi violenţi, alege să se apropie de o Evă care simte la fel ca şi ea? Oricât am căuta vina, în aceste exemple, mă tem că nu o putem găsi. Fiecare e aşa cum e pentru că aşa a fost să fie. Aşa a fost ales... Iar alegerile se bazează pe simţuri. Vegetarianul simte că nu poate mânca o fleică, dar simte saţietatea când îşi umple stomacul cu frunze. Homosexualul simte… că nu simte nimic la atingerea unui sân cărnos de femeie, dar simte plăcere la un dos cărnos de bărbat. Lesbiana rămâne rece la vederea unui penis erect, dar transpiră brusc la fâlfâirea unei labii rozalii prin faţa ochilor. Unde e greşeala? Unde e crima? De unde această turbată ură împotriva oamenilor care nu sunt ca noi, care nu consumă ca noi, care nu se bucură ca noi?
Cred că avem probleme mult mai importante de rezolvat, în marea noastră trecere pe pământ, decât să ne canalizăm ura împotriva unor bărbaţi care se simt atraşi de alţi bărbaţi. Alte ţări acceptă, fără probleme, pasiunile şi simţămintele semenilor săi. La noi sar toţi, în special Biserica ortodoxă, să-i pună la zidul infamiei şi să-i înfiereze cu mânie proletară. Dar culmea, chiar în sânul mănos şi mămos al acestei biserici, au fost cazuri de dragoste trupească, împărtăşită la ceas de seară, în chilii paupere, între aceşti purtători de sutană. Demagogia asta tipic românească prin care urlăm „Jos Guvernul!”, iar Guvernul suntem noi nu ne face deloc bine.
Cred că fiecare ar trebui să ne vedem de iubirile noastre. De ce să blamăm homosexualii atâta timp cât ei nu ne afectează cu nimic? Dacă noi suntem heterosexuali, ei ne acceptă aşa cum suntem, nu ne hulesc. Poate suspină resemnaţi că nu ne pot avea şi-şi caută iubirile în rândurile lor. Am cunoscut destui homosexuali şi pot afirma că sunt oameni remarcabili. Au cariere strălucite, sunt culţi, eleganţi şi buni interlocutori. De multe ori îi prefer pe aceştia în locul unui heterosexual tâmpit, needucat, cu pantofii scofâlciţi şi cu putori emanate de pulovărul său antic, cu care merge şi la muncă şi la nuntă.
Heterosexualii consideră că trebuie să fie toţi la fel doar pentru că ei sunt heterosexuali. Altfel spus, dacă eu sunt alb e musai să fii şi tu alb. Nu există toleranţă şi diversitate în concepţia lor. Dar închipuiţi-vă, domnilor popi ortodocşi, că puteaţi să fiţi homosexuali. Nu depinde de noi cum apărem pe acest pământ. Doar Dumnezeu ştie asta. Iar dacă Dumnezeu acceptă de ce vreţi voi să schimbaţi deciziile divine? Tot Dumnezeu spune: „Iubeşte-ţi aproapele!” Voi de ce-l urâţi? Doar sunteţi slujitorii lui pe pământ, nu-i aşa? Cred că e mult mai util să ne vedem fiecare de treaba noastră, să ne trăim viaţa şi să ne iubim între noi, sufleteşte. Trupeşte e treaba fiecăruia cum o face. Atâta timp cât un homosexual nu vă face niciun rău, lăsaţi-l în pace! Pe stradă, la muncă sau oriunde, el este un simplu om ca şi voi. Iar în patul lui nu vă obligă nimeni să poposiţi. Numai dacă vreţi.
Vouă, popilor ortodocşi, care propovăduiţi iubirea de semeni v-aş sugera să o şi arătaţi, să o şi demonstraţi. Lasăţi-i pe oameni să se iubească aşa cum simt. Aşa cum sunt. Altfel deveniţi demagogi şi penibili. Vorbiţi de iubire, dar îi ostracizaţi pe cei care se iubesc. Poate că unii nu sunt atât de curajoşi să atace iubirea frontal. Cei mai timizi o iau prin învăluire, pe la spate. E doar o chestie de temperament, de opţiune şi de toleranţă. Dar tot iubire se numeşte!


Sorin Oros
n Oros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu