Muzica de fond

8 septembrie 2017

Minciuna


Motto: „Spune adevărul şi atunci nu va trebui să ţii minte nimic.”  Mark Twain



M-am întrebat, adesea, de ce noi, oamenii, am inventat minciuna, de ce nu putem trăi manifestându-ne sincer, în orice împrejurare? Ce dereglare genetică s-a produs în fiinţa umană, astfel încât să ni se pară firesc să minţim, aproape, aşa cum respirăm? De ce nu putem să fim sinceri, oricând şi oriunde?
Un animal nu minte niciodată şi asta nu pentru că nu poate să vorbească, ci pentru că animalul se manifestă sincer, aşa cum simte şi cum gândeşte, în orice împrejurare. Şi atunci când se simte bine, dar şi atunci când este ameninţat. Un câine, un cal, o vacă, nu mint nici pentru a primi mai multă mâncare, nici pentru a „se pune bine” cu stăpânul. Un fluture zboară... O pasăre ciripeşte... Un delfin înoată... Un leu vânează pentru a mânca... O maimuţă sare din creangă-n creangă... Iar omul minte! Omul, acest stăpân universal al tuturor.
Dar să vedem de ce minte omul! În primul rând, de frică! Omul e laş, îi i-e frică să-i spună şefului că a greşit şi-atunci îl laudă. Îi i-e frică să-i spună unui coleg că a făcut ceva prost şi, la fel, îl laudă. Îi i-e frică să recunoască faptul că a făcut o prostie şi minte. El, omul, stăpânul tuturor dobitoacelor, e laş, e fricos. Îi i-e frică de sine însuşi şi de semeni, deopotrivă. Şi minte. Devine fals, linguşitor, pervers. Devine o fiinţă ignobilă. Omului îi i-e frică să-şi spună punctul de vedere de teama de a nu-şi pierde locul de muncă. Îi i-e teamă să fie sincer pentru a nu fi ocolit de comunitate. Omul e obişnuit să audă ceea ce îi place şi dacă-i spui altceva, te îndepărtează, te ocoleşte.
Al doilea motiv care-l face pe cel mai „nobil” mamifer să fie nesincer este dorinţa de a obţine un avantaj. Asta implică meschinărie. Pentru a obţine acel avantaj, omul în loc să muncească preferă să mintă (sau să laude, fals!), devenind meschin. Minciuna, falsitatea, meschinăria merg mână-n mână, transformându-l pe stăpânul universului în ceva urât. Nici un animal nu are aceste „calităţi” în afara omului. Şi, cu toate astea, noi le spunem celorlalte, dobitoace! Dar mă tem că cel mai mare dobitoc, dintre dobitoace, este omul. Omul minte oricând: soţul îi spune soţiei că e în delegaţie, el fiind cu amanta, adolescentul îi spune mamei că are meditaţii, el fiind într-un bar, cu colegii, colegul îi spune altui coleg că e cel mai bun, apoi îl bârfeşte la alţii, angajatul îi spune şefului, în faţă, „boss”, apoi, pe la spate, „fasz”, iubita îi spune iubitului că-l adoră, pentru ca masculul alfa să-i refacă garderoba, politicienii... ei bine, aceştia mint oricând, pe oricine, pentru orice. Ei, în general, nu prea vorbesc! Doar mint! Elocventă în acest sens e replica unui politician (sic!) considerat cel mai important om politic al secolului XX, sir Winston Churchill: „A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare. Iar apoi să poţi explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat!”
Aşadar, suntem cu toţii nişte Pinocchio incurabili. Minţim zilnic şi nici măcar nu ne dăm seama c-o facem. Adesea minţim, fără măcar, să gândim. Minciuna ţâşneşte din noi natural, firesc, devenind un „organ imaterial” al nostru. Astfel, omul este mamiferul cu cele mai multe organe dar şi cu cele mai multe păcate. Din  păcate!


Sorin Oros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu