Poleiala care orbeşte

Motto: „În intimitate şi eroii sunt banali” Francisc Munteanu

Toţi ne alegem în viaţă modele care să ne ajute să ne dezvoltăm. Mai ales la tinereţe. Când vedem o persoană care ne fascinează prin ceea ce face sau prin ceea ce spune îi urmărim traiectoria şi ne dorim să fim la fel. E vorba, în special, de vedete, dar nu e obligatoriu. Mass-media şi publicul le ridică pe un piedestal strălucitor care „ne ia ochii”. Suntem fascinaţi de nonşalanţa cu care se manifestă, de talentul lor şi de succesul lor, totodată. În mintea noastră ei sunt idoli, eroi, demni de urmat. Îi vedem deştepţi, strălucitori, puternici. Îi adulăm pentru că sunt impecabili. Fără pată şi fără greşeală. Semizei, adesea. Sunt de neatins şi au o aură pe care le-o consolidăm admirându-i. Nu-i mai vedem pe ei, ca oameni, ci vedem doar faptele şi realizările lor, datorate unor talente pe care noi nu le avem. Dar şi ei sunt... oameni. Aproape banali când nu sunt „în exerciţiul funcţiunii”. Adică, fac tot ceea ce face orice om. Se trezesc dimineaţa, beau cafea sau ceai, merg la budă, fac duş, se spală pe dinţi sau nu, mănâncă, merg la muncă, se plimbă, uneori stau la cozi să-şi plătească facturile, în cercuri mai restrânse beau şi, poate, se-mbată, poate se droghează, unii îşi înşeală partenerii şi mai fac multe alte chestii omeneşti. Reţineţi, vorbim despre idoli, eroi şi vedete, nu despre oamenii simpli care n-au niciun talent sau nicio calitate care să-i scoată din rând. Iar când idolul comite fapte omeneşti, absolut banale, îl urmărim cu ochii bulbucaţi, de parcă am vedea un marţian aterizat la coadă la EON Gaz, Electrica sau Apă şi Canal. Dar trebuie să ştim că „marţienii” ăştia, dimineaţa au fost la budă şi, după ce şi-au deversat băşica udului, poate, au şi vomat în urma ingerării lichidului bachic în exces, din seara precedentă. Fix ca orice om care abuzează. Noi, însă, vedem doar poleiala care „ne ia ochii”, vedem doar învelişul exterior, în care, absolut firesc, se regăseşte un om. Care prin talentul şi calităţile lui poate fi mai cunoscut decât alţi oameni. Dar tot om rămâne. Are şi el ficat, poate avea şi hemoroizi, şi, cu siguranţă, dureri de cap atunci când „absorbanţii de imagine” devin agasanţi strivindu-l cu licărul admirativ din priviri. Oamenii nu sunt la fel, şi nici egali, oricât au încercat Marx, Engels, Lenin sau Ceauşescu să ne convingă, aşadar nu putem să fim toţi vedete, idoli şi eroi. E ca şi-n iubire: unul iubeşte şi celălalt se lasă iubit! Dar n-ar fi rău să conştientizăm că şi cei care se lasă iubiţi se cacă zilnic, întocmai celor care iubesc. Imaginaţi-vă asta atunci când trepidaţi aflându-vă la câţiva metri de idolul vostru. Atunci poate că veţi admira doar talentul său, nu şi calitatea sa de... om!

Sorin Oros