Ura...

Motto: „Ura este nebunia inimii” Byron

       

Ura este un sentiment uman. Exclusiv. Animalele nu cunosc acest sentiment. Dacă un câine ne iubeşte şi se ataşează de noi, orice i-am face el nu ne poate urî. Poate să-i fie frică de noi dacă îl lovim repetat, dar nu poate să ne urască. Animalele doar iubesc. Omul, însă, urăşte... şi o face atât de intens încât, adesea, ajunge la crimă. Acest sentiment de ostilitate, de vrăjmăşie suprapus peste un orgoliu nemăsurat transformă fiinţa umană în ceva hidos, grotesc şi malefic. Ura nu poate să facă nimic bun în nicio ipostază. Când urâm scoatem din suflete tot ce avem mai rău şi mai toxic, pentru ceilalţi. Fiind un sentiment omenesc, ura a apărut atunci când a apărut omul, cu toate sentimentele lui. Oamenii s-au urât dintotdeauna, din toate motivele posibile şi imposibile. S-au urât pentru că unii erau mai deştepţi decât alţii, dar au ajuns mai rău decât cei pe care-i considerau mai proşti decât ei. S-au urât pentru frumuseţe, pentru bogăţie, pentru copii (sau din cauza lor!), s-au urât pentru succes, s-au urât pentru laşitate sau pentru curaj, pentru demnitate sau linguşeală. De fapt, oamenii s-au urât pentru viaţă. Fiind în viaţă, s-au urât unii pe alţii pentru viaţa pe care o trăiesc unii în comparaţie cu alţii. După ce-au murit nu s-au mai urât. Asta înseamnă că ura e un sentiment cât se poate de viu. Dar mai viu decât din 2016 încoace parcă nu l-am simţit niciodată. O să mă întrebaţi de ce fix de-atunci. Şi-o să vă răspund fără ură că fix atunci a pus mâna pe putere un nenorocit cu ajutorul unor neisprăviţi, şi datorită neimplicării unor oameni normali; nenorocit care a reuşit să creeze o falie uriaşă de ură în societate. Şi până atunci, adică înainte de 2016, populaţia era împărţită în pro p.s.d. şi anti p.s.d. Dar de când a ajuns la putere dragnea, cele două curente, pro şi contra, au căpătat nuanţe pline de ură furibundă. Mişcarea anti p.s.d. s-a catalizat sub umbrela #Rezist, s-a coagulat şi s-a organizat devenind o forţă greu de oprit, în timp ce masa de manevră pro p.s.d. şi-a scos din grila de programe Tv. posturile Trinitas şi Speranţa, focusându-se, exclusiv pe antena 3. Astfel împărţite, taberele au început să arunce cu ură, unii în alţii. Aş greşi să spun că cei din #Rezist nu urăsc. Deşi majoritatea manifestărilor lor au fost în limitele normale, au avut şi ei accese de ură. Nu vreau să-i exonerez, sunt categoric de partea lor, însă e greu să te controlezi când vezi că ţara e distrusă de nişte bandiţi înconjuraţi de analfabeţi docili care execută ordinal stăpânului deşelat. De partea cealaltă, pro p.s.d.-iştii nu mai trăiesc decât pentr a urî. Îndoctrinaţi şi prostiţi pe faţă de propaganda ciumei roşii, ei urăsc tot ce ar trebui să iubească: progresul, civilizaţia şi o relaţie bună cu U.E. Din astea ar rezulta lucrurile normale care ar face să avem spitale moderne, autostrăzi, drumurii “fără noroaie” la sate, o agricultură modernă, o economie puternică şi… oameni cu mai multă şcoală în viitor. Lor, însă, le-ajunge uleiul şi făina, din patru în patru ani, şi minciunile gâdiste împachetate în adevăruri senzaţionale. Nu pot să vadă mai mult. Sunt nişte oameni simpli, uşor de manipulat. Pun umărul la distrugerea unei ţări deversându-şi ura asupra oricărui om care atacă “partidul”. E plin spaţiul virtual de atacuri agramate, fără semne de punctuaţie, asupra celor care sunt anti p.s.d. Oameni care nu ştiu să scrie împroaşcă venin, înjurături şi blesteme asupra celor care ştiu să scrie. Asupra copiilor şi nepoţilor lor. Pentru că, e o certitudine, taberele sunt formate în funcţie de leaturi. Cei anti sunt până pe la 40-50 de ani, cei pro sunt de la 50+, cu mici excepţii.

          Fiind anti p.s.d. pe viaţă, şi încă zece vieţi pe lumea cealaltă, am primit multe mesaje duioase, drăgăstoase, din care lipseau litere sau semne de punctuaţie, şi îmi lua ceva timp să desluşesc „ceea ce  a vrut să spună scriitorul”. Deşi unii vor zice că e un moft, vă asigur că un astfel de mesaj spune absolut totul despre expeditor. Nici măcar nu mai e nevoie să-i cercetezi pagina de facebook. O faci doar dacă eşti masochist.

          Aşa stând lucrurile nu-mi rămâne decât să închei prin vorbele lui Minulescu: “Ei mă urăsc că nu-s ca ei, eu îi iubesc că nu-s ca mine”.

Sorin Oros