Azi sau niciodată

Motto: „Îţi zic un secret, dragul meu: nu aştepta judecata de apoi, ea are loc în fiecare zi” A. Camus

        Azi! Adică, a, z, i. A e prima literă, iar z e ultima. Între acestea două e totul. Adică, viaţa noastră. Viitorul. Al nostru, al copiilor, al nepoţilor. Între a şi z e existenţa noastră. E i de la iubire, inteligenţă şi icoană. E d de la dreptate şi demnitate. E c de la cinste şi corupţie. E p de la popor, prostie şi penali. E h de la hoţ sau har. Mai e şi m-ul de la mamă, muie sau minciuni. O-ul, deşi pare gol, cuprinde onoarea. J-ul justiţiei e aproape vital, pe lângă g-ul de la graţiere sau groază. Cu b sunt banii, bisericile şi Belina. E-ul electoratului e la fel de important ca şi f-ul de la furt sau fraudă electorală. K e greoi ca şi kilometrul de autostradă visat, ori kilowatul scumpit. Cu l-ul poţi face legi drepte şi poţi să fii loial poporului care te-a votat. N-ul este un nimic cu mustaţă şi cu dinţii în neregulă. Cu r se pot face revoluţii, sau se poate ruina o ţară. Î-ul de la închisoare nu e comod pe lângă s-ul de la spitalele promise, speranţele deşarte ori securiştii reactivaţi. Nu putem neglija v-ul victoriei, violenţele din 10 august, violatorii eliberaţi, sau pe agramata viorica vasilica. Ş-ul de la şobolani, şacali şi şpagă până când să-l mai tolerăm? T-ul de la tăcere şi toleranţă e păgubos. Iar x-ul xenofobiei e periculos. Cu ă şi â ne bâlbâim, ăăă, âââ, ăăă, dar le putem integra în pâine, mamă şi-n România. Cu y am fi putut face yachting dacă nu ne mulţumeam să spargem seminţe-ntre dinţi. Ţ-ul de la ţepe îl putem folosi şi la ţoape. Cu w avem o renată weber care se crede o walkirie practicând woodoo. Z-ul e de la zăbrele, zeghe sau zero Program de Guvernare îndeplinit. Cu u avem umor, ură şi urină. Nu avem cuvinte româneşti cu sărmanul q, dar avem expresia trădării, quisling, împământenită peste tot în lume după politicianul norvegian Vidkun Abraham Lauritz Jonsson Quisling, cel care a colaborat cu naziştii. Iar la final, am lăsat a-ul, cea dintâi literă cu care se pot face o sumedenie de cuvinte: adevăr, amnistie, atitudine, arestări, abuzuri, acum, azi, alegeri, avuţii, amânări şi orice altceva doriţi.

          Sunt 31 de litere şi 31 de ani de la revoluţia furată de iliescu şi clica lui. O literă pentru fiecare an, literă care s-a transformat în cuvinte dureroase, triste, tragice, în cuvinte care dor, care ucid, care sfâşie. Cuvinte care au transformat oamenii în monştrii cinici. Acum a venit clipa în care oamenii pot să transforme cuvintele. Printr-o participare masivă la vot putem scăpa de cuvinte precum hoţie, minciună, prostie, fraudă, dragnea, dăncilă, plagiatori, corupţie, slugăreală, mişelie sau de sintagme ca ciuma roşie, imunitate parlamentară, ajutoare sociale, mândri că suntem români, Program de Guvernare ori sinergia faptelor. Putem să dăm valoare adevărată unor cuvinte ca demnitate, onoare, implicare, lege, adevăr sau progres. Putem avea autostrăzi, nu doar pe hârtie, şi spitale regionale, nu doar în machete. Putem avea corupţi la închisoare, nu în Parlament. Dacă votăm astăzi, sunt şanse mari să începem reconstrucţia României şi debarasarea de balastul uman şi penal care ne-a ţinut în minciuni şi promiscuitate. O ţară nu poate fi condusă de inculţi, de agramaţi şi plagiatori, de proşti şi imbecili, de inşi care fac orice doar ca să adune averi. O ţară are nevoie de lideri capabili, inteligenţi, care pun interesul comun pe primul loc. Există asemenea oameni, fără îndoială, dar nicidecum în psd. Aşadar, vă invit să vă faceţi datoria de cetăţeni responsabili şi să vă exercitaţi dreptul de vot. Votaţi cu orice vreţi în afara ciumei roşii. Există oameni noi, tineri, nepătrunşi de microbul corupţiei, care chiar dacă mai greşesc în declaraţii sau în acţiuni, o fac datorită tinereţii şi nu din cauza mişeliei. Nu vin în faţa noastră să ne mintă pentru a fi votaţi, pentru ca mai apoi să fure ţara precum haita dragniotă. Iar dacă ţara merge prost de ce să-i votăm tot pe ăia care au adus-o aici? E logic. Încercăm cu alţii. Şi mai e un lucru vizibil chiar de pe Lună. În psd nu intră niciun om corect, niciun om care se gândeşte la aproapele său. Fiind partidul-stat intră în el toţi cei care vor să parvină, să adune averi şi funcţii importante din care pot opera legal bietul leuţ mioritic. Nu fiţi naivi! E suficient să-i ascultaţi cum vorbesc, e suficient să-i vedeţi pe transpiratul andruşcă, pe pop-genunche, pe revoluţionarul nicolicea, şerban-anal, pe bădălău-muie Diaspora, pe rădulescu-mitralieră, oaia-daia, pe femeia motostivuitor, pe grapini-rapiţa, pe firea cu sârma-n găoz şi pe doamna de fier beton a politicii româneşti, inegalabila, inestimabila, imuabila divă de Videle, tanti vio, he, he... A tunat şi i-a adunat! Toţi ăştia sunt de Oscar, Nobel, Pulitzer, Herder... dar eu le-aş da „decât” premiul la categoria „aşa nu”. Astăzi aveți ocazia să le dați și voi ceea ce doriți. Votul sau muia.

Sorin Oros

Cei care se pricep la toate

Motto: “Unii oameni cred că ştiu totul, dar pentru ei totul se reduce la ceea ce ştiu” Niccolo Machiavelli

          De când respir aerul acestui pământ am văzut multe, dar nu am mai văzut oameni atât de… perfecţi ca şi ăştia care guvernează din 2016 încoace. Sunt cei mai buni în orice domeniu, cei mai culţi, cei mai experimentaţi. Sunt oratori de geniu, profesionişti de calibru cărora nu le poate face faţă nimeni. Au mereu vorbele la ei, iar dacă nu le au le inventează pe loc. Sunt politicienii cei mai complecşi, care se pricep, deopotrivă, la agricultură şi teologie, la armată şi la economie, la comerţ şi la integrare europeană. Un guvern de atotştiutori polivalenţi, omnipotenţi, omniscienţi, care trec, cu dezinvoltură, de la un minister la altul. Cred că în orice ţară normală, un ministru al Sporturilor este un fost sportiv de performanţă, care nu va ajunge, peste noapte, ministru al Apărării, chit că acesta a fost un mare şahist cu o strategie imbatabilă. Şi nici o femeie care a făcut Studii Economice nu are ce căuta la Sport, ea nefiind sportivă de performanţă. Ori un întârziat cu Dreptul făcut la 50 de anişori, la o facultate obscură absolvită în urma studierii legilor… de la mare distanţă, nu are cum să fie propus ministru al Justiţiei. Oare ăştia chiar ştiu absolut tot, despre absolut toate? Avem câţiva “zei” dintr-ăştia care au trecut pe la, aproape, toate ministerele din 2016 încoace. Adicătelea, ăştia ştiu şi de câte calorii are nevoie un caiacist, şi  ce doză de insulină trebuie injectată în vena unui diabetic, şi de câte avioane de luptă are nevoie Armata (inexistentă!), şi cât e impozitul pe salariu al unui profesor, şi ce autori trebuie studiaţi în gimnaziu, şi câţi cormorani trebuie stârpiţi din Deltă, şi câţi metri cubi de asfalt sunt necesari pentru autostrăzile de pe schiţele arhitecţilor, şi cum să se comporte într-o vizită oficială în Afganistan, Somalia ori Belarus, şi câte grame de praf sunt considerate toxice sau nu pentru populaţie, şi câte zile de temniţă îi sunt necesare unui violator sadic pentru a se reintegra în societate, şi câţi kilowaţi sunt necesari unei gospodării, şi ce condiţii de confort trebuie să asigure o pensiune pentru a fi catalogată cu una, două sau trei margarete, şi câţi români sunt pretutindeni, dar şi care sunt inovaţiile demne de apreciat ale cercetătorilor. Un neamţ, sec şi rece, absolvent al Academiei Militare ştie doar chestiuni legate de arme şi muniţii, un francez, fierbinte şi boem, absolvent de Arte Plastice se pricepe doar la cultură, un spaniol, ars de soare, care a terminat Agronomia, cu siguranţă, nu va emite legi pentru justiţia catalană. Or, la noi, toţi ştiu orice. Cariatu’ deşelat în zilele în care are înfăţişări la Tribunal, dar zglobiu şi agil în preajma Irinucăi ori la sindrofii girate de partid, o teleghidează imperial pe gloaba imunoglobulinizată pentru ca aceasta să-i mute pionii-miniştri după cum i se scoală lui mustaţa. Te cutremuri când vezi atâţia erudiţi care ştiu totul îngrămădiţi în Guvernul României! Singura problemă gravă este că atotştiutorii ăştia, cu creiere de cel puţin zece kilograme, nu pot lucra dacă sunt singuri prin ministerele lor. Şi îşi angajează câte zece consilieri care ştiu meserie, dar care papă bugetul ţării. De aici ar trebui pornită acţiunea de reducere a bugetarilor-căpuşe, nu dintr-un teatru, de exemplu, unde din doi croitori ţi se impune să scapi de unul. Şi nici nu putem compara salariul croitorului din teatru cu cel al consilierului unui ministru imbecil, pus de partid ca să execute comanda liderului. Iar dacă înmulţim salariul unui consilier cu zece, câţi are fiecare ministru incompetent, rezultă nişte bani cu care, poate, mai aveam un spital regional promis. Dar asta se întâmplă în ţările în care miniştrii ştiu meserie, nu în „ţara lui dragnea”, în care o fostă secretară de şcoală e pusă ministru la Interne, iar unul care n-a făcut serviciul militar ajunge ministrul Armatei. Credeţi că ştiu ăştia să le vorbească subordonaţilor despre Colt 1873, Colt 1911, Walther 38, Browning, Glock G17, Berta cea Grasă, tunul de asalt, tunul antitanc, Renault FT17, Mark IV, Panzer IV, T34, M4 Sherman, Tiger 1, Centurion, M60 Patton, Merkava, despre ţeava lisă sau cea ghintuită, glonţul Minnie, puşca ZV24 sau celebrul Kalaşnikov? Facem pariu că de unele dintre aceste „hieroglife”, de mai sus, vor auzi doar dacă vor citi acest articol?

Sorin Oros

“De ce”-uri fără răspuns

Motto: “Important este să nu te opreşti niciodată din a-ţi pune întrebări” A Einstein

        De ce nu poate ajunge omul la Soare? De ce oamenii din Nigeria au pielea neagră, iar cei din Finlanda o au albă? De ce cântă cocoşii dimineaţa, iar răţoii nu? De ce s-a născut viorica dăncilă? De ce iarba nu face fructe? De ce omul nu mănâncă lei, dar mănâncă porci şi miei? De ce nu sunt balene în Marea Neagră, dacă acestea trăiesc în ape? De ce nu merge la stomatolog liviu dragnea? De ce iese fum atunci când faci foc? De ce şoferii români nu semnalizează atunci când schimbă banda sau când intră în depăşiri? De ce melcul nu are viteza unui ghepard? De ce ion iliescu a vorbit de terorişti pe care nu i-a văzut nimeni niciodată? De ce aduce barza copiii şi nu pelicanul sau struţul? De ce pădurii i se mai spune şi codru? De ce înnebunesc doar unii oameni şi alţii nu? De ce are dragnea vilă în Brazilia, iar ăia din Dolj, aduşi cu japca la mitinguri, nu au? De ce nicolicea, care a făcut Dreptul la 50 de ani, la o facultate particulară vrea să fie ministrul Justiţiei? De ce nu s-au făcut spitalele regionale promise, în 2016, de psd? De ce hârtia şi plasticul ard, iar apa nu? De ce un bărbat vrea să facă sex cu orice femeie frumoasă pe care o vede, iar ele nu vor? De ce nu poate vorbi câinele? De ce  e nevoie ca Patriarhul să umble poleit în aur, iar enoriaşii să rabde foame? De ce hoţii din politică nu intră la închisoare, iar cei din civilie intră, chiar dacă fură lucruri neînsemnate? De ce îi urăsc unii oameni pe homosexuali, deşi aceştia nu le-au făcut nimic? De ce sunt homosexualii mai curaţi, mai culţi şi mai pedanţi decât heterosexualii, care-i înjură? De ce nu are spini laleaua? De ce viorica dăncilă nu ştie să vorbească în limba română, dacă ea e româncă, născută în România? De ce horthy-ştii au ucis oameni nevinovaţi la Ip şi Trăznea? De ce îndrăgostiţii folosesc apelative ca înger, soare, suflet, iubire, comoară, la început, apoi bou, curvă, vacă, tâmpit, ţăran, beţiv, proastă, la final? De ce s-au născut Hitler şi Stalin? De ce oamenii proşti sunt mai mulţi decât cei deştepţi? De ce găina face ouă zilnic, iar porumbelul sau cioara doar când clocesc? De ce nucul îţi dă nuci fără să faci nimic pentru nuc? De ce politicienii care au multe averi fură ca să aibă şi mai multe? De ce unii bărbaţi îşi bat şi ucid soţiile cu care au făcut copii, şi pe care le-au iubit? De ce nu vin marţienii la noi, în vizită, dacă aceştia chiar există? De ce copacii au frunzele verzi şi nu albe sau negre? De ce un ins greţos ca nicolicea are certificat de revoluţionar, deşi la Turnu Severin nu au fost mişcări de stradă, deci, implicit, revoluţie, iar eu care am stat printre gloanţe, la Cluj, nu am? De ce girafa nu are cocoaşă, iar cămila nu are dungi în coloritul blănii? De ce sunt diferenţe prăpăstioase în mentalitatea popoarelor? De ce unui fanatic musulman i se pare firesc să decapiteze un creştin, iar unui creştin i se face rău când vede aşa ceva şi acceptă să-l cazeze în casa sa, cu riscul de a-i fi violată fiica, nevasta şi mama? De ce un nord coreean plânge cu suspine când îi moare Preşedintele, iar un român pesedist îl înjură, îl jigneşte şi îl ignoră pe Preşedintele său? De ce gândacul de Colorado preferă cartoful şi nu varza? De ce nu vin în ţară, dacă sunt cinstiţi şi nevinovaţi, Mazăre, Udrea şi Ghiţă? De ce există întrebări, dar nu întotdeauna şi răspunsuri la acestea? De ce oamenii sunt chemaţi la vot, dar ei preferă să stea acasă, iar după un timp înjură Guvernul? De ce nu există oameni care să iubească la infinit? De ce…

Sorin Oros

Singurătatea

Motto: „Cel mai îngrozitor lucru în viaţă: singurătatea. Blestem. Seamănă a moarte...” Jeni Acterian

        Un aforism italian spune că „nu e singur cel e singur, e singur cel ce se simte singur”. Sunt de acord cu asta parţial. Sunt destui oameni taciturni care se simt bine în compania lor. Au activităţi pe care le fac cu plăcere, fără să-şi dorească altceva. Nu sunt expansivi, exteriorizaţi, nu au nevoie de auditoriu pentru a se simţi bine. Aşa sunt ei şi aşa le place. În general, sunt oameni mai simpli, nu au planuri de-a revoluţiona ceva, nu vor nimic măreţ, ieşit din comun. Iar când simt că... sunt singuri se roagă la Dumnezeu şi adorm. Mulţi dintre ei sunt singuri chiar dacă au familie, chiar dacă locuiesc împreună cu altcineva. Ceea ce e trist şi dureros. Ei nu comunică decât cu eu-l lor. Poate că pentru ei e bine, mai dificil, e pentru cei din jur. Aceştia trebuie să ghicească, să intuiască şi să deducă ce vor partenerii taciturni. Prin comportamentul lor, primii, îi fac şi pe cei din a doua categorie să se simtă singuri. Două singurătăţi care stau alături. E dificil să convieţuieşti în asemenea condiţii.

          A doua categorie a singuraticilor e aceea în care oamenii au rămas singuri după despărţirea de partenerul cu care au trăit un timp îndelungat. Despărţire în urma unui divorţ sau a unui deces. Pentru aceştia singurătatea este năucitoare. Li se schimbă totul, fiind nevoiţi să se adapteze la un nou stil de viaţă. Unul în singurătate, lipsit de partener şi de comunicare. Dacă cei din prima categorie trăiesc în singurătate pentru că aşa sunt ei alcătuiţi, cei care ajung singuri, în urma unei despărţiri, sunt bulversaţi şi dezechilibraţi. Nu mai au cu cine schimba un gând, o impresie, nu mai au niciun sprijin. Omul e o fiinţă socială, are nevoie de comunicare şi de recunoaştere. După Hegel, omul are nevoie să se recunoască în celălalt pentru a avea certitudinea unei existenţe utile. Cu alte cuvinte, are nevoie de confirmare. Orice facem, dacă nu suntem confirmaţi şi recunoscuţi de ceilalţi, facem degeaba. Animalele fac, exclusiv, pentru ele tot ceea ce fac. Omul face pentru ceilalţi. De aceea, când partenerul de care s-a ataşat, lângă care a stat mult timp dispare, omul intră în depresie. E dificil să-ţi găseşti foarte repede alt partener cu care să rezonezi. În căsnicie, când îţi moare partenerul cu care ai convieţuit 20-30 de ani, singurătatea devine o otravă. Te trezeşti singur, mare parte din viaţă ţi s-a scurs, iar otrava asta a singurătăţii îţi picură în fiecare secundă creierul şi sufletul. Îţi retrăieşti tinereţea, faci bilanţul greşelilor şi-a lucrurilor bune pe care le-ai făcut, contabilizezi regrete, amintiri şi dureri. Nu mai ai vise de îndeplinit. Şi suferi. Doar suferi. Sufletul ţi-e pustiit, trupul obosit. Te mai sprijină apropiaţii cu una-alta, cu o vorbă, cu o vizită, dar seara când rămâi singur te simţi atât de gol încât ajungi să te întrebi pentru ce mai trăieşti. Seara e cel mai dureros moment... al zilei. Eşti atât de singur încât îţi pare că toate urgiile lumii s-au abătut asupra ta. Ideea e că nu prea avem ce face, aşa a fost dat. Fiecare are porţia sa de singurătate. Nimeni nu o doreşte, dar ea face parte din meniul vieţii. E bine, măcar, că apare doar spre final. Mai dureros e pentru cei care au parte de ea când sunt în floarea vieţii şi nu-şi găsesc rostul. Pentru aceştia e un adevărat blestem. Mai ales în cazul bărbaţilor, care suportă singurătatea mult mai greu decât femeile. Iată, şi aici femeia ne dă lecţii de forţă! Dar noi suntem mereu cei mai puternici, nu-i aşa? Ce ironie a sorţii!

          Omul e prea mărunt pentru a se putea lupta cu destinul său. Şi, uneori, prea pretenţios, ori prea nesăbuit. Alteori, pur şi simplu, ăsta îi e destinul. Cum nu suntem la fel, fiecare are parte de porţia sa de viaţă presărată de singurătăţi apăsătoare, ocazionale sau permanente, dar mereu dureroase. Întocmai unui blestem.

Sorin Oros