Motto: „Dilema este o situație în
care, orice variantă ai alege ești găsit în neregulă” Cicero
Dacă
există unele cuvinte de ce nu există și lucrurile pe care aceste cuvinte le
definesc? Mă gândesc la perfecțiune sau infinit. Infinitul este ceva...
nedefinit, iar perfecțiunea mă tem că nu a întâlnit-o nimeni. Am mai putea
discuta despre Rai și Iad. Cum sunt ele, cine le-a văzut vreodată? Dar fundul
pământului ce este? Vârful poate să fie Everest sau Kilimanjaro, dar fundul? Se
vorbește de viteza luminii, dar de greutatea ei nimeni nu zice nimic. Sau de
gustul ei? O fi dulce, sărată sau acră? Când spun „mă doare-n cur de voi”, de fapt, nu mă doare nicăieri. Efectiv, nu
simt nicio durere. Nu mă doare niciun organ, deci nici gaura curului. În
schimb, dacă te doare burta, piciorul, capul sau mâna, simți. Să-nțeleg că gaura
curului nu este importantă? Morala creștină ne spune să nu mințim. Dacă ați
întâlnit un om care nu minte, dați-mi de veste. Tot morala creștină spune să nu
preacurvim. Adică, să curvim, dar nu prea mult. Cât e mult și cât e puțin? Bordelurile
sunt cât se poate de reale, iar amanții își trăiesc voluptos clipele furate
vieții doar pentru ei. Și tot morala asta creștină ne interzice să ucidem. Dar
vedem destul de des, în jurnalele de știri, oameni care au ucis. De peste 2000
de ani omenirea se întreabă ce a fost mai întâi, oul sau găina? Răspunsul e
incert încă. Dar nimeni nu se întreabă dacă puteau să apară, și oul și găina,
fără cocoș. Biologia ne spune că un ou necocoșit e doar un ou necocoșit. Util
pentru omletă, ochiuri sau consumat fiert. Dar nu un ou din care să iasă un
pui. Integrarea cocoșului în această ecuație păsărească sporește dilema, dar e
departe de a creiona un răspuns ferm. S-au inventat tot felul de pastile,
pentru orice. Inclusiv pentru potență, să stai cu penisul erect. Dar, dacă
oricum murim, de ce să mai stai cu el erect? Nu mai bine se inventa pastila
pentru nemurire? Dacă ești viu, e viu și penisul. În general, pe autostrăzile
lumii viteza maximă legală e de 130 km/oră. Atunci de ce se construiesc mașini
care ating peste 200 km/oră? Cine are voie să circule cu această viteză și
unde? Se vorbește mereu de pacea mondială. Toate guvernele lumii susțin că vor să
fie pace. Dar toate se înarmează, industria militară este în continuă creștere
și specialiștii inventează arme chimice, biologice și nucleare tot mai
sofisticate. Ca să institui pacea e nevoie de bombe, de gloanțe, de tancuri și
submarine? Se știe că politicienii mint și sunt corupți. Dar oamenii îi aleg în
continuare. Asta înseamnă că oamenii vor să fie mințiți și furați. Mulți
bărbați își iubesc femeile la început. Apoi, după câțiva ani, unii le lovesc.
Ce îi împiedică să le părăsească fără să le lovească? Dacă bați o femeie, cu
câtă “dragoste” va mai face ea
dragoste cu tine? Se pare că unii preferă ca femile să-i iubească de teamă. Ele
îi iubesc cu o dragoste temătoare, iar ei le iubesc cu o ură drăgăstoasă. Dacă
rămân împreună înseamnă că sunt la fel. E greu de înțeles cum poți să lovești
ceea ce iubești. La fel de greu de înțeles e și femeia care știe că iubitul ei
îi va „sparge fața”, dar îl
slugărește în continuare. Ba mai mult, îi oferă și pizdă. Oamenii de știință
afirmă că sufletul are 21 de grame. L-o fi cântărit, pot să înțeleg asta. Dar
de văzut, cine l-a văzut? Cum poți cântări ceva ce nu vezi, ceva ce nu poți pune
pe cântar? Tare deștepți sunt oamenii ăștia de știință... Deși încă nu au
reușit să descopere leacul împotriva prostiei. Iar prostia este una dintre cele
mai mari tare ale omenirii. Dacă ar fi eradicată ar exista pe pământ doar
oameni deștepți. Dar Dumnezeu s-a gândit să ne ofere diversitate. Deși ne-a dat
tuturor creierul la același gramaj, nu mai depinde de el câtă minte avem. Mai
ales că nici aceasta nu poate fi cântărită.
Tâmpite
dileme mă bântuie. Dar mă bucur că nu pot găsi răspunsul la toate. În fața unor
certitudini omul poate claca. Prefer să caut în continuare atâta timp cât
Universul îmi va permite acest lucru. E un lucru relaxant.
Sorin Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu