Măsura lucrurilor

Motto: „Adevărata „măsură” a vieții unui om nu se poate obține decât prin „lipsa de măsură”, dorind „fără măsură”, îndrăznind „fără măsură”, iubind „fără măsură” Octavian Paler

        Să faci totul cu măsură! Auzim replica asta mereu. Și cred că e bună, e adevărată. E bine să avem măsură în tot ceea ce facem. Dar cine stabilește măsura exactă? Care e măsura corectă?

          Când iubim mă îndoiesc că ne punem o măsură peste care să nu trecem. Nu ne programăm să iubim 50% sau 80%! Iubim! Nimeni nu cred că știe care e măsura iubirii. Toți iubim fără măsură pentru că iubirea este nemăsurabilă. Ca și ura. Când urâm, îl urâm doar puțin pe cel care ne-a făcut rău? Bine, mă refer la oameni, nu la sfinții care nu urăsc niciodată. Pe-ăia-i întâlnim doar în cărți și în pildele bisericești. Dar oamenii nu sunt personaje livrești; ei iubesc și urăsc, deopotrivă.

          Când gândim, la fel, nu cred că ne impunem o măsură. Chestiunile metafizice nu au măsuri, nu le putem cântări sau controla. Niciun sentiment nu are măsură, așa cum nu are nicio acțiune a neuronilor. Sunt lucruri pe care le simțim, nu le cântărim.

          Dar ce facem cu lucrurile fizice? Cu mâncarea, cu alcoolul? Ce facem cu tot ce implică  o acțiune fizică: cu săpatul în grădină, cu cositul, cu alergatul la un concurs, cu munca noastră de zi cu zi, oricare ar fi ea? Aici intervine limita, măsura. Cum nu suntem la fel, nu putem nici mânca la fel, și nici cosi la fel. Un gurmand înghite-un pui la o masă, un anemic cât un țâr, îl dovedește în trei zile. Niciunul nu va fi sănătos; primul crapă de prea mult, ultimul de epuizare, de prea puțin. Cu alcoolul e la fel. Un alcoolist care soarbe trei litri de vin zilnic e pasibil de o ciroză galopantă. Dar nici ăla care n-a pus alcool în cerul gurii, de ani de zile, nu e chiar sănătos. Dacă nu la interne, cel puțin la cap tot are o hibă. Până și doctorii spun că un pahar de vin pe zi e medicament natural. Sau o pălincă. La cosit sau la sapă iarăși măsura e ambiguă. Unul obosește mai iute, altul e cardiac, unul are 20 și altul 50 de ani. Nu există o măsură fizică pentru muncă. Pentru capacitatea de muncă, mai exact. Cu alte cuvinte, măsura e variabilă, de la om la om, și la muncă, și la mâncare, și la băutură. Doar iubirea și gândurile noastre sunt fără măsură, fără limite. Dar când bem până ne pișăm pe noi și cădem prin șanțuri, e clar că am depășit măsura. Când halim ca disperații rămași după Holodomorul din Ucraina, apoi vomăm sau crăpăm, iar am depășit măsura. Am avut un amic care defeca de trei ori pe zi, până-nfunda „buda”. Era cât un elefant adolescent. A crăpat într-o zi, sărmanul, cu mâncarea pe masă. Am avut prieteni care-au crăpat și din cauza surplusului de alcool. De-ăștia care-au dat ortu’ popii pentru c-au iubit sau au gândit n-am avut. În concluzie, cum spuneam la început, măsura e bună. Fără ea riscăm să devenim animale grotești, pe două picioare, plătind tribut, adesea cu viața, poftelor gastronomice ori bachice. De ce să mănânci un pui la o masă când pot mânca din el trei oameni, sau îl poți mânca singur în trei zile? De ce să sorbi o ladă de bere la un chef, să spargi totul în jur și să-i tai jugulara iubitei, când poți bea cu măsură, iar iubita să-ți arate jugulara în fiecare din zilele următoare?

          Cum spuneam, măsura e variabilă, de la om la om. Fiecare simte cât poate duce. În cazul alcoolului și a mâncării, e posibil ca granița să fie insesizabilă pentru unii. Se amăgesc singuri spunând că nu sunt alcoolici, dar beau zilnic, după măsura lor. Gurmanzii la fel, au măsura gurii nemăsurată. E trist să nu ai control asupra poftelor tale, care, fără măsură te trimit mai repede în locul în care nicio măsură nu mai are relevanță. Adică, pe lumea cealaltă. Acolo unde nu e durere, nici întristare, nici băutură și nici mâncare...

Sorin Oros