F.C.S. Becali

Motto: „Realitatea din România se reflectă în știrile TV: o combinație de confuzie, de prostie, de aroganță”  Andrei Șerban

        Omul nostru nu mai are nevoie de nicio prezentare. Îl știm toți, „de la cel cu țâța-n gură, pân’ la cel cu barba sură”. E mai cunoscut decât orice actor român, orice artist sau chiar decât președinții României de după 1990. El este însuși imaginea țării. Simbolul ei. Este aromân sau machedon, fiind mândru de originile sale străvechi. Mare credincios, ultrareligios, se afișează peste tot cu cruci și mătănii, ajută mulți oameni nevoiași cu bani, donează case, plătește operații și spitalizări extrem de scumpre, construiește un spital, ridică biserici din averea lui și este un enoriaș evlavios al Bisericii Ortodoxe de pe Muntele Athos, acolo unde merge de câteva ori pe an. O proporție covârșitoare a românilor se regăsesc în domnul Gigi, fiind ortodocși, habotnici și târâtori pe rotule, cu articulații distruse atunci când nu se află în preajma bisericilor, dar cu genunchi adolescentini atunci când înconjoară lăcașurile de cult cu iz de tămâie.

          Domnul Gigi nu are școală multă și nici cultură. A fost lăcătuș-mecanic și paznic la robineți, la o întreprindere din București, până prin anii ’90. Apoi și-a trăit viața și la 48 de ani a început să studieze Dreptul la o facultate privată, dar nu știm dacă a absolvit-o deoarece într-o vreme abandonase școala pentru politică și fotbal. Despre cultura sa e suficient să rememorăm celebrele-i replici savuroase, dar triste: „Doctorul mi-a zis că am creier de copil”, „Eu cu viața mea, în fiecare dimineață când mă dau jos din pat, fac istorie”, „Maieutică în sus, maieutică în jos. Ce tot atâta maieutică? Am eu mai multă maieutică-n mine decât toți filozofii ăștia care apar la televizor”, „Io m-am făcut, io pă mine”, „Fetele mele au fost fotografiate în toate pozițiile de toți oamenii. Nu mai vreau”, „Eu știu engleză, o simt în mine. O mai repet puțin, cam o lună și gata”, „Mie nu-mi place să citesc că-mi lăcrimează ochii, mă dor ochii, m-ai înțeles?”, „Și uite-așa, într-un an am scris patru cărți. Ceea ce mulți scriitori nu reușesc nici măcar într-o viață”, „Articolele din presă le citesc, dar nu le citesc eu”, „Poți să umbli cu câte femei vrei, dacă ești homosexual ești bolnav și nebun și la revedere”, „Da’ cine e dom’ne Nichita Stănescu? A adus mai mulți bani în România decât mine?”, „Maseuza am fredonat-o. Pentru că îmi place foarte mult”, „M-am certat cu Mitică Dragomir dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat”, „Eu în tinerețe eram amfitrion pe oriunde mă duceam”. Și la acest aspect, acultural, românii se regăsesc în domnul Gigi. E unul de-al lor. Și ei, și el cultivă cultura aroganței.

          După Revoluție s-a îmbogățit. Ca mulți români. Afaceri cu blugi, săpun și țigări din Turcia, investiții imobiliare, fotbal. E ingenios, inteligent și speculativ. Un om prost nu putea să adune atâta bănet. A început să fie cunoscut și asta i-a plăcut. Celebritatea i-a mângâiat orgoliul, iar trufia și aroganța l-au propulsat pe micile ecrane. Presa l-a făcut idol, iar acum un sfert din copiii României vor să fie „domnul Gigi” când vor fi mari.

          Nu a făcut sport de performanță niciodată, dar a intrat în fotbal, ca afacerist. A preluat Steaua București, cu ani în urmă, dar nu a văzut această echipă ca pe una sportivă, ci ca pe o sursă glorioasă de produs bănet. Între timp a pierdut tot ce se putea pierde, prin Tribunale: stadion, siglă, palmares, denumire, simpatie, microbiști, galerie, dar trufia, orgoliul și aroganța îl fac să meargă înainte în iluzia că e specialist în fotbal. Și, este… Pentru că își umilește jucătorii la televizor după doar un meci sau două, chipurile motivându-i, își umilește antrenorii-marionetă spunând că nu sunt de F.C.S.B., deși toată lumea știe că domnul Gigi impune echipa și face schimbările, și speră că va vinde jucători cu 20 de milioane de euro. Mai nou l-a părăsit și locotenentul-prieten, coleg de temniță, domnul M.M. care, mai obiectiv, a sesizat că totul “se duce pe apa Sâmbetei”. Acum mai urmează doar să stea pe banca tehnică a echipei la următoarele meciuri. Doar că alea ar putea avea ora de începere 11. La matineu, în Liga 2. Așadar, steaua lui domn’ Gigi apune, iar F.C.S.B. nu e Steaua. F.C.S.B. e domnul Gigi. F.C.S.B. e doar o iluzie a unui om  credincios spre habotnicie, samaritean plin de grandoare, lipsit de cultură, dar plin de arginți, antrenor de fotbal autodidact și vedetă populară.

          Românii îl idolatrizează pe domnul Gigi chiar dacă e misogin, rasist și homofob. De ce? Pentru că majoritatea românilor sunt așa. Nu vrem străini, nu vrem femei egale cu bărbații și nu tolerăm homosexualii. Oare cum se simte soția domnului Gigi când îl aude vorbind la televizor despre condiția femeii în sport și în societate? Dar cele trei fiice ale lui? Sunt curios dacă o apreciază pe Simona Halep, machedoancă de-a lui, sau consideră că fata care și-a micșorat sânii trebuia să stea la cratiță?!

          Acum câțiva ani a făcut și politică, ajungând în Parlamentul European. Oare o fi vorbit în engleză pe-acolo? Sper că a reușit să treacă acea lună în care spunea că o învață. Dar asta nu știm, așa cum nu știm nici ce a făcut pe-acolo.

          Și pentru că e un războinic adevărat, așa cum se intitulează singur, domnul Gigi a ajuns și la pușcărie. N-a stat degeaba nici acolo, ci a scris cărți. Unele cu poze. Cu multe poze. Acolo a avut inspirație… Că i s-a scăzut din pedepsă, ori că izul de plagiat planează asupra operelor științifice ale domnului Gigi contează prea puțin. Le-a scris, e scriitor. Ca și Camil Petrescu ori Mircea Eliade. Nu mai contează nici că omul care și-a reparat Maybach-ul cu ranga a scris cinci cărți în câteva luni, și că nu va mai scrie niciuna decât dacă… Doamne ferește!, ce era să zic?!

          Dacă vreți să știți cum e România acum, studiați-l pe domnul Gigi. E imaginea ideală. Habotnică, fără cultură, pusă pe căpătuială, uneori milostivă, misogină, homofobă, atotștiutoare și războinică. Dar războinică în sensul că românii se războiesc între ei, nu că ar fi mari războinici luându-se de piept cu U.E. ori cu Rusia pentru drepturile sale.

          He-he-he-he-he… m-ați înțeles?

Sorin Oros