Motto: „În Caracal, un bărbat
iese dintr-un bar clătinându-se bine. Merge în parcare și începe să pipăie
mașinile pe plafon.
-
Ce faci, frate, ce cauți? zice un
trecător.
-
Îmi caut mașina.
-
Și de ce pipăi plafonul? Nu sunt toate
la fel?
-
Nțțțț... A mea are girofar!” Banc găsit pe net
Caracal este un
orășel cu 30.000 de locuitori din județul Olt, fost Romanați. E atestat
documentar din 1538, dar s-au găsit vestigii preistorice, din paleolitic,
neolitic și epoca bronzului. Denumirea localității e ambiguă; unii susțin că
vine de la împăratul roman Caracalla, alții că pecenegii ori cumanii îi ziceau
cetatea neagră (kara kale). Până acum vreo lună, Caracalul era cunoscut drept orașul
minunilor sau „locul unde s-a răsturnat
căruța cu proști”. Este o întâmplare reală, nu e banc. După Revoluția de la
1848 chiar s-a răsturnat la Caracal o căruță cu mulțimea entuziasmată după
succesul Revoluției. Mulțimea era compusă din oameni simpli, din popor, cărora
li se spunea, în acele vremuri, „prostime”. Apoi, ceasul
gării are înscrise patru linii în dreptul cifrei 4 – IIII, nu IV roman, cum e
firesc. Tot o „minune” e și
kilometrul de 800 de metri, precum și cimitirul situat pe strada Învierii. Nici
pușcăria de pe strada Libertății nu e o glumă, așa cum la fel de adevărat este
faptul că, la Caracal, a ars cazarma pompierilor. La categoria mituri se
vorbește despre poarta furată de la Poliție, fabrica de gheață de pe strada
Soarelui, fabrica de pâine de pe strada Foamei, sau singura școală din oraș
care se numește Școala nr. 2.
La
personalitățile date de Caracal putem vorbi de Iancu Jianu, celebrul haiduc a
cărui casă încă există în oraș, poetul comunist Virgil Carianopol, actorul
Silviu Stănculescu, jurnaliștii Marius Tucă și Dan Diaconescu. Nu știu dacă
florin iordache – “altă întrebare”, fostul
Ministru al Justiției cu celebra Ordonață 13 e o personalitate (poate în sens
negativ!), dar și-ăsta a văzut lumina zilei în locul în care s-a răsturnat
căruța cu proști. Cam astea sunt lucrurile pe care le știam, majoritatea dintre
noi, despre Caracal, până acum o lună. Eu mai știam și că la Caracal funcționa,
pe vremea când îmi serveam patria, un Batalion Disciplinar, cu care am fost
adesea amenințat după cele nouă dezertări de la U.M. 1069, din Mihai Bravu.
Ei bine, în
ultima lună, Caracalul a devenit o „bombă
de presă” după ce o fată de 15 ani a fost răpită, violată și ucisă de către
o arătare cu pulă. Bestia nu era la prima faptă de acest fel, recunoscând și comiterea
altei crime precedate de viol, cu câteva luni în urmă. Și, e posibil să
recunoască și altele. Arătări cu pule conduși de ele și nu de rațiune au mai
fost și vor mai fi, din păcate. Dar caracaleanul ăsta, mai diabolic decât
însuși Dracul acționa fără teamă, deoarece și-a asigurat o protecție solidă
prin unii polițiști și politicieni locali. Ziariștii au dezvăluit aceste
încrengături care se intersectează cu interlopii din zonă și trimit dâre de fum
care miros a trafic sexual către Deveselu. Locul unde soldații americani își
servesc patria. Deși am învățat la Geografie că SUA este o țară din America de
Nord, istoria contemporană mă contrazice, soldații americani având o bucată de
patrie și în patria noastră. Nefiind război mă gândesc că e traumatizant să tot
freci pușca și s-o ungi, iar ghiulelele să-ți ruginească-n rastel. Sau în
scrot. Iar caracalenii fiind ospitalieri, le sar în ajutor. La fel săreau și
dacă erau zdrahonii lui Putin, să nu credeți că au vreo simpatie pentru „unchiul Sam”. Pe vremuri îi cinsteam pe
vizitatori cu pâine și sare. S-a descoperit că sarea blochează sângele,
iar acum le dăm pizdă dulce.
În telefonul
monstruosului purtător de pulă se găsesc numere de telefon ale unor polițiști
caracaleni, interlopi și politicieni locali. O fi Caracalul orașul minunilor,
dar nu cred că toți caracalenii își beau cafelele cu „elita” urbei. Să fie ăsta motivul pentru care polițiștii cu care a
vorbit sărmana copilă, apelând 112, să nu acționeze prompt, legal și omenește?
Înclin să cred că da. Tragedia din Caracal a devoalat nu incompetența unor procurori
și polițiști, ci complicitatea acestora cu fiara Diavolului. Dacă cineva crede
că zevzecul răpea fetele, le ducea acasă unde le bătea și le viola, apoi le
tranșa și le ardea într-un butoi, fără să aibă complici ori să fie protejat de
indivizi importanți, înseamnă că basmele lui Ion Creangă l-au traumatizat pe
vecie. Caracalul nefiind New York, toți se cunoșteau cu toții. „Ciripea” careva când vedea fumul, ori
când simțea mirosul de corp ars. Poate chiar a „ciripit”. Dar când polițiștii te asigură că totul e în regulă și
că, poate, ăla arde deșeuri, tu ca și caracalean simplu ce mai poți face?! Ăsta
nu e un caz clasic de răpire, viol și crimă, ci o rețea complicată de trafic
sexual, în care purtătorul de pulă asasin e doar un pion. Caii, nebunii și
regele stau pitiți la liziera pădurii, peste osemintele victimelor nefericite
care au avut ghinionul să urce în mașina transformată, cu grilaj, a
psihopatului.
Mă tem că acest
caz nu va fi rezolvat, în totalitate, niciodată. Și mă mai tem că purtătorul de
pulă asasin „va fi sinucis” în
penitenciar pentru a nu ceda nervos, și pentru a nu „decarta” numele oamenilor onorabili din minunatul Caracal.
Sorin Oros
Un comentariu:
AI DREPTATE. ASA GONDESTE TOATA LUMEA DAR ASTE GÎNDURI NU SE PUBLICA LA TV SAU ZIARELE PUTERII. SUNTEM IN ȚARA LUI PAPURĂ VODĂ SI POPORUL CE STĂ SUB FURCILE CAUDINE ÎN ADAPOSTUL FACUT DE SUTE DE ANÎ. TARE LE PLACE ACOLO....
Trimiteți un comentariu